Miniexcavatoarele – utilaje mici cu impact mare în industria construcțiilor (Partea a II-a)

MEq
By MEq aprilie 10, 2020 16:41

Miniexcavatoarele – utilaje mici cu impact mare în industria construcțiilor (Partea a II-a)

Miniexcavatoarele sunt utilaje tot mai căutate în industria construcțiilor, popularitatea lor crescând continuu. Segmentul utilajelor mini își datorează importanța în special nevoilor impuse de lucrările în mediile urbane, unde restricțiile de spațiu și siguranță dictează trendul. Mai nou, un cuvânt greu de spus îl au restricțiile de mediu, cu cât mai puține emisii fonice și de noxe, făcându-i pe numeroși producători să se îndrepte către soluțiile hibride și electrice. | Marius IANCU

Pe piețele dezvoltate din Vest, pe șantierele urbane sau de mici dimensiuni, bătălia este de mult câștigată de eficiența utilajelor mini. Înțelegând avantajele pe care le au atunci când operează în zone congestionate sau în spații închise, antreprenorii și constructorii văd în utilajele mini alternativa optimă la binecunoscutul buldoexcavator bun-la-toate.

Noile norme europene pentru emisii prevăd reduceri semnificative ale numărului de particule nocive, astfel că toți producătorii din industrie și-au aliniat deja gamele de utilaje mini acestor cerințe. Mai mult, din dorința atingerii pragului de emisii zero, unii s-au focusat pe soluții de acționare hibride sau complet electrice.

În această a doua parte a materialului, voi continua cu noutățile din segmentul miniexcavatoarelor lansate și văzute anul trecut la Bauma 2019. Către finalul primei părți a articolului am comutat de pe diesel pe electric. Asta pentru că mirajul modelelor electrice i-a determinat pe tot mai mulți producători să exploreze în această direcție.

Printre companiile care încearcă să aibă o amprentă vizibilă în acest segment este Kubota. Compania a prezentat prototipul de miniexcavator KX019-4 LPG – model ce poate funcționa pe GPL și este propulsat de un motor de serie Kubota Spark Ignition de nouă generație. Noul KX019-4 LPG permite utilizatorilor să lucreze în zone cu restricții de emisii (precum centrele urbane care interzic folosirea motoarelor diesel) având mai puține emisii de zgomot. Folosind butelii industriale standard, utilajul este realimentat ușor și rapid prin înlocuirea buteliei. De asemenea, mașina este echipată cu un rezervor suplimentar (gas accumulator), astfel încât operatorul să știe nivelul de GPL înainte ca butelia să se golească de tot.

Caracteristicile de performanță ale lui KX019-4 LPG sunt exact aceleași cu ale modelului KX019 cu motor diesel. Lățimea trenului de rulare este variabilă, ceea ce permite treacerea utilajului prin zone înguste, cu acces sub un metru. Mașina nu face compromisuri nici la nivel de stabilitate și siguranță, datorită șasiului inferior mărit. Mai mult, autonomia de lucru a lui KX019-4 LPG oferă amplitudine operațională, utilajul având o adâncime maximă de săpare de peste 2,5 m (suficientă în aplicațiile urbane).

Echipat cu un tren de rulare variabil, noul mini-excavator Yanmar ViO23-6 de 2,3 t cu rază zero (zero offset, cum îl denumește producătorul) creează un echilibru perfect între consumul redus, confortul operatorului și siguranța sporite – toate într-un pachet extrem de compact. Lățimea ecartamentului șenilelor variază între 1380 și 1550 mm, iar printr-o distribuție optimă a greutății, miniexcavatorul are o stabilitate foarte bună și o capacitate de ridicare mare pentru categoria sa.

Opțional este disponibilă și o contragreutate suplimentară, care sa-i permită să lucreze cu atașamente mai grele. ViO23-6 este echipat cu un motor cu 3 cilindri cu injecție directă, controlat electronic, având o putere de 14,6 kW la 2400 rpm. Motorul Yanmar 3TNV76-PBV1 de nouă generație reflectă progresul tehnologic în termeni de consum și emisii de noxe. De asemenea, sistemul de decelerare automată și modul eco sunt standard.

ViO23-6 dispune de un sistem hidraulic ViPPS (ViO Progressive 3-Pump System) ce folosește 4 pompe hidraulice, 2 pompe cu debit variabil și 2 pompe cu angrenaje (inclusiv una pentru joystick-uri). Pentru a completa sistemul, Yanmar folosește un distribuitor bazat pe principiul ViPPS, care acumulează debitul de la diferite pompe pentru a obține combinația optimă de viteză, putere, debit ușor și echilibru care să permită efectuarea simultană a tuturor operațiunilor hidraulice, chiar și în timpul deplasării. Aceste elemente diferite îi permit lui ViO23-6 să aibă performanțe excepționale pentru un utilaj din această categorie. Adâncimea de săpare de 2450 mm (cu braț standard) și forța de excavare de 17,5 kN (la nivelul cupei) îl ajută să lucreze rapid și eficient chiar și în condiții mai grele.

Una dintre surprizele acestui segment a fost oferită de Komatsu, japonezii aducând în premieră la Munchen un model electric. Acest nou miniexcavator are la bază expertiza Komatsu, acumulată în timp odată cu dezvoltarea de utilaje hibride pentru construcții și stivuitoare electrice. Echipat cu un nou încărcător dezvoltat in-house, un convertor de înaltă tensiune, dar și alte dispozitive, utilajul oferă performanțe de excavare comparabile cu ale unui modelul cu motor termic (cu aceeași putere), având însă emisii zero și o reducere semnificativă a nivelului de zgomot.

Komatsu estimează o gamă mai largă de aplicații pentru acest utilaj, incluzând lucrări de construcții în proximitatea spitalelor, a școlilor sau în zone rezidențiale – acolo unde se acordă o atenție deosebită nivelurilor de emisii de noxe și zgomot –, precum și în tuneluri sau în spații închise (indoors).

Noul miniexcavator electric utilizează un set de acumulatori cu întreținere ușoară, regăsit pe popularele stivuitoare electrice Komatsu din seria FE. Încărcați la capacitate maximă, acești acumulatori permit o durată de operare de două până la șase ore (durată ce variază în funcție de condițiile de șantier și de operare a mașinii). De asemenea, permite încărcarea rapidă, extinzând orele de lucru disponibile. Utilajul mai permite monitorizarea în timp real a consumului de energie și a condițiilor de încărcare pe monitorul încorporat în panoul de bord, iar prin intermediul sistemului KOMTRAX, aceste info pot fi monitorizate de la distanță, odată cu localizarea mașinii și condițiile de operare.

Păstrând provenineța (japoneză), am să schimb doar producătorul. În parteneriat cu Deutz AG, Kobelco a lansat primul său concept de miniexcavator cu acționare electrică. Modelul 17SR Kobelco Electric – în premieră la Bauma – vine la doar trei ani de la lansarea europeană a excavatorului hibrid SK210HLC-10 și consolidează strategia Kobelco de a reduce impactul asupra mediului.

Deși modelul cu acționare electrică 17SR este încă un concept, Kobelco intenționează să dezvolte utilajul împreună cu Deutz în următorii doi ani. Obiectivul este fabricarea unui miniexcavator complet electric care să poată opera la un nivel de top în clasa sa, cu o baterie cu durată lungă de viață. Producătorul japonez se așteaptă ca 17SR Electric powered să fie lansat pe piața europeană în 2021.

Odată cu sosirea lui 17SR (cu acționare electrică), obiectivul pe termen lung al Kobelco este de a-și extinde și mai mult linia de utilaje pentru a include tehnologii mai avansate, incluzând aici excavatoare electrice.

Tot pe electric și-au flexat mușchii și britanicii de la JCB* odată cu 19C-1 E-Tec. Miniexcavatorul de 1,9 tone poate fi încărcat prin simpla conectare la o sursă de alimentare electrică standard de 230 V. Odată încărcat, este gata pentru o zi normală de lucru pe șantier – săpând cu aceeași viteză și putere ca omologul său diesel. (*JCB nu a participat la Bauma 2019. Miniexcavatorul a fost lansat in 2018)

Utilajul cu emisii zero este și cel mai silențios din gama JCB. Acest lucru înseamnă că poate lucra în zone urbane, în jurul spitalelor și în proximitatea școlilor chiar și peste orele normale, fără a deranja oamenii. Beneficiază de un tren de rulare retractabil pentru a se putea deplasa în spații strâmte. Miniexcavatorul este echipat cu un motor electric și trei pachete de acumulatori litiu-ion, pentru o capacitate energetică maximă de 15 kWh. La o încărcare de 12 ore (folosind charger-ul on-board de 110V), stochează suficientă energie pentru a lucra o tură completă.

Nici Takeuchi nu ne-a scutit de o surpriză electrică. Noutatea lor s-a numit TB 220e și este ultimul model din gama de utilaje cu acumulatori litiu-ion. Constructorul japonez are o experiență consistentă în ceea ce privește excavatoarele cu acumulatori litiu-ion, lansând la Intermat 2006 primul excavator hidraulic complet electric din lume. TB 220e este dotat standard cu o baterie de 25 kW ce oferă mașinii aceleași performanțe ca versiunea diesel TB 216. Miniexcavatorul include joystick-uri de operare și un display multi-informativ.

Alături de TB 220e, la stand a mai atras atenția și modelul TB 370 – în echiparea standard cu braț mono (opțional și cu braț din 2 piese), cabină înclinabilă, ecran color tactil de 8″ și butoane de comandă. Motorul de 42,4 kW oferă performanțe superioare și o manevrare lejeră a atașamentelor. Fiind primul model din noua generație de utilaje Takeuchi, TB 370 are un interior complet nou, pentru o operare intuitivă, și un dispozitiv de selectare a unghiului de operare a cupei, care îi permite operatorului să comute unghiul cupei între 125˚ și 195˚ fără a porni/opri utilajul.

O altă premieră la Bauma 2019 a fost prototipul de miniexcavator dezvoltat în colaborare de Hyundai și Cummins. Acționat de module de acumulatori Cummins BM4.4E (de 4,4 kWh fiecare), prototipul Hyundai de 3,5 t este proiectat să aibă o autonomie de lucru echivalentă cu durata unei ture complete de 8 ore și să fie reîncărcat în mai puțin de trei ore. Utilajul lucrează complet fără emisii de noxe și reduce substanțial zgomotul (ideal în lucrări de construcții în zone urbane și periurbane).

Miniexcavatorul conține opt module BM4.4E conectate în serie pentru a furniza o putere totală de 35,2 kWh. Montate la baza excavatorului, modulele de acumulatori proiectate și fabricate de Cummins utilizează tehnologia Li-ion pentru a atinge o densitate înaltă de putere și o tehnologie proprie de control, astfel încât să mențină capacitatea acumulatorilor pentru un interval mai mare de emisii zero. Designul modular permite construirea și alinierea sistemului la regimul de exploatare al excavatorului.

În încheiere mă întorc la Yanmar și la originalul concept eFuzion, pe care producătorul japonez ni l-a prezentat sub un nor de ceață misterioasă (la propriu). Conceptul eFuzion, dezvoltat de echipa de cercetare în robotică a Yanmar, este o demonstrație a unui utilaj precis cu braț robotizat ce demonstrează posibilitățile utilajelor de construcții autonome ale viitorului. Conform CEO-ului Yanmar Construction Equipment, Giuliano Parodi, conceptul integrează toate tehnologiile cheie de e-mobility, robotică, conectivitate, conducere autonomă și operațiuni asistate de computer.

Vehiculul inteligent efectuează operațiuni automate, all-electric, în acord cu propria programare. Conceptul a fost prezentat într-o incintă cubică transparentă de 6×6 m, denumită eCubator. Denumirea conceptului eFuzion provine de la „e” pentru electric și „Fu” pentru future (viitor) și simbolizează digitalizarea și transformarea proceselor în industrie.
Ends.

MEq
By MEq aprilie 10, 2020 16:41