Komatsu Europe introduce buldozerul de mari dimensiuni D475A-8
Related Articles
Komatsu Europe a anunțat lansarea buldozerului de 112 tone D475A-8, cu niveluri de productivitate îmbunătățite și noi caracteristici de confort și siguranță. Motorul său puternic și economic integrează cele mai noi tehnologii de control al emisiilor și funcții de economisire a consumului. Iar puterea crescută asigură o viteză mai mare de urcare în marșarier și o creștere semnificativă a productivității.
Buldozerul D475A-8 are o greutate operațională de 112.600 kg. Noul motor Komatsu SAA12V140E-7, compatibil cu standardul european Stage V, dezvoltă 697 kW / 934 hp @ 2.000 rpm, la deplasarea înainte, și 777 kW / 1040 hp @ 2.000 rpm, în marșarier. Pentru o mai mare eficiență în timpul deplasării materialului pe distanțe mai lungi, ambreiajul cu funcție de blocare a convertorului de cuplu poate fi cuplat automat. Puterea motorului este distribuită direct către transmisie, crescând viteza la sol și eficiența utilajului, pentru un consum mai mic de combustibil și timpi de ciclu mai rapizi.
În orice moment, modul de lucru poate fi setat: fie „P” (Putere) pentru producție maximă, fie „E” (Economie) pentru funcționarea cu economie de energie. În combinație cu modul de schimbare automată sau manuală a treptelor, se pot selectarea condițiile optime de funcționare a utilajului.
Funcțiile standard pot fi activate de către operator pentru a lucra mai confortabil și mai productiv. Scarificatorul de mari dimensiuni este ideal pentru săpare prin material dur. Funcția Auto Downshift, modul de încetinire la mersul în marșarier sau modul de control al derapării papucului șenilei (Track shoe slip control mode) sunt ușor accesibile și pot fi anulate rapid. Sistemul trenului de rulare K-Bogie crește lungimea șenilei pe sol, îmbunătățind stabilitatea și tracțiunea utilajului.
D475A-8 are o nouă cabină înaltă și spațioasă, cu o structură foarte rigidă și noi amortizoare. Geamurile mari permit o vizibilitate deosebită atât la nivelul lamei, cât și al scarificatorului. Un nou scaun cu suspensie pneumatică reduce vibrațiile pentru operator. Fixat într-o poziție înclinată la 12°, scaunul este încălzit și ventilat, având perne mai groase și suport lombar reglabil. Zgomotul și vibrațiile sunt mult reduse.
Monitorul LCD mare, de înaltă rezoluție și cu meniu în mai multe limbi, oferă acces rapid la funcția de oprire automată la ralanti, la sistemul de identificare a operatorului, la funcția de revenire automată a scarificatorului și la funcțiile automate de înclinare a lamei. Totodată, poate afișa zona de lucru din spatele utilajului și dispune de un ghid de economisire a energiei și de un nou instrument de remediere a erorilor, pentru a reducere timpii de nefuncționare.
Dispunerea consolei de direcție și a manetei echipamentului de lucru a fost reînnoită, iar înălțimea consolei de direcție poate fi reglată electronic. Sistemul de control proporțional al comenzilor (PCCS) este conceput ergonomic pentru a oferi operatorului o postură relaxată și un control lejer. Schimbarea vitezelor este simplificată. Butonul de comandă al echipamentului de lucru (controlat electronic) permite mișcarea mai rapidă și mai precisă a lamei și a scarificatorului.
Șasiul principal al lui D475A-8 îmbunătățește rigiditatea mașinii cu 125% și îi crește semnificativ rezistența. Noua articulație a lamei (mono-blade) reduce mișcările de balans ale lamei și extinde intervalele de întreținere. Un ventilator rabatabil oferă acces ușor pentru curățare în partea frontală a miezului radiatorului. De asemenea, un întrerupător secundar de oprire a motorului este localizat în partea laterală a utilajului. „Sistemul de detectare a operatorului” va acționa frâna și va bloca echipamentul de lucru (lama și ripperul) atunci când nu se află cineva pe scaunul operatorului. Treptele solide și balustradele oferă un acces sigur către punctele de întreținere (verificarea nivelurilor lichidelor, curățarea geamurilor cabinei și a condensatorului de aer condiționat, înlocuirea luminilor și alte lucrări de rutină). Opțional poate fi adăugată și o scară de acces în cabină, acționată electric. Nu în ultimul rând, sistemele telematice KOMTRAX și KOMTRAX Plus, precum și programul de mentenanță Komatsu Care oferă o gestionare riguroasă a flotei și asistență, protejează utilajul și garantează timpi maximi de disponibilitate.