Un stabilizator de sol de talie mare pentru aplicații provocatoare

MEq
By MEq septembrie 9, 2017 16:19

Un stabilizator de sol de talie mare pentru aplicații provocatoare

SX-8e/ex este cel mai mare model din gama Roadtec (subsidiară a Astec Industries) de utilaje pentru stabilizarea solului și reciclare la rece. Cu o masă operațională de 37.195 kg, SX-8 este capabil să frezeze până la o adâncime de 508 mm și pe o lățime de 2.540 mm, utilajul fiind destinat pentru lucrări de reabilitare a drumurilor, reciclare la rece și stabilizarea solului.

Masa mașinii este distribuită uniform între cele două axe, ceea ce conduce la aplicarea mai eficientă a puterii. Cu o greutate echilibrată deasupra frezei, mașina este proiectată să facă față celor mai dificile condiții de suprafață și sol.
Modelul SX-8e este echipat cu un motor Caterpillar C18 Tier 4i de 755 hp (563 kW) @ 1900 rpm, în timp ce SX-8ex este echipat cu un motor Caterpillar C18 Tier 3 de 700 hp (515 kW) @ 1900 rpm, pentru țările mai puțin reglementate din punctul de vedere al emisiilor. Motorul asigură putere rotorului prin intermediul unei transmisii directe cu tambur.

Rotorul de pe SX-8 este proiectat pentru frezarea și amestecarea completă și omogenă a celor mai rezistente soluri. Geometria variabilă a carcasei frezei îi permite lui SX-8 să realizeze diferite înclinații la fiecare trecere. Designul geometriei variabile poziționează freza într-un mod care promovează dimensionarea materialului, precum și fluxul materialului. Ușile față/spate rezistente sunt reglabile hidraulic pentru controlul suplimentar al înclinării și curgerii.

O transmisie air-shift cu 4 trepte este concepută pentru a permite schimbarea vitezelor frezei fără pierderi de producție. Operatorul poate selecta viteza de tăiere adecvată pentru condițiile actuale, fără a efectua modificări la unitatea de frezare, economisind timp și efort. Sistemul de răcire de pe SX-8 trage aer din partea de sus a mașinii înainte de a fi evacuat prin pachetul radiatorului. Acest design este destinat să diminueze cantitatea de praf care circulă prin sistemul de răcire. Panourile de curățare asigură acces pentru întreținerea radiatorului.

Modelul SX-8 a fost proiectat pentru confortul și vizibilitatea operatorului. Designul ergonomic al cabinei izolate îi conferă operatorului o poziție din care să ajungă la toate comenzile și sistemele. Comenzile joystick-ului și cele patru moduri diferite de direcție susțin manevrabilitatea și funcționarea utilajului. Scaunul operatorului glisează lateral și se rotește la 90 de grade.

Suspensia controlată hidraulic permite selectarea adâncimii de tăiere prin apăsarea unui buton. Utilajul este construit pe un șasiu rigid, etanș, conceput astfel încât să permită un flux de aer controlat. Șasiul lui SX-8 este construit de Roadtec din oțel puternic A656 de clasa 80, de două ori mai rezistent decât oțelul ușor (mild steel). Cadrul personalizat al mașinii este proiectat să funcționeze în toate tipurile de teren, asigurând o gardă la sol substanțială. Roțile sunt suspendate de patru ansambluri de picior reglabile hidraulic și controlate independent. Carcasa frezei este fixată în siguranță de cadrul de bază, oferind rezistență și precizie în timpul funcționării mașinii.

MEq
By MEq septembrie 9, 2017 16:19