Noile manipulatoare de materiale Develon DX230WMH-7 și DX250WMH-7

MEq
By MEq decembrie 19, 2023 16:58

Noile manipulatoare de materiale Develon DX230WMH-7 și DX250WMH-7

Develon (fost Doosan Construction Equipment) a lansat noile excavatoare manipulatoare DX230WMH-7 (24 t) și DX250WMH-7 (25,6 t) cu motoare Stage V. Ambele sunt concepute pentru sarcini dificile într-o gamă largă de aplicații de sortare și manipulare a materialelor, cum ar fi: manipularea deșeurilor metalice și a altor deșeuri solide, reciclare, demolare și industria forestieră. Ca urmare, ambele utilaje dispun de stabilizatori față/spate, precum și de un braț și un balansier special concepute pentru lucrările de manipulare a materialelor.

Noile manipulatoare de materiale Develon DX230WMH-7 și DX250WMH-7Aceste noi manipulatoare de materiale sunt echipate cu un motor diesel turbo Develon DL06V în 6 cilindri, răcit cu apă, de ultimă generație, cu o putere (SAE J1995) de 141 kW (189 hp) @ 1900 RPM. Reducerea amprentei de mediului este un target de bază pentru Develon, astfel că motorul are emisii extrem de reduse, deoarece gazele de evacuare sunt purificate folosind tehnologii precum SCR (reducere catalitică selectivă), un catalizator de oxidare diesel (DOC) și un filtru de particule diesel (DPF).

O funcție standard este sistemul hidraulic de înălțare al cabinei, care oferă operatorului o mai bună vizibilitate asupra uneltei de lucru și zonei de operare. Prin afișarea imaginilor pe display-ul din cabină, furnizate de camera video din spate, operatorul are o vizibilitate excelentă a locului de muncă. Noile excavatoare de manipulare a materialelor sunt ușor de operat prin intermediul joystick-urilor ergonomice și al volanului. Utilajele au circuite hidraulice auxiliare și de rotire bidirecționale, pentru a îmbunătăți eficiența. Operatorul poate folosi butoanele de pe joystick-uri sau pedala opțională pentru a controla uneltele de lucru auxiliare.

Smart Power Control (SPC), un sistem special dezvoltat de Develon, îmbunătățește eficiența utilajului, menținând productivitatea prin controlul turației variabile și controlul cuplului pompei, ajustând automat RPM (rotațiile pe minut) în funcție de sarcina manipulată.

Noile manipulatoare de materiale Develon DX230WMH-7 și DX250WMH-7Moduri de putere pe măsura aplicației
Sistemul SPC poate fi utilizat pe toate cele patru moduri de lucru disponibile pe manipulatoarele de materiale Develon DX230WMH-7 și DX250WMH-7. Aceste moduri de putere ajută operatorul să gestioneze echilibrul dintre consumul de combustibil și puterea utilajului în funcție de condițiile de lucru. Cele patru moduri de putere selectabile sunt:

Modul Power+ (P+): oferă cele mai rapide viteze ale motorului și o putere mai mare pentru acele aplicații foarte solicitante de manipulare a materialelor
Modul Power (P): oferă o putere excepțională și o performanță superioară pentru ridicarea sarcinilor grele, o încărcare rapidă a camionului și o viteză de deplasare rapidă
Modul Standard (S): crește consumul de combustibil al utilajului, oferind însă performanțe înalte la ridicarea și plasarea materialelor
Modul Economic (E): ajută la reducerea consumului de combustibil în aplicațiile ușoare și încetinește mișcările utilajului pentru situațiile care necesită mișcări mai precise.

Pe lângă cele patru moduri de putere, noile excavatoare de manipulare a materialelor includ un mod de lucru de ridicare, care oferă un cuplu crescut al pompei, turație scăzută a motorului și o creștere automată a puterii.

Noile manipulatoare de materiale Develon DX230WMH-7 și DX250WMH-7Clienții pot selecta, de asemenea, configurația de balansier pe care o doresc, cu o alegere între configurațiile balansier drept și gât de lebădă, în funcție de aplicație și preferință. DX230WMH-7 a fost proiectat pentru sarcini standard, în timp ce DX250WMH-7 include un balansier mai lung și o contragreutate suplimentară de 1,2 tone, pentru o stabilitate ridicată în manipularea sarcinilor mai grele. Punea lată și stabilizatoarele față/spate contribuie, de asemenea, la stabilitatea ridicată a ambelor utilaje.

În cabină, există un nou display Smart Touch de 8 inch, ușor de citit și utilizat, integrând toate funcțiile și setările utilajului într-un singur loc. Acesta afișează și fluxul video de la camera retrovizoare standard și/sau de la o cameră opțională laterală (camerele sunt amplasate în mod unic pentru a asigura o vizibilitate optimă). Un mod de ecran divizat (split screen) poate afișa simultan imagini de la camera retrovizoare, dar și informații vitale ale utilajului. Imaginile de la camera opțională laterală pot fi vizualizate independent sau în modul de ecran divizat.

Fleet Management Telematics
DX230WMH-7 și DX250WMH-7 au cel mai recent sistem Develon Fleet Management TMS 3.0 Cellular, instalat ca standard, care asigură managementul telematic al acestor modele prin colectarea datelor de la senzorii de pe utilaje. Sistemul telematic oferă proprietarilor, dealerilor și producătorului (Develon) informații despre localizarea utilajului, precum și o gamă completă de informații operaționale. Informațiile sunt furnizate printr-o interfață de utilizator simplă, accesibilă online prin intermediul unui computer sau smartphone.

MEq
By MEq decembrie 19, 2023 16:58