Liebherr începe vânzarea primului său încărcător frontal, pe anumite piețe europene

MEq
By MEq noiembrie 28, 2023 20:15

Liebherr începe vânzarea primului său încărcător frontal, pe anumite piețe europene

Story Highlights

  • Liebherr
  • incarcator frontal electric cu baterii Liebherr L 507 E
  • L 507 E battery-electric wheel loader

Related Articles

Încărcătorul frontal electric cu baterii L 507 E este disponibil pentru vânzare la partenerii Liebherr din mai multe țări europene, începând din octombrie 2023. Modelul este primul încărcător frontal electric produs de grupul german și combină avantajele unui Stereoloader Liebherr cu transmisia electrică pe bază de baterii dezvoltată de Liebherr.

Liebherr începe vânzarea primului său încărcător frontal, pe anumite piețe europenePerformanța lui L 507 E este egală cu cea a unui încărcător frontal pe pneuri Liebherr cu motor convențional din aceeași clasă de dimensiuni, dar cu zero emisii de CO2 pe șantier. În plus, emisiile de zgomot sunt reduse la minimum, ceea ce face ca noul încărcător frontal să fie potrivit pentru orice aplicație în zonele urbane sau în hale. Liebherr se bazează pe un sistem de baterii de înaltă tensiune – dezvoltat special pentru aplicațiile încărcătorului frontal L 507 E – care asigură performanțe puternice și o încărcare eficientă.

În funcție de condițiile de operare, L 507 E are o durată de funcționare de până la 8 ore. Designul modular al bateriei Liebherr face posibilă instalarea unei a doua baterii litiu-ion din fabrică, la cererea clientului, ceea ce extinde și mai mult timpul de operare. În funcție de tehnologia de încărcare de la bord și de puterea nominală, bateria poate fi încărcată complet în aproximativ 1,5 până la 3 ore.

Liebherr începe vânzarea primului său încărcător frontal, pe anumite piețe europeneTransmisie nouă, sistem de direcție arhicunoscut
Sistemul de transmisie electric cu baterie înseamnă putere maximă disponibilă în orice moment. Operatorul beneficiază astfel de mișcări dinamice de lucru și de manevrare receptivă. În mod standard, încărcătorul frontal are o viteză de deplasare de 20 km/h. Totuși, L 507 E este disponibil opțional și ca versiune „Speeder”, putând atinge o viteză de până la 30 km/h, ceea ce facilitează deplasarea încărcătorului frontal de la un șantier la altul. Pentru a crește eficiența, energia generată la coborârea unei pante și în timpul frânării este reintrodusă în baterie prin recuperare.

L 507 E are la bază modelul convențional Liebherr L 507 Stereo. Aceasta înseamnă că noul încărcător frontal electric pe pneuri cu baterie dispune și de direcție stereo. Această combinație de direcție articulată și punte spate directoare combină avantajele direcției articulate convenționale cu cele ale direcției all-wheel. Acest lucru are ca rezultat o rază de virare minimă și un unghi de articulare redus la 30 de grade, ceea ce crește stabilitatea încărcătorului pe pneuri. Liebherr a instalat pe acest model renumita sa articulație centrală pendulară, ce compensează denivelările solului și asigură o stabilitate excelentă a utilajului.

Liebherr începe vânzarea primului său încărcător frontal, pe anumite piețe europeneTehnologie dovedită la nivelul brațului și cabinei
Noul încărcător frontal cu baterii folosește același sistem de braț de ridicare ca modelul L 507 Stereo cu motor convențional. Acestea prezintă o cinematică puternică cu bară Z, care lucrează în siguranță și cu furci, fără reajustarea manuală. Aici, noul sistem electro-hidraulic pilot control asigură mișcări extrem de receptive și precise ale brațelor de ridicare. Sistemul complet automat de cuplă rapidă LIKUFIX este, de asemenea, disponibil. Acesta permite operatorului să treacă ușor de la unelte de lucru mecanice la unelte hidraulice, înlocuirea făcându-se în câteva secunde, din cabină, prin atingerea unui buton.

Cabina îi oferă operatorului o vizibilitate excelentă, fiind extrem de ergonomică și confortabilă. Diversele opțiuni de setare, precum și datele relevante de funcționare (precum starea de încărcare a bateriei) se regăsesc pe display-ul tactil, reglabil pe înălțime. În plus, operatorul are opțiunea individuală de reglare a volanului și a scaunului, după cum dorește. L 507 E poate fi utilizat intuitiv și nu diferă mult de un încărcător frontal convențional. Prin urmare, chiar și operatorii mai puțin experimentați pot lucra în siguranță și eficient cu noul încărcător frontal electric cu baterii.

MEq
By MEq noiembrie 28, 2023 20:15