Tadano lansează la nivel internaţional noua macara de 110 t pentru teren accidentat
Related Articles
Tadano şi-a lărgit gama de produse odată cu lansarea internaţională a macaralei pentru teren accidentat GR-1200XL/GR-1100EX, cel mai mare model al său pe două axe din această categorie. Utilajul are o capacitate maximă de ridicare de 110 t şi un braţ ce atinge 56 m lungime. Versiunea nord-americană GR-1200XL a fost prezentată în această primăvară la Conexpo.
Macaralele utilizate în lucrări de construcţii şi întreţinere, pe şantiere industriale, necesită un grad ridicat de manevrabilitate, durabilitate şi performanțe bune de ridicare, în condiţii grele. Astfel, Tadano a dezvoltat macaraua GR-1200XL/GR-1100EX pentru a fi compactă şi foarte performantă deopotrivă. Aceasta are cea mai mare capacitate de ridicare din cadrul gamei Tadano de macarale cu două axe. Dispune de un braţ din oţel rezistent şi uşor, dotat cu un singur cilindru telescopic. Macaraua atinge o înălţime de ridicare de 56.1 m şi o rază de încărcare de 44 m. Raza suplimentară este asigurată de un vârf rabatabil ce extinde lungimea braţului la 73.6 m.
Noua macara are un șasiu compact, de dimensiuni similare modelului Tadano GR-1000XL/GR-800EX, ce-i asigură o bună manevrabilitate şi o deplasare uşoară. În cazul macaralelor convenționale, picioarele de calare extinse la maximum oferă o amprentă uniformă, cu o capacitate nominală de încărcare circulară. Datorită noului sistem Smart Chart de la Tadano, un sistem de siguranță și control, macaraua poate atinge o amprentă nominală a capacității de sarcină în formă de pătrat, cu „colțuri” extinse dincolo de picioarele de calare, care măresc raza de sarcină în funcție de gradul de extindere al acestora.
Modelul GR-1200XL / GR-1100EX vine echipat cu sistemul de ultimă generaţie de monitorizare a combustibilului; Modul Eco reduce consumul de combustibil când macaraua lucrează, iar Positive control reduce consumul de carburant atunci când macaraua este în standby. Folosind sistemul telematic HELLO-NET, clienţii pot monitoriza activitatea macaralei, au acces la istoricul de operare, la date despre poziţionarea maşinii şi informaţii despre întreţinere, atât pe computer, cât și pe dispozitivele mobile.
Comentarii MEQ:
* Majoritatea macaralelor Tadano pentru teren accidentat (Rough Terrain) sunt vândute în America de Nord, Japonia, iar în ultimii ani şi în Orientul Mijlociu. Oarecum logic, lansarea primelor modele sau lansarea principală are loc în SUA.
** Lansarea noului model de macara Tadano RT pe două axe, la Conexpo 2017, nu e întâmplătoare. La același târg, Liebherr, unul dintre cei mai aprigi competitori in acest segment, și-a prezentat două astfel de modele (pe două axe), în clasele de 90 t și 100 t capacitate.