Soluții Liebherr pentru electrificarea operațiunilor miniere
Story Highlights
- Liebherr Mining
- Liebherr-Fortescue
- camion rigid Liebherr T264 Battery Electric
- excavator minier electric R 9400 E
Related Articles
Pentru a-și demonstra implicarea în procesul global de decarbonizare a operațiunilor miniere, divizia de mining a grupului Liebherr a prezentat la Bauma 2025 două dintre soluțiile sale de electrificare: camionul rigid T 264 Battery Electric și excavatorul minier electric R 9400 E.
T 264 Battery Electric: un gamechanger în transportul cu emisii zero
Camionul rigid T 264 Battery Electric reprezintă încununarea anilor de muncă asiduă în cadrul parteneriatului Liebherr-Fortescue și demonstrează valoarea colaborării strânse cu partenerii din industrie. T 264 Battery Electric este un camion minier de 240 de tone, alimentat de un pachet de baterii de 3,2 MW, dezvoltat de Fortescue Zero – divizia tehnologică a Fortescue.
Camionul rigid T 264 Battery Electric acceptă fie încărcarea statică, fie dinamică; iar opțiunile pentru ambele tipuri au fost expuse la Bauma. Soluția staționară de încărcare rapidă (expusă la stand) a fost dezvoltată de Fortescue. Aceasta oferă o putere de până la 6 MW, permițând încărcarea camionului electric cu baterii T 264 în mai puțin de o oră. Liebherr a prezentat și sistemul Liebherr Power Rail, un concept de încărcare dinamică agnostic (compatibil cu mai multe platforme) la nivel de clasă de camioane, bazat pe tehnologia consacrată de pantograf de la Liebherr.
Pe lângă faptul că este echipat cu tehnologie de ultimă generație cu emisii zero, camionul rigid T 264 Battery Electric este echipat cu sistemul Autonomous Haulage Solution (AHS) – o altă dezvoltare oferită ca urmare a parteneriatului Liebherr-Fortescue. AHS include un sistem de gestionare a energiei care coordonează sarcinile de reîncărcare statică pentru camioanele electrice cu baterie și asigură folosirea la maximum a charger-ului, fără a cauza aglomerație (cozi) pe șantier.
Camionul rigid T 264 Battery Electric intră în procesul de validare în 2025. Liebherr va livra 360 de unități ale acestor camioane către operațiunile Fortescue din Australia, înainte de finele anului 2030. În ceea ce privește soluția electrică pe bază de baterii complet autonomă, procesul de validare va începe în 2026.
Excavatorul electric R 9400 E de 350 de tone
Această mașină combină expertiza de peste patru decenii a Liebherr în dezvoltarea și fabricarea excavatoarelor electrice pentru sectorul minier. R 9400 E este echipat cu soluția de tambur Liebherr, care permite până la 300 de metri de gestionare autonomă a cablurilor, pentru a îmbunătăți manevrabilitatea și a spori flexibilitatea operațională.
Feedback-ul clienților a confirmat că R 9400 E demonstrează aceeași putere și productivitate ca și omologul său cu motor termic. Operarea acestui excavator electric în carieră/mină reduce costurile operaționale. De asemenea, acest utilaj nu are emisii de gaze cu efect de seră în timpul funcționării.







