Leguan introduce noua nacelă spider pe șenile 265

MEq
By MEq februarie 3, 2025 15:03

Leguan introduce noua nacelă spider pe șenile 265

Story Highlights

  • Leguan Lifts
  • Leguan 265
  • spider lift
  • nacela spider pe senile

Related Articles

Cea mai nouă nacelă spider pe șenile de la Leguan Lifts, Leguan 265, promite o rază remarcabilă chiar și pe cele mai grele suprafețe de teren. Cu o înălțime maximă de lucru de 26,5 metri, Leguan 265 le permite utilizatorilor să atingă înălțimi care anterior erau greu sau chiar imposibil de accesat.

Leguan introduce noua nacelă spider pe șenile 265Leguan 265 stabilește un nou punct de referință în termeni de eficiență și performanță. Fiind cea mai rapidă nacelă spider de 27 m din lume, are nevoie de doar 1 minut și 35 de secunde pentru a se extinde complet la înălțimea maximă de lucru. Sistemul său de șenile robuste, garda la sol de neegalat și cel mai jos centru de greutate de pe piață oferă stabilitate și mobilitate excepționale, chiar și în cele mai solicitante medii.

Leguan 265 este modelul „flagship” al seriei Leguan all-terrain, alăturându-se modelelor anterioare Leguan 195 și Leguan 225. Această linie de produse armonizată prezintă un concept unic cu design unitar, o interfață de utilizator identică și componente standardizate, ceea ce o face o alegere ideală pentru companiile de închiriere și cele care gestionează flote mari de nacele de lucru la înălțime de diferite dimensiuni.

Modelul Leguan 265 combină un centru de greutate coborât și capacitate de a aborda pante de 45%. În combinație cu funcția Elevated Driving Position (EDP), această nacelă spider este capabila să se adapteze celor mai solicitante medii de lucru.

Nacela spider Leguan 265 este proiectata pentru a oferi cea mai bună acoperire chiar și pe cele mai dificile suprafețe de teren, într-un mod sigur, așa că nu este cel mai delicat echipament. Alegerea echipamentului potrivit pentru sarcina potrivită garantează că toate lucrările pot fi efectuate eficient, profitabil și în siguranță.

O caracteristică remarcabilă a nacelei spider pe șenile Leguan 265 este sistemul său de control intuitiv. Datorită joystick-urilor ușor de utilizat și sistemului de stabilizare automată, operatorul unui Leguan 265 poate configura cu ușurință nacela și chiar face cea mai ușoară ajustare a poziției din mers. Este un echipament excelent ce permite finalizarea lucrărilor mai rapid, fără a distrage atenția utilizatorului de la „task”-ul în sine.
Leguan introduce noua nacelă spider pe șenile 265

MEq
By MEq februarie 3, 2025 15:03