Primele utilaje electrice promise de Volvo CE au putut fi văzute la Bauma 2019
Related Articles
Așa cum a anunțat la începutul acestui an, în ianuarie, Volvo CE a prezentat în cadrul târgului internațional Bauma de la München primele două utilaje electrice ale sale din gama compactă, și anume excavatorul compact ECR25 și încărcătorul compact L25.
Aceste utilaje aduc cu sine un nivel zero al emisiilor de noxe, niveluri de zgomot cu mult reduse, costuri energetice mai scăzute, o eficiență îmbunătățită și o nevoie mai redusă de întreținere comparativ cu utilajele convenționale similare. Odată cu jumătatea lui 2020, Volvo CE va începe lansarea gamei sale de excavatoare compacte electrice (modelele EC15 – EC27) și de încărcătoare compacte electrice (modelele L20 – L28), sistând dezvoltarea modelelor similare cu motoare diesel.
Acționare electrică
Pentru a transforma modelele ECR25 și L25 în utilaje electrice, motoarele cu combustie au fost înlocuite cu acumulatori litiu-ion. Miniexcavatorul ECR25 este echipat cu acumulatori litiu-ion și un motor electric ce acționează sistemul hidraulic pentru a pune în mișcare utilajul și atașamentul. Acumulatorii lui ECR25 stochează suficientă energie electrică pentru a alimenta utilajul timp de 8 ore în cadrul celor mai obișnuite aplicații (precum lucrările de utilități). De asemenea, încărcătorul L25 este prevăzut cu acumulatori litiu-ion care permit exploatarea lui timp de 8 ore în cadrul unor aplicații obișnuite (inclusiv în lucrări de infrastructură ușoară, grădinărit, amenajarea teritoriului și agricultură). L25 încorporează două motoare electrice dedicate, unul pentru acționarea trenului de rulare și unul pentru sistemul hidraulic. Decuplarea subsistemelor a sporit eficiența atât la nivelul sistemelor, cât și al întregului utilaj. Atât ECR25, cât și L25 dispun de încărcătoare instalate la bord care permit încărcarea pe timpul nopții prin intermediul unei prize electrice de uz domestic. Este disponibilă și o opțiune de încărcare rapidă, care va necesita acces la o rețea electrică de putere mai mare.
„ECR25 și L25 sunt utilaje revoluționare ce demonstrează angajamentul companiei Volvo CE față de tehnologia viitorului”, a afirmat Scott Young, director pentru Electromobilitate și Automatizare. „Întrucât aceste utilaje sunt electrice, nu poluează mediul cu particule fine, oxizi de azot sau dioxid de carbon. Acest lucru, împreună cu faptul că au un nivel de zgomot extrem de scăzut, le recomandă pentru utilizarea în mediul urban și în zonele dens populate.”
De la concept la realitate
Lansarea utilajelor ECR25 și L25 vine în urma reacțiilor pozitive vizavi de utilajele concept Volvo CE dezvoltate în ultimii ani. Acestea includ prototipul de excavator compact complet electric EX2 și prototipul de încărcător compact electric pe roți LX2. „Deși ECR25 și L25 sunt utilaje diferite, cunoștințele acumulate în cadrul acestor proiecte de cercetare ne-au ajutat să punem bazele pentru noua gamă de utilaje compacte electrice”, a explicat Young. „Tehnologia pe care am dezvoltat-o până acum este suficient de robustă, iar acest lucru, împreună cu schimbările de comportament ale clienților și mediul de reglementare mai strict, face ca acum să fie momentul potrivit pentru lansarea utilajelor noastre compacte electrice.”
Acum, că primele utilaje compacte electrice au fost lansate, vor fi utilizate și testate de către clienți mai multe utilaje în cadrul unor proiecte pilot, înainte de începerea producției, la mijlocul lui 2020.
Inovare pentru un viitor sustenabil
„Lansarea primelor noastre utilaje electrice de uz comercial marchează un moment însemnat în efortul companiei de a construi un viitor mai durabil”, a afirmat Melker Jernberg, președintele Volvo CE. „În acord cu accentul strategic pe care îl punem pe electromobilitate în toate domeniile de activitate, ne asumăm poziția de lider în electromobilitate și oferim soluții durabile care să ajute clienții să aiibă succes. Electrificarea utilajelor pentru construcții va avea ca rezultat mașini mai ecologice, mai silențioase și mai eficiente – și acesta este viitorul industriei noastre.”