LiuGong și-a lansat propria gamă de vehiculele electrice pe baterii (BEV)

MEq
By MEq septembrie 18, 2019 11:03

LiuGong și-a lansat propria gamă de vehiculele electrice pe baterii (BEV)

Având o eficiență ridicată, costuri reduse, fiind curată și regenerabilă, energia electrică va înlocui inevitabil în viitor combustibilii fosili, promovând dezvoltarea rapidă a electrificării la nivel global. Prin urmare, tehnologiile pe bază de baterii au evoluat în termeni de ”putere mai mare și costuri mai mici”, punând baza electrificării utilajelor de construcții.

La BICES 2019, LiuGong a prezentat 3 vehicule electrice cu baterii (BEV – battery electric vehicles): două excavatoare (906E-EV și 922F-EV) și un încărcător frontal (856H-EV). ”Costul total de operare al unui utilaj terasier cu acumulatori este – sau va fi în curând – mai mic decât cel al unui utilaj cu motor diesel, în funcție de aplicația în care e folosit”, a declarat Edward Wagner, director executiv al LiuGong New Technology.

Noile vehicule electrice pe baterii LiuGong sunt concepute pentru a fi economice din punctul de vedere al consumului. Acestea utilizează sisteme de baterii cu litiu-ion de ultimă generație. Energia este direcționată către motoare electrice (sincrone) cu magneți permanenți de înaltă eficiență pentru a crea mișcarea necesară acționării mașinilor. Sistemele mecanice și hidraulice ale utilajelor au fost optimizate pentru o eficiență ridicată: un BEV obișnuit va avea o putere de vârf de 2 ori mai mare decât un utilaj diesel convențional. Acest lucru le permite utilajelor electrice să accelereze mai rapid și să efectueze mișcări mai coordonate. De asemenea, mișcările vor fi mai precise, având în vedere controlul complet electronic al vehiculului. Puterea, rapiditatea și precizia mai mari se adaugă unei productivități mai mari, crescută cu peste 10% comparativ cu a unei mașini diesel.

Spre deosebire de utilajele cu motoare diesel, bateriile sunt concepute pentru a avea o durată de viață cât cea a mașinii. De asemenea, sunt eliminate întreținerea zilnică și service-ul regulat ale unui motor diesel, deoarece sistemul de baterii și sistemele de motoare electrice nu necesită întreținere pe durata de viață a vehiculului. Ambele economisesc timp, materiale și bani.

Prima generație de baterii pentru vehiculele electrice LiuGong include tehnologia de încărcare rapidă și tehnologii inovatoare de economisire a energiei; mai exact, necesită doar o oră pentru a încărca bateria la 80% din capacitate și poate susține intervale de lucru mai lungi. Clientul pur și simplu conectează vehiculul la încărcător, iar când mașina e gata, o deconectează și poate merge la treabă. Întregul proces este mult mai curat decât alimentarea cu motorină.

„Ne-am angajat să oferim mai multă valoare cliențiilor noștri. De aceea LiuGong nu se va opri din a inova independent”, a declarat Zeng Guang’an, președintele Grupului LiuGong, în cadrul ceremoniei de lansare a BEV LiuGong.

Excavatorul LiuGong 906E-EV este un exemplu despre cât de rapid și de ușor poate fi convertit un utilaj diesel într-unul electric cu baterii. Utilajul folosește aproape tot sistemul hidraulic al excavatorului diesel, ceea ce a permis un timp scurt de cercetare și dezvoltare pentru conversia sa. Este echipat cu o baterie suficient de mare pentru o autonomie de o zi de lucru completă. Deși este doar o simplă conversie, este un utilaj puternic, economic, ecologic (”green”).

Noul excavator 922F-EV este pur și simplu electric. Pachetul mare de baterii este situat în partea spate, central, pentru un echilibru optim de masă. Motorul electric și sistemul hidraulic au fost amplasate optim pentru a maximiza vizibilitatea operatorului. Rezultatul este o vizibilitate maximă care va spori și mai mult performanța și eficiența. Îmbunătățirea vizibilității în partea dreaptă a operatorului este mult mai mare decât la utilajele concurente.

O caracteristică a noului încărcător frontal 856H-EV este transmisia pur electrică cu regenerare. Astfel se îmbunătățesc performanțele de operare și se reduce consumul de energie. Sistemul hidraulic este acționat electric, utilizând componente consacrate deja. Performanța este incredibilă, având în vedere puterea de vârf de peste 300 kW. Pachetul foarte mare de baterii este amplasat în partea din spate a mașinii pentru a suplini contragreutatea convențională. Designul general al vehiculului asigură operatorului o vizibilitate superioară încărcătorului frontal diesel actual (din oferta producătorului).

Toate cele trei utilaje sunt proiectate folosind o nouă strategie de platformă. Aceasta înseamnă un grad foarte ridicat de compatibilitate a pieselor și sistemelor de-a lungul întregii game noi de mașini electrice LiuGong. Această simplificare la nivelul pieselor va reduce și mai mult costul total de proprietate.

Clientul care optează pentru noua familie de utilaje LiuGong va achiziționa un „ecosistem” complet care îi va reduce costurile de tranziție la mașini complet electrice. O parte a acestui ecosistem este sistemul de încărcare. Această soluție „one-stop-shop” va rezolva problemele clienților, consideră producătorul chinez de utilaje.

MEq
By MEq septembrie 18, 2019 11:03