Kohler şi Liebherr au dezvoltat împreună o nouă linie de motoare diesel G-Drive
Related Articles
O linie complet nouă de motoare pentru generatoare (G-Drive) a fost dezvoltată pentru a alimenta exclusiv recent lansata serie de generatoare diesel industriale KD de la Kohler şi Kohler-SDMO. Noile motoare compacte și puternice, dezvoltate împreună de Kohler și Liebherr, oferă performanțe eficiente și au un design modular.
„O echipă internaţională de ingineri a lucrat neobosit la proiectarea și dezvoltarea acestor noi motoare mari diesel, care vor fi disponibile doar pe linia de generatoare industriale de la Kohler și Kohler-SDMO, recent lansată”, a declarat Tom Cromwell, preşedinte Kohler. „Suntem încântaţi de integrarea unui nou motor premium în aceste generatoare, care combină o amprentă compactă cu o densitate de putere de neegalat.”
În total, există șase motoare în cadrul noii linii, care oferă o putere standby între 709 și 3608 kWm la 50 Hz și între 891 și 4250 kWm putere standby la 60 Hz. Noua linie este împărțită în două serii – seria 135 și seria 175 – ambele conținând trei motoare. Seria 135 include: un motor KD27V12 (de 12 cilindri), unul KD36V16 (de 16 cilindri) și KD45V20 (de 20 cilindri). Seria 175 include, de asemenea, trei motoare: KD62V12 (cu 12 cilindri); KD83V16 (de 16 cilindri); KD103V20 (de 20 cilindri).
Ambele serii de motoare (135 şi 175) au un design modular și cu componente comune, ce premit o servisare eficientă şi un inventar redus de piese de schimb. Alte caracteristici includ: un sistem de alimentare Liebherr cu rampă comună cu injecţie la presiune ridicată (până la 2200 bar); emisii reduse, pentru a se încadra în standardele de pe diferite pieţe; o unitate avansată de control al motorului ECU, asistată de software-ul de diagnosticare KODIA, pentru o monitorizare intuitivă; un sistem turbo unic ce optimizează fluxul de aer către cilindri, pentru o putere maximă, o combustie optimă şi un consum cât mai redus; un sistem de ardere silenţios.
Kohler şi Liebherr colaborează din 2008 şi de atunci au efectuat peste 50.000 de ore de teste de anduranţă pe aceste motoare. Împreună, cei doi parteneri însumează peste 125 de ani de experiență în dezvoltarea de motoare și grupuri electrogene. Noile motoare G-Drive vor fi disponibile exclusiv pe generatoarele KOHLER și KOHLER-SDMO din întreaga lume.