Gama de cilindri compactori ușori Ammann are patru noi membri

MEq
By MEq noiembrie 27, 2017 13:22

Gama de cilindri compactori ușori Ammann are patru noi membri

Anul acesta, Ammann a lansat patru noi cilindri compactori tandem ușori care respectă standardul de emisii Tier 4 Final, păstrând aceleași caracteristici cheie cu ale modelelor precedente. Cele patru – ARX 12 T4f, ARX 16 T4f, ARX 16 C T4f (tambur vibrator pe față și roți pe spate) și ARX 20 T4f – sunt cele mai mici modele din gama Ammann, cu greutăți operaționale de aproximativ 1.5 t.

Cilindrii compactori combină capacitatea excepțională de compactare cu abilitatea de a lucra în apropierea bordurilor și a altor obstacole. Aceștia dispun de tamburi care oferă o vizibilitate laterală optimă asupra marginilor în timp ce lucrează aproape de borduri. Dimensiunile reduse și raza mică de virare cresc, de asemenea, manevrabilitatea. Aceste caracteristici elimină necesitatea unor eforturi suplimentare de compactare atunci când se lucrează aproape de margini, făcând utilajele foarte populare în rândul contractorilor din construcții.

Alte caracteristici cheie:
– O manetă de acționare electronică permite operatorilor să lucreze la viteze optime, asigurând totodată porniri și opriri ușoare, esențiale în lucrările de asfaltare.
– Un tablou de bord intuitiv, organizat logic, care vine în ajutrul operatorilor mai puțin experimentați.
– Un proces de filtrare în 3 etape pentru sistemul de stropire și un rezervor de apă de mare capacitate pentru prelungirea intervalelor de reumplere.
– Puncte de service accesibile ce reduc efortul și măresc timpul de disponibilitate al mașinii.
– Componente ce nu necesită întreținere și elimină complet necesitatea unor eforturi de service.

De asemenea, este disponibil și un cilindru compactor mixt, cu tambur vibrator frontal și roți cu pneuri pe spate. Cilindrul mixt aduce versatilitate în flotele de construcții și este special destinat lucrărilor în zonele de îmbinări asfaltice.

MEq
By MEq noiembrie 27, 2017 13:22