Dronele Airware, comercializate prin reţeaua de dealeri a Caterpillar

MEq
By MEq februarie 3, 2017 13:58

Dronele Airware, comercializate prin reţeaua de dealeri a Caterpillar

Furnizorul de soluţii complete (end-to-end) Airware, ce transformă datele aeriene în informaţii cu valoare practică pentru întreprinderi, a anunţat că şi-a asigurat o investiție strategică din partea Caterpillar Ventures. Investiția permite Airware să accelereze programele care îi ajută să ofere soluții și servicii în cadrul industriilor de construcții, minieră, extractivă, și subliniază angajamentul Caterpillar ca lider în sectorul IIoT (Industrial Internet of Things). Totodată, Bergerat Monnoyeur se află printre primii dealeri ai produselor Airware.

„Această investiție este o continuare a angajamentului Caterpillar de a ne ajuta clienții să fie mai productivi și să ia decizii mai bune de afaceri”, a declarat George Taylor, Caterpillar Chief Marketing & Vice President al diviziei de Marketing & Digital. „În colaborare cu Airware, ne poziţionăm mai bine în ceea ce priveşte oferta de servicii de drone prin intermediul tehnologiei de vârf care ajută la digitalizarea și optimizarea operațiunilor.”

În septembrie 2016, Airware a achiziționat Redbird, un pionier în domeniul dronelor de analiză, pentru a aduce pe piață cea mai puternică soluție comercială de drone pentru sectoarele minier și de agregate. Astăzi, echipele din lumea întreagă folosesc soluţia Airware Redbird pentru a monitoriza progresele zilnice ale propriilor şantiere, pentru a îmbunătăți productivitatea, siguranța lucrătorilor și eficiența operațională.

„Tehnologia dronelor comerciale devine o necesitate pentru companiile din construcții şi industria extractivă, dornice să-şi crească productivitatea per ansamblu, dar să-şi diminueze costurile”, a declarat Jonathan Downey, fondator şi CEO al Airware.

Dealerii Caterpillar vor fi în măsură să ofere clienților lor servicii de drone și analiză, inclusiv un set de bază de fotogrametrie, cartografiere și instrumente de volumetrie, precum și o suită de analize avansate și module de raportare. Astfel, Bergerat Monnoyeur se va număra printre primii dealeri ai acestei soluţii tehnologice.

„Ne-am angajat să aducem servicii tehnologice de ultimă oră și de clasă mondială pentru clienții noștri. Airware este un lider consacrat în domeniul folosirii dronelor în sectoarele de minerit, construcții și de cariere. Ei înțeleg nevoile clienților noștri, înţeleg de ce este nevoie în operațiunile la scară, precum și importanța oferirii datelor de analiză specifice industriei pentru a lua decizii mai bune. Suntem mândri să oferim clienților noștri soluţii Airware”, a afirmat Greg Arranz, Director General al SITECH la Bergerat Monnoyeur.

MEq
By MEq februarie 3, 2017 13:58