Noile soluții oferite de Ponsse pentru aplicații forestiere profitabile

MEq
By MEq septembrie 6, 2018 23:40

Noile soluții oferite de Ponsse pentru aplicații forestiere profitabile

Produsele și serviciile Ponsse care îmbunătățesc productivitatea și rentabilitatea au avut o prezență puternică la târgul FinnMETKO din, Finlanda, de la finele lunii august. De asemenea, cu ocazia acestui eveniment au fost lansate forwarderul Ponsse Bison și harvesterele Ponsse Cobra și Fox. Aceste produse vor completa gama extinsă de utilaje a companiei finlandeze.

Noile produse se încadrează în filozofia Boost/Save, care le permite clienților să-și îmbunătățească productivitatea și eficiența costurilor de recoltare prin produsele potrivite, sistemele informatice, training și service. În afara utilajelor forestiere, Ponsse a mai prezentat la FinnMETKO noi funcții, produse și soluții pentru o recoltare forestieră responsabilă și cu un impact redus asupra mediului.

Ponsse Bison Active Frame – productivitate fără precedent
Ponsse Bison Active Frame este un forwarder de ultima oră. Este un transportator de generație viitoare la cel mai înalt nivel, destinat distanțelor lungi de transport. Echipat cu un motor modern Mercedes-Benz/MTU, un braț de încărcare puternic și o cutie de viteze robustă CVT, Bison Active Frame este un utilaj puternic pentru transportul de masă lemnoasă.
Ponsse Bison Active Frame este echipat cu sistem de suspensie Active Frame pentru cabină. Având o structură simplă, dar eficientă, acesta se asigură că oscilațiile laterale care afectează operatorul sunt eliminate într-un mod eficient și neobservat.

Ponsse Cobra – un harvester eficient pentru diferite condiții
Ponsse Cobra este un harvester cu opt roți, cu o gamă largă de opțiuni. Punctele forte ale unui Cobra includ un puternic motor cu șase cilindri, un sistem hidraulic de înaltă performanță cu o pompă mare de lucru de 210 cm3 și o structură robustă și intens testată. Datorită calității ridicate a soluțiilor sale de bază, Cobra este un model fiabil și economic la nivelul consumului de combustibil. Macaraua precisă și ușor de folosit, echilibrul remarcabil și motorul puternic cu șase cilindri îl fac o soluție excelentă pentru diferite condiții.

Ponsse Fox – aduce agilitate și eficiență în lucrările de rărituri
Datorită celei mai recente tehnologii și soluțiilor de bază fiabile, Ponsse Fox este un harvester economic și eficient. Potrivit pentru condiții dificile și terenuri moi, Fox face față cu ușurință provocărilor de recoltare, datorită brațului de macara precis și puternic, vizibilității bune, stabilității ridicate și presiunii reduse la sol. Harvesterului cu opt roți îi sunt familiare loturile de rărituri și terenul moale. Macaraua este puternică, ușor de utilizat și situată în apropierea cabinei, cu o vizibilitate excelentă asupra zonei de lucru.

Ponsse Active Crane – controlul lin al brațului de macara
Ponsse Active Crane oferă un nou mod de a controla macaraua și de a crește performanța de lucru. Active Crane este o nouă metodă pe care operatorul o utilizează pentru a controla mișcarea graiferului în locul funcțiilor individuale. Acest lucru îi permite operatorului să se concentreze asupra încărcării. Active Crane este ușor de controlat cu ajutorul a două manete de comandă: una controlează înălțimea graiferului, iar cealaltă, direcția. Astfel, operatorul nu are nevoie să controleze simultan toate funcțiile. Când este specificată localiazrea dorită a graiferului, sistemul execută automat operațiile de ridicare, pliere și extindere.

Mai puțin poluant, cu noile motoare Stage V
Noile motoare Mercedes-Benz/MTU care se incadreaza in nivelurile de emisii Stage V dispun de tehnologie de ultimă generație, ceea ce le face perfecte pentru utilajele forestiere care solicită fiabilitate și o abordare mai prietenoasa cu mediul, combinate cu productivitate și un consum redus de combustibil. Noile motoare Stage V de la Mercedes-Benz/MTU sunt eficiente și economice.

Forwarder cu boghiu mai lung – pentru o presiune mai mică la sol
Pentru modelele de forwarder Ponsse Wisent, Elk și Buffalo cu opt roți, destinate încărcării de lemn în condiții de sol moale, este disponibilă noua opțiune de boghiu lung. Având o distanță de până la 1890 mm între butucii roților spate, boghiul lung reduce presiunea la sol a unui utilaj cu șenile cu până la 17% în comparație cu un boghiu standard.

Ponsse Manager, pentru o productivitate de recoltare mai bună
Ponsse prezintă noi funcții pentru sistemul Ponsse Manager. Instrumentul ușor de utilizat oferă asistență în întreținerea utilajului și planificarea muncii, cu acces la funcții de raportare extinse. Ponsse Manager furnizează informații complete în timp real cu privire la performanța mașinii și starea exploatării forestiere. Soluția poate fi utilizată cu ușurință via smartphone, tabletă sau computer.
Cea mai nouă funcție Ponsse Manager – monitorizarea stării pompei hidraulice – permite monitorizarea de la distanță a pompelor de lucru ale mașinii, din birou sau cu ajutorul unui dispozitiv smart. Datele obținute prin monitorizarea stării îmbunătățesc rata de utilizare a echipamentului. Acum, monitorizarea stării oferă informații despre statusul și performanța pompelor macaralei și a harvesterului.

Manipularea eficientă a încărcăturii cu macaraua Ponsse K121
Noul braț de macara de la Ponsse oferă putere și viteză pentru manipularea încărcăturii în condiții dificile. Macaraua K121 este disponibilă pentru modelele de forwardere Elephant și ElephantKing. Noua macara combină puterea mărită de rotire și capacitatea de ridicare, deschiderea mare, noua geometrie a brațului și manevrabilitatea excelentă.

Scaunul Ponsse – noua tehnologie pentru ergonomie
O inovație pentru îmbunătățirea ergonomiei condițiilor de lucru ale operatorului, Ponsse Seat este primul scaun special proiectat pentru mașini forestiere. Noul scaun este ușor de reglat și are o structură de bază foarte puternică pentru a oferi operatorului cel mai bun confort de lucru posibil. Noul scaun Ponsse amortizează mișcările de rotire și vibrațiile mai eficient decât modelele anterioare.

Instrumentele moderne asigură o pregătire de înaltă calitate
Gama de simulatoare de instruire Ponsse s-a extins cu două noi modele. Simulatorul Ponsse Compact include funcții complete ale sistemului de control Opti4G pentru harvestere și forwardere, inclusiv opțiuni pentru cap de recoltare/utilaj cu șenile. Simulatorul Ponsse Compact este ușor și poate fi transportat fără probleme datorită lățimii sale. Destinat operatorilor, simulatorul Ponsse Basic face posibilă exersarea mișcărilor principale ale unui forwarder și harvester, având comenzi autentice Ponsse Comfort Grip. Simulatorul Basic include un computer și comenzi atașate la o masă convențională, dar fără sistem de control. Mediul de training SimTrainer este, de asemenea, disponibil pentru ambele simulatoare și suportă instruirea planificată și controlată.

MEq
By MEq septembrie 6, 2018 23:40