Skiddere la superlativ

MEq
By MEq septembrie 25, 2017 12:35

Skiddere la superlativ

Trei dintre cei mai importanţi producători de utilaje forestiere – Cat, John Deere și Tigercat – şi-au concentrat eforturile pentru a oferi, fiecare, un produs cât mai puternic, în ideea de a mai câştiga o cotă de piaţă cât mai mare. Pentru producătorii de tractoare articulate forestiere (skiddere), totul ţine de varietate şi durabilitate, lucru deloc surprinzător date fiind sarcinile cu care aceste utilaje trebuie să lucreze. | Marius IANCU

Parcă mai mult decât în cazul altor utilaje forestiere, skidderul este calul de povară în astfel de aplicaţii, necesitând încărcarea şi transportul materialului lemnos; în general, cu cât capacitatea e mai mare, cu atât mai bine, cu toate că se pune un mare accent şi pe manevrabilitate, din motive evidente. Totuşi, asta nu înseamnă că nu e suficient loc şi pentru tehnologie.

Pe skidderele Cat s-a urmărit o îmbunătăţire generală a eficienţei, cu un uşor accent pe menţinerea la minimum a costurilor de operare. De asemenea, Cat a introdus un sistem de suspensie revoluţionar, ceea ce sporeşte confortul operatorului. La rândul lor, canadienii de la Tigercat au continuat să construiască pe reputaţia lor de producători de utilaje robuste, fiabile şi durabile. Au venit cu upgrade-uri la nivel de șasiu, crescând şi mai mult protecţia în jurul cilindrilor hidraulici şi consolidând secţiunea centrală a maşinii. Nu în ultimul rând, John Deere se bucură de ecouri bune din piaţă vizavi de seria L de skiddere (lansată în 2015), proiectată şi construită pe o platformă complet nouă, având o stabilitate îmbunătăţită în teren accidentat şi o cabină mai mare şi mai spaţioasă la interior. Nici robusteţea nu a fost neglijată, producătorul echipând maşina cu un graifer mai mare şi mai puternic.

Caterpillar
Calitatea şi capacităţile skidderelor Cat sunt greu de pus la îndoială. Noua serie D permite operarea mai profitabilă prin uşurinţa cu care accesează orice zonă, creşterea productivităţii şi reducerea la minimum a costurilor de operare. În plus, „revoluţionara” tehnologie de suspensie a scaunului operatorului asigură un confort fără precedent, având astfel un aport însemnat în atingerea unei rate ridicate a productivităţii.

Tractoarele articulate forestiere Cat din seria D dispun de o transmisie cu 6 rapoarte, cu mai multe trepte în zona de lucru, convertizor de cuplu blocabil şi diferenţiale față/spate independente, pentru o putere de tragere mai mare şi un control mai bun. De asemenea, au un sistem de răcire de mare capacitate, ventilator reversibil şi un sistem hidraulic foarte performant. Staţia operatorului este spaţioasă, bine izolată fonic, iar pentru operaţiile de service cabina se poate înclina. Gama cuprinde patru modele (525D, 535D, 545D şi 555D), cu puteri cuprinse între 203 hp/151 kW (525D) şi 275 hp/205 kW (555D).

Suspensie semiactivă
Fiind mai rapide, mai puternice şi mai versatile decât modelele precedente, noile skiddere din seria D au costuri de operare reduse. Economia consumului de combustibil şi eficiența totală a fluidelor sunt îmbunătăţite, iar intervalele extinse de service reduc întreţinerea. Sistemul de suspensie al scaunului Cat Advanced Ride Management (Cat ARM) lansat de Caterpillar include o tehnologie revluționară: suspensia semiactivă amortizează vibraţiile – ajustându-se în timp real la schimbările condiţiilor terenului – şi limitează cu precizie cursa. Astfel, operatorul are o poziţie mai stabilă şi experimentează o deplasare mai lină, oboseala fiind diminuată; intervalele de cursă sunt virtual eliminate, reducând acceleraţia la care operatorul pote fi expus cu până la 80%. Cu alte cuvinte, sistemul ARM permite operatorilor de utilaje Cat să stea pe scaun perioade mai lungi de timp, fără să se resimtă.

Un alt beneficiu este dat de anvelopele cu amprentă mare, ce au o durata de viaţă mai lungă, asigurând totodată o deplasare lejeră. Skidderele seria D sunt propulsate de un motor Cat C7.1 ACERT, conform cu normele de emisii Tier 4F/Stage IV. Sistemul de răcire de înaltă capacitate şi ventilatorul reversibil acţionat hidraulic menţin motorul la o temperatură potrivită de funcţionare, optimizând performanţa, durabilitatea şi consumul. Configuraţia de circulație transversală în chiulasă facilitează fluxul de aer; compartimentarea motorului şi a sistemului de răcire maximizează eficiența şi reduc acumularea gunoaielor. Aerul rece ambiental este absorbit înăuntru din lateral, nu din compartimentul motor. Ventilatorul supradimensionat va avea turaţia necesară, pentru a menţine temperatura potrivită de operare, şi îşi inversează sensul de rotaţie la fiecare 20 min. pentru a elimina gunoaiele.

Tracţiune şi manevrabilitate
Convertizorul de cuplu permite un start lin, atunci când skidderul este sub sarcină. În condiţii de operare normală, toate cele patru roţi se mişcă independent, însă în condiţii de teren greu, diferenţialele față şi spate pot fi cuplate separat, pentru o tracţiune şi o manevrabilitate mai bune. Blocarea se face hidraulic şi poate fi făcută din mers.

Presiunea din sistemul hidraulic a fost crescută cu 15-23%, în funcţie de model şi de lungimea braţului, pentru a creşte şi capacitatea de ridicare. Rigiditatea sporită a șasiului inferior oferă un suport suplimentar protecţiei de jos, pentru a preveni avariile provocate de cioate, buturugi şi bolovani. Şasiul spate, care trebuie să facă faţă sarcinilor mari şi eforturilor la îndoire şi torsiune, are o construcţie în secţiune dreptunghiulară (box-section). Graiferul, cu rotaţie continuă la 306 grade, dispune de un braţ cu secţiune casetată şi cleşti cu elemente de uzură la vârf ce pot fi înlocuite.

John Deere
În 2015, marcând 50 de ani de la producerea primuluui skidder (modelul 440), John Deere a introdus pe piaţă noua serie L de skiddere, echipată cu o multitudine de cracteristici care să îmbunătăţească productivitatea şi confortul operatorului. De la o cabină mai mare şi mai spaţioasă până la stabilitatea îmbunătăţită şi la graiferul mai mare şi mai puternic, feedback-ul din piaţă a fost unul pozitiv, noile utilaje făcând diferenţa în termeni de productivitate.

Cabină complet reproiectată
Una dintre diferenţele notabile faţă de generaţia precedentă este cabina complet reproiectată. E cu 25% mai spaţioasă şi cu peste 50% mai silenţioasă decât la modelele anterioare. Un sistem HVAC (de control automat al climei) mai eficient şi comenzi mai ergonomice sunt alte atuuri ale noii serii L. Ergonomia a fost mult îmbunătățită, cu o mai bună vizibilitate de jur împrejur pentru operator, graţie scaunului rotativ, joystick-ului de direcție și geamului din spate mult mai mare (cu 75% mai mare).

Transmisie continuu variabilă
Utilajele seriei L includ o transmisie cu variație continuă (CVT), ușor de utilizat, ce combină finețea și ușurința de operare a unei transmisii hidrostatice cu eficiența consumului de combustibil a unui convertizor de cuplu blocabil. Noua transmisie dezvoltă o turaţie constantă a motorului şi elimină şocurile cauzate de creşterea rotaţiilor pe minut, reducând uzura componentelor şi mărindu-i durata de viaţă. Sistemul este ușor de operat și elimină „șocurile la schimbarea treptelor” datorită rpm în creştere. Odată ce turaţia maximă este setată, transmisia face restul. Transmisia continuu variabilă (CVT) de pe 640 şi 648 L detectează automat sarcina și livrează cuplul și forţa de tracțiune necesare pentru a menține viteza dorită. Deoarece motorul funcționează la o turaţie constantă de 1800 rpm, permite performanțe optime şi un consum mai mic de combustibil.

Echilibrul îmbunătăţit al maşinii optimizează puterea de tragere şi stabilitatea atunci când urcă pante, chiar şi în cele mai dificile terenuri, sau când transportă încărcături mari. Graiferul acestor modele este mai mare, având o deschidere de 3345 mm şi o capacitate de 1.48 mc, trăsături ce măresc foarte mult capacitatea de încărcare, comparativ cu maşinile seriilor G şi H. Noua configuraţie a braţului creşte vizibilitatea operatorului asupra graiferului.

Skidderele seriei L sunt echipate cu axe mai robuste, incluzând o punte solidă Outboard-Extreme (standard pe modelele 848L şi 948L şi opţională pe 748L). Sistemul de lubrifiere continuu presurizat şi filtrele independente pe punţi cresc durabilitatea şi extind durata de viaţă până la 15.000 ore. În plus, ca parte a noului design al graiferului, skidderele seriei L prezintă cleşti „box-style”, pentru o forţă maximă şi suprafeţe rezistente la uzură.
Utilajele seriei L sunt dotate cu tehnologia JD ForestSight, o suită integrată de tehnologii ce include şi JDLink (sistem ce oferă abilitatea monitorizării maşinilor: număr de ore de funcţionare, intervale de întreţinere etc). Seria L cuprinde cinci modele: 640L, 648L, 748L, 848L şi 948L.

Tigercat
„Doar Tigercat oferă o gamă completă de tractoare articulate forestiere cu patru şi cu şase roti, pentru o varietate de aplicaţii forestiere în întreaga lume”, spunea la un moment dat producătorul canadian. Toate skidderele Tigercat sunt proiectate şi construite pentru condiţii forestiere extreme, având şasiuri puternice, cilindri hidraulici bine protejaţi şi o secţiune centrală robustă cu bolţuri mari cu rulmenţi cu role conice. De asemenea, toate sunt propulsate de motoare eficiente şi fiabile Tigercat FPT N67 (de la FPT Industrial şi special adaptate pentru aplicaţii forestiere extreme). În funcţie de reglementările regionale, sunt disponibile în versiuni Tier 4F sau Tier 2

Transmisia hidrostatică unică Tigercat creşte eficienţa şi performanţa, reducând oboseala operatorului. Skidderele lucrează la turaţii variabile ale motorului, crescând automat turaţia atunci când este nevoie de putere suplimentară. Deoarece cuplul maxim este disponibil la orice turaţie a motorului, performanţele maşinii ies mai bine în evidenţă decât la modelele competitoare, rezultând un impact mai redus aspura solului în care lucrează, o durată de viaţă mai lungă a pneurilor şi performanțe mai bune în terenuri moi sau în pante.

Transmisie EHS
Transmisia exclusivă Tigercat EHS (efficient high speed drive) constă din două motoare hidrostatice cu cilindree variabilă ca intrări în cutia de transfer Tigercat ce acţionează punţile față şi spate. Atunci când condiţiile de operare presupun un efort ridicat de tracţiune, lucrează ambele motoare; când solicitările sunt reduse (când se deplasează gol sau încărcat, dar pe teren plat), tot debitul pompei este direcţionat către un singur motor, pentru viteze mai mari de deplasare. Transmisia EHS este standard pe modelele 610E şi 615E, şi opţional pe 620E, 625E şi 630E. De asemenea, se regăseşte pe cel mai puternic skidder cu 4 roţi din familia Tigercat, 632E, lansat în decembrie 2016.

În prezent, Tigercat îşi proiectează şi construieşte propriile punţi, ceea ce-i oferă un control maxim al designului şi caracteristici comune mai bune ale pieselor de schimb de-a lungul întregii game de maşini. Punţile Tigercat sunt contruite de la zero pentru a face faţă condiţiilor off road şi vin într-o varietate de configuraţii, pentru a suporta instalarea de anvelope singulare şi duble.
Şi la interior s-a lucrat mult, noile maşini având un nou scaun pe pernă de aer, un nou layout al panoului de control şi o aşezare mai bună a componentelor electrice şi a display-ului. Joystick-urile de control sunt mai sensibile, iar vizibilitatea din cabină a fost şi e îmbunătăţită.

Tractoare articulate forestiere cu 6 roţi
Tigercat este singurul producător care oferă skiddere cu 6 roţi (tracţiune integrală), pentru cele mai extreme condiţii de operare. Modelele „six wheel” combină trenul de rulare Tigercat cu boghiurile proiectate şi construite tot de Tigercat, ce oferă o tracţiune ridicată şi o presiune redusă asupra solului – un avantaj mare în soluri moi, mlăştinoase. Modelele 635E și 640E cu 6 roţi sunt greii gamei şi sunt construite pentru medii extreme şi niveluri superioare de producţie, fiind ideale pentru transport pe distanţe lungi, pentru buşteni supradimensionaţi şi cicluri continue de lucru. La rândul său, 615E cu 6 roţi este un utilaj mai rapid şi mai uşor, potrivit în aplicaţii în care compactarea solului este o preocupare majoră.

Platforma dovedită pe care Tigercat construieşte skiddere îi permite producătorului şi alte abordări, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clientului. Anul acesta, în mai, Tigercat a venit cu un prototip compact de skidder destinat pieţei europene: 602. Echipa de design responsabilă pentru 602 și-a asumat răpsunderea pentru realizarea unui skidder de mici dimensiuni, compact și uşor, care să se poată adapta unui număr de aplicații de nișă. Prototipul 602 va fi echipat cu un motor Tigercat FPT Tier 4F N45 și va folosi o îmbinare articulată centrală pentru obţinerea unei lățimi totale estimate la 2.8 m. 602 va fi echipat și cu un braț rotativ proiectat și fabricat în Franţa, pentru uz exclusiv în Europa.

MEq
By MEq septembrie 25, 2017 12:35