Ponsse introduce o echipare de forwarder pentru stingerea incendiilor vegetale

MEq
By MEq noiembrie 11, 2020 23:06

Ponsse introduce o echipare de forwarder pentru stingerea incendiilor vegetale

Producătorul finlandez de utilaje forestiere, Ponsse, introduce o echipare pentru stingerea incendiilor vegetale (forestiere) pregătită pentru a fi instalată în zona de încărcare a forwarderelor.

„Un utilaj forestier este cel mai potrivit și mai eficient mod de a accesa o zonă afectată de un incendiu forestier. Operațiunile desfășurate în terenuri dificile sunt ca o a doua natură pentru aceste utilaje, având un sistem hidraulic cu o capacitate mai mult decât suficientă pentru condiții dificile”, spune Juha Haverinen, manager de produs, Ponsse. „Când autoritățile de intervenție și salvare ne-au întrebat dacă suntem dispuși să dezvoltăm împreună acest produs, ne-am exprimat disponibilitate încă de la început, deoarece profesioniștii din acest domeniu și clienții noștri și-au manifestat o cerere clară de echipamente pentru stingerea incendiilor”, a continuat Juha.

Echipamentul pentru stingerea incendiilor forestiere este disponibil pentru configurarea forwarderelor Ponsse Buffalo și Ponsse Elephant. Acestea vor fi dotate cu un braț Ponsse K90+.

Echipamentul pentru stingerea incendiilor este livrat la fața locului sub forma unui singur pachet – iar odată conectat la sistemul hidraulic al utilajului forestier, este gata de funcționare. Rezervorul de apă de 10 m³ al echipamentului de stingere a incendiilor poate fi umplut cu propria pompă dintr-o sursă de apă naturală sau din rezervorul unei autospeciale de pompieri. Tunul de apă are o rază de acțiune de 47 m și o rază de pivotare de 360 de grade.

Un sistem bine gândit
– O soluție economică – forwarderul poate fi implicat în operațiuni forestiere productive atunci când echipamentul de stingere a incendiilor nu este necesar.
– Rezervorul de apă rezistă la utilizarea diferitelor substanțe chimice amestecate cu apă, precum și la apa de mare. De asemenea, este suficient de ușor pentru a fi ridicat si pozitionat în spațiul de încărcare al utilajului (remorca).
– Pompa puternică poate umple rezervorul de apă dintr-o sursă naturală de apă sau din rezervorul de apă al unei autospeciale de pompieri.
– Telecomanda fără fir poate regla direcția de pulverizare a apei pe verticală și orizontală, precum și modelul de pulverizare.

Pentru planificarea și derularea activităților de stingere a incendiilor este responsabil departamentul zonal de interventie și salvare. Un angajat al acestui serviciu de intervenție, instruit corespunzător, este responsabil pentru siguranța stingerii incendiilor. Personalul de intervenție și salvare operează echipamentul de stingere a incendiilor și îndrumă acțiunile operatorului utilajului forestier atunci când e implicat in astfel de acțiuni.

Echipamentele de stingere a incendiilor Ponsse sunt conforme cu cerințele Directivei Uniunii Europene privind utilajele 2006/42/EC. Înainte ca echipamentul de stingere a incendiilor să fie introdus pe o piață în afara UE, distribuitorul local trebuie să se asigure că echipamentul respectă legile și reglementările locale.

MEq
By MEq noiembrie 11, 2020 23:06