Motoare Perkins Stage V ce pot crește profitabilitatea
Related Articles
La Bauma München 2019, Perkins a prezentat cinci motoare din gama sa EU Stage V, concepute pentru a satisface noile standarde de emisii (introduse treptat începând din acest an) pentru motoarele diesel.
Motoarele Perkins Stage V au fost proiectate pentru a crește rentabilitatea producătorilor de echipamente originale (OEM) care le implementează pe utilajele lor. Oferind o densitate de putere de top, motoarele Stage V sunt simplu și rapid de instalat pentru echipele de tehnicieni ale producătorilor (OEM), economisind timp și bani în fiecare etapă. În standardul de emisii Stage V, Perkins oferă 14 modele de motoare diferite, de la 0,5 la 18 litri, cu puteri de la 8,2 – 470 kW (11–630 hp).
Valori crescute ale puterii și cupluluiPerformanța de-a lungul gamei Stage V s-a îmbunătățit în trei puncte principale. Densitatea de putere – cantitatea de putere obținută de la o anumită dimensiune a motorului a crescut cu până la 28%. Cuplul a crescut cu până la 29%. Consumul de fluide a fost, de asemenea, îmbunătățit de-a lungul întregii game – combustibil și lichid de evacuare diesel (DEF). Toate acestea înseamnă că producatorii de echipamente originale (OEM) pot reduce dimensiunile mașinilor și costurile, fără a compromite performanța.
Motoarele Perkins Stage V reduc, de asemenea, costurile pentru OEM datorită dimensiunilor și integrării eficiente. Sistemul de posttratare instalat împreună cu unitățile de putere livrate din fabrică, gata de a fi utilizate de către clienți (plug and play), înseamnă timpi minimi de instalare pentru OEM.
Motoare Stage V expuse
Motorul Perkins 403J-17T de 1,7 litri dezvoltă 18,9 kW (25 hp). Oferit într-o gamă largă de puteri și turații, 403J-17T asigură o putere mare și un cuplu cu 18% mai mare, permițând producătorilor de utilaje să obțină mai multă putere dintr-un pachet compact.
Aflat în producție, noul motor Perkins Syncro de 3,6 litri oferă 100 kW (134 hp). Designul său compact le permite OEM să optimizeze aspectul mașinii, operatorii beneficiind de reducerea cu 3 dB a zgomotului în comparație cu motorul de 3,4 litri pe care îl înlocuiește în noul standard Stage V.
La capătul mare al gamei Perkins, modelul 1706J-E93TA este un motor de 9,3 litri și 6 cilindri care oferă cu 19% mai multă putere și un cuplu îmbunătățit de până la 340 kW (456 hp) și 2088 Nm. Cu o listă de opțiuni complet configurabilă, un sistem compact și ușor de posttratare și fără EGR, 1706J oferă performanțe ridicate într-un design simplu și flexibil.Expus pentru prima dată la Bauma München, motorul 2406J-E13TA dezvoltă o putere de 430 kW (577 hp) și un cuplu de 2634 Nm dintr-un pachet de 12,5 litri, permițându-le OEM să reducă dimensiunile platformelor pentru motoare fără a sacrifica performanțele mașinii. Iar pentru a evidenția extinderea gamei Stage V, Perkins a prezentat și noul motor 1204 în 4 cilindri, de 120 kVA, conform cu cele mai noi standarde de emisii pentru generatoarele mobile.
Tehnologiile Perkins Stage V au fost testate de-a lungul a milioane de ore, ajutând producătorii OEM să îndeplinească standardele de emisii, cu un impact pozitiv asupra puterii, cuplului, fiabilității și durabilității motorului. Tehnologiile includ sisteme common rail, SCR (reducere catalitică selectivă), DOC (catalizatori de oxidare diesel) și DPF (filtre de particule diesel). Pentru a fi siguri că ciclurile de operare și capacitatea de muncă nu sunt afectate, iar productivitatea utilizatorului este permanent menținută, motoarele utilizează un proces de regenerare pe bază de DPF care funcționează automat fără întreruperea mașinii sau a operatorului.