Cefin Trucks livrează prima parte a unei flote de 100 unități Ford Trucks 1842T
Related Articles
Cefin Trucks, unic importator și distribuitor al brandului Ford Trucks în România, anunță livrarea în luna noiembrie a unei flote de 10 unități cap-tractor Ford Trucks 1842T, echipate cu semiremorcă pentru mărfuri pulverizate, către Tempo Invest. Aceasta este prima tranșă dintr-o flotă de 100 unități Ford Trucks. Restul unităților vor fi livrate pe parcursul anului 2021, până la începutul anului 2022.
Livrarea a fost făcută în prezența unor oficiali ai mediului de afaceri turco-român, precum: Excelența Sa, dna. Füsun Aramaz, Ambasador al Republicii Turcia în România; dl. Omer Susli – CEO Tempo Invest; dl. Guven Gungor – Președinte TIAD (Asociația Oamenilor de Afaceri Turci din România) și dl. Koray Kuvvet – Ford Trucks, Managing Director, Europa de Est și Regiunea Balcani.
Autotractorul Ford Trucks 1842T este un partener de afaceri de încredere, conceput pentru a depozita orice marfă pentru transport. Noul motor Ecotorq de 13 litri, 420 CP, cu o putere de tracțiune ridicată, se distinge prin economia de combustibil. Capabil să îndeplinească diferitele cerințe ale remorcii cu opțiuni de transmisie și priza de putere pe motor, Ford Trucks 1842T vine, de asemenea, cu o transmisie automată cu 12 trepte, cu moduri de conducere economice și performante, în funcție de preferințe. Se adaptează cu ușurință pe diferite șantiere de construcții, datorită barei de protecție frontale (de concepție recentă), care previne posibilele daune minore. Unitățile livrate sunt echipate cu semiremorci pentru mărfuri pulverizate, cum ar fi ciment, carbonat de calciu, făină etc.
În cadrul vizitei la Cefin Trucks, Ambasadorul Republicii Turcia în România, dna. Füsun Aramaz, a declarat: „Turcia și România sunt cei mai mari parteneri comerciali din regiunea Balcanilor, iar Turcia este unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai României în afara Uniunii Europene. În 2019, volumul comerțului a fost de aproximativ 7 mld. dolari. Suntem foarte fericiți că avem în România operaționale din ce în ce mai multe camioane produse în Turcia. Astăzi este doar prima parte dintr-o livrare mare de 100 de camioane Ford Trucks, care vor fi operaționale pe termen scurt aici, în România.”
„Suntem deosebit de bucuroși că am adăugat Tempo Invest printre clienții noștri. Am demonstrat astfel că modelul Ford Trucks 1848T este o soluție competitivă pentru transportul național. Sunt vehicule puternice și simple, capabile să funcționeze eficient în cele mai exigente condiții. Acum așteptăm cu nerăbdare să ne extindem relația cu Tempo Invest până la înlocuirea completă a flotei lor cu Ford Trucks”, a declarat Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks.
Guven Gungor, Președintele TIAD (Asociația Oamenilor de Afaceri Turci), a afirmat: „Relațiile comerciale dintre România și Turcia sunt la un nivel bun, dar încă nu sunt la potențialul real pe care l-am putea realiza. Ar trebui să ne concentrăm pe proiecte ca acesta (n.r. precum livrarea Ford Trucks către Tempo Invest). Vorbim despre un angajament de 100 de camioane, produse în Turcia și care contribuie la industria românească, deoarece camioanele respective vor fi utilizate în segmentul industrial al economiei românești.”
La rândul său, Omer Susli, CEO Tempo Invest, a adăugat: „Colaborarea noastră cu Cefin Trucks se desfășoară de peste 12 ani, odată cu programul de urmărire a flotei, iar anul acesta am decis să reînnoim flota noastră de camioane cu 100 unități Ford Trucks; aceste 10 unități sunt prima parte a întregii flote Tempo Invest , care rămâne de livrat până în prima parte a anului 2022. Aceste cap-tractoare vor fi utilizate pentru transportul produselor sub formă de pulbere, precum ciment, carbonat de calciu, făină etc. Așteptăm alte 5 unități în următoarele săptămâni pentru transportul de bunuri generale.”
În încheiere, Koray Kuvvet, Managing Director Eastern Europe & Balkans, Ford Trucks, a completat: „Am început discuțiile pentru această colaborare acum trei ani. Acest grup de companii (n.r. Tempo Invest) face parte dintre primele noastre obiective în lista de clienți de flotă, încă din primele zile în care am inaugurat în România marca Ford Trucks. Este un tip de colaborare deloc ușor de încheiat, care necesită timp, dar este un parteneriat de lungă durată. De aceea este foarte important pentru noi. Suntem cu adevărat norocoși să avem un astfel de distribuitor (Cefin Trucks) care are deja o acoperire de 360 de grade în domeniul vehiculelor comerciale: vânzări, rețea de service și vânzări de camioane rulate. Am reușit acest succes al brandului Ford Trucks în România, ajungând la cota de piață existentă, și datorită acoperirii rețelei de service. Ne propunem să creștem pe segmentul regional și internațional, care este segmentul ce deține cota majoritară pe piața vehiculelor utilitare, cu aproape 60%, ajungând deja la cotele naționale dorite în alte segmente (construcții și municipale).”