Noul cilindru tandem Hamm valorifică avantajele vibrațiilor și oscilațiilor în compactare

MEq
By MEq ianuarie 18, 2024 17:05

Noul cilindru tandem Hamm valorifică avantajele vibrațiilor și oscilațiilor în compactare

Pentru mulți ani, cilindrii tandem din seria HD+ au fost un produs de referință în gama Hamm. În vara lui 2023, au fost lansate noi modele ce acoperă toate clasele de greutăți operaționale, fiind echipate cu interfețe pentru utilizarea cu aplicații digitale. Conceptul de operare Easy Drive a fost introdus și pe modelele cu greutăți de operare de 7 și 8 t. Acum, sub denumirea HD+ 120i V-VIO, Hamm adaugă un alt utilaj capabil să compacteze cu vibrații sau oscilații. Începând din 2024, noul cilindru compactor tandem este disponibil pe piețele reglementate pentru motoare compatibile cu standardele Stage V/ Tier 4f.

Cilindrul compactor tandem HD+ 120i V-VIO 12 t are în față un tambur vibrator, iar în spate un tambur VIO. Când vine vorba de forța de compactare, noul model oferă acea performanță ridicată pe care operatorii o așteaptă de la brand. Cilindrul tandem este propulsat de un motor Deutz de 115 kW.

Noul cilindru tandem Hamm valorifică avantajele vibrațiilor și oscilațiilor în compactareFlexibilitate ridicată, compactare rapidă
Un avantaj major pentru utilizatori este versatilitatea asigurată de compactarea statică, cu oscilații și vibrații. Foarte benefic este modul în care utilajul poate comuta în mod flexibil între vibrații și oscilații, eliminând nevoia de a folosi pe șantier un utilaj suplimentar și un alt operator. Această multifuncționalitate dă roade și în ceea ce privește numeroasele tipuri noi de mixtură asfaltică. La fel ca în cazul lucrărilor terasiere, combinația dintre vibrații și oscilații oferă o compactare rapidă în mai puține treceri duble, făcând utilajul deosebit de potrivit pentru compactarea finală. O calitate înaltă a compactării este garantată chiar și la viteze de operare crescute.

Puncte forte și o varietate de opțiuni
Pe lângă noua combinație de tamburi, HD+ 120i V-VIO oferă utilizatorilor toate avantajele și punctele forte ale produselor Hamm. Acestea includ o cabină spațioasă și vizibilă, popularul concept de operare Easy Drive și diverse interfețe pentru a conecta sisteme telematice, sisteme de management al flotei și aplicații digitale pentru controlul și documentarea compactării.

Compactare cu oscilații
De asemenea, operatorii se pot folosi de avantajele bine cunoscute ale oscilației și le pot aplica la compactarea zonelor de îmbinare sau la compactarea zonelor sensibile la vibrații. Oscilațiile facilitează așternerea mixturii la temperaturi exterioare scăzute. În plus, sistemul este eficient în prevenirea zdrobirii particulelor și a supra-compactării. Avantajele oscilațiilor nu trebuie omise nici la compactarea materialelor sensibile la deformări. Mai mult, oscilațiile reduc emisiile de zgomot și vibrațiile resimțite pe șantier și în împrejurimi.

MEq
By MEq ianuarie 18, 2024 17:05