Volvo CE își extinde gama de camioane rigide în clasele de 60 și 70 de tone
Story Highlights
- Volvo CE
- camioane rigide Volvo
- Volvo R60
- Volvo R70
- quarrying and lite mining
- Volvo rigid hauler
Related Articles
După succesul camionului rigid R100, noile R60 (de 55 t sarcină utilă) și R70 (de 65 t) de la Volvo Construction Equipment extind opțiunile de transport în carierele și exploatările miniere ușoare. Ca și în cazul modelului de 95 de tone, R100, ambele camioane rigide R60 și R70 de sunt proiectate pentru a contribui la reducerea costului total de proprietate, beneficiind de cele mai recente caracteristici de confort și siguranță.
În timp ce R60 are un volum al benei de 36,04 m³, R70 dispune de o benă de 42,4 m³. Deși sunt mai mici ca dimensiuni, fanii camionului rigid R100 vor regăsi pe noile modele multe dintre aceleași caracteristici și beneficii ale celei mai recente generații E.
Lansarea acestor noi camioane rigide oferă clienților din sectoarele de carieră și exploatări miniere ușoare mai multe opțiuni de productivitate – nu doar pentru aceste trei camioane rigide, ci și pentru gama de camioane articulate Volvo (R60 are aceeași sarcină utilă de 55 de tone precum camionul articulat A60H.)
Alegerea între un camion rigid și un camion articulat în șantierele de carieră și minerit depinde de diverși factori, inclusiv de nevoile și condițiile specifice ale exploatării. În timp ce camioanele rigide excelează pe șantierele cu drumuri de transport late, solide, bine întreținute, unde se pot deplasa pe distanțe lungi cu până la 61 km/h, atuul camioanelor articulate sunt drumurile de transport denivelate, înguste, alunecoase și abrupte, unde ciclul de transport este mai scurt.
Lansarea modelelor R60 și R70 îi permite producătorului Volvo să-și adapteze soluția de transport astfel încât să se potrivească dinamicii particulare a șantierului. Serviciul Volvo Site Simulation poate ajuta la îndeplinirea obiectivelor de producție, la reducerea emisiilor de CO2 și la creșterea profitabilității, prin recomandarea optimă a configurației de șantier/flotei de mașini.
Noile camioane sunt fabricate la uzina Volvo CE din Motherwell, Scoția, unde de aproximativ 75 de ani se află un hub global pentru dezvoltarea de camioane rigide. De altfel, camioanele produse aici sunt recunoscute pentru productivitatea ridicată, cerințele reduse de întreținere și durata lungă de exploatare, iar modelele R60 și R70 nu fac excepție de la această regulă. Cu un centru de greutate coborât, o masă echilibrată și un șasiu solid, dar flexibil, aceste mașini întruchipează robustețea, performanța și fiabilitatea, la costuri de operare reduse.
Maximizarea cantității de material transportate pe oră stă la baza designului camioanelor R60 și R70. Noile utilaje au un șasiu în formă de V, proiectat pentru o retenție maximă a sarcinii, dar cu o aderență minimă a materialului după descărcare. Procesul de descărcare în sine este, de asemenea, rapid, datorită unui sistem de basculare rapidă. Oferind informații în timp real despre sarcina utilă, sistemul opțional de cântărire la bord îi ajută pe operatori să aplice politica de încărcare utilă standard 10/10/20 – în care camionul poate suporta o suprasarcină de 10% pentru 10% din timp, dar fără să depășească 20%.
În termeni de aderență, multiplicarea ridicată a axei motoare asigură tracțiune maximă, în timp ce motorul cu un cuplu mare contribuie la reducerea consumului de combustibil datorită selecției automat adaptive a treptelor de viteză asigurată de tehnologia Volvo Dynamic Shift Control. Motorul are, de asemenea, un mod Eco selectabil, care selectează implicit cea mai eficientă treaptă de viteză, în timp ce oprirea automată a motorului la ralanti reduce uzura acestuia (ambele crescând eficiența consumului de combustibil).
Ca și în cazul lui R100, noile camioane rigide R60 și R70 accentuează confortul și siguranța operatorului. Cabina este certificată ROPS/FOPS, iar accesul se face de pe ambele părți, pe trepte antiderapante. În mișcare, camioanele dispun de un sistem de control al vitezei în funcție de viteză, dar și de o frână sau o transmisie cu retarder selectabile. Cutia de viteze are protecție „overspeed” și un sistem „neutral coast inhibitor” în pante. Există o frânare de siguranță și chiar un sistem secundar de direcție pentru a menține mașina în siguranță pe drum. Vizibilitatea este printre cele mai importante elemente de siguranță, iar operatorii de R60 și R70 au o vedere perfectă – grație parbrizului mare și tabloului de bord ușor înclinat, postului de operare poziționat pe stânga și opțiunii Volvo Smart View pentru vizibilitate la 360 de grade.
În ce privește confortul, pe R60 și R70 operatorii au o poziție ergonomică și scaun cu suspensie pneumatică, iar cabina e așezată pe suporturi elastice ce amortizează vibrațiile. Direcția presupune efort minim, volanul este reglabil, iar temperatura din cabină e asigurată de un puternic sistem de aer condiționat. La interior sunt spații ample de stocare, iar radioul cu Bluetooth se poate conecta la telefonul mobil.
Unul dintre punctele forte ale camioanelor R60 și R70 este ușurința lor de întreținere. Având costuri de reparație reduse și timpi minimi de nefuncționare, camioanele au intervale de service de 500 de ore și puncte de service ușor de ajuns de la nivelul solului. Componentele de dimensiuni comune mențin stocul de piese simplu și rentabil. Un rol important îl are și tehnologia, cu sistem integrat de diagnosticare pentru service și sistem telematic CareTrack. Acestea ajută la identificarea rapidă a potențialelor defecțiuni și la maximizarea timpilor de funcționare. Capacitatea camioanelor rigide R60 și R70 se potrivește cu abilitățile de încărcare ale excavatorului pe șenile Volvo EC950F și ale încărcătorului frontal Volvo L350H.
ADVERTISING
Popular Posts
- Terex Trucks se pregătește pentru bauma 2019 14.feb.
- Randament mare la săpare sau versatilitate: excavator pe șenile sau pe pneuri? 22.dec.
- Micii demolatori 10.mai
- Hidraulica de acționare a stivuitoarelor cu furci 2.mai
- Încărcătoare / manipulatoare pentru bușteni 31.mai
- Unelte de lucru și cuple rapide pentru excavatoare și încărcătoare 25.mai
- Liebherr isi extinde Generatia 6 de buldozere pe senile cu noul model PR 726 10.sept.
- ATF 600G-8, ultima noutate de 600 t de la TADANO 18.iun.
- Terex vinde divizia de macarale mobile Demag către Tadano 24.feb.
- Caterpillar: „New Range. New Rules” în România, prin Bergerat Monnoyeur 15.mai
- Bergerat Monnoyeur anunță lansarea noii game de buldoexcavatoare Cat 22.iul.
- Noile excavatoare Caterpillar Next Generation, în România prin Bergerat Monnoyeur 12.iun.
- CTE Solution este noul dealer Keestrack pentru piața din România 25.mart.
- Miniexcavatoarele – utilaje mici cu impact mare în industria construcțiilor (Partea I) 23.oct.
- Doosan țintește sus cu noua gamă DL-7 de încărcătoare frontale 5.ian.
- Kuhn Group a preluat compania Marcom RMC’94 19.mart.
- Sistemul Trimble 3D Grade Control pentru atașamente Bobcat de tip greder 5.sept.
- Un nou mare încărcător frontal pe pneuri Weycor, în clasa de 2.5 m³ 1.feb.
- Bigger is better pentru cel mai impunator excavator pe şenile Volvo 14.mai
- Sunt uneltele de lucru Cat Smart cu adevărat smart? 25.nov.







