Camioanele Tatra vin la Bauma 2016
Related Articles
La cea mai mare expoziţie de utilaje pentru industria de construcţii şi minieră, Bauma 2016, Tatra Trucks va prezenta în premieră mondială un model Tatra Phoenix Euro 6 în versiunea 10×10 „work machine”.
Noul camion Tatra Phoenix Euro 6 10×10 all-wheel-drive şi cu axă spate orientabilă este destinat în principal industriei extractive (miniere) şi excavării fundaţiilor. Combinaţia dintre un motor PACCAR MX-13 Euro 6, de 510 hp, o transmisie automatică Allison cu 7 trepte, şasiuri Tatra cu reductor şi sistemul central de umflare a pneurilor (opţional) asigură vehiculului o tracţiune excelentă în cele mai dificile condiţii de teren. Sarcina utilă de până la 40 t, vitezele ridicate de transport şi structura basculantă conică VS-Mont complet nouă conferă maşinii alura unui vehicul de transport extrem de productiv.
Un al doilea punct de atracţie al standului Tatra Trucks va fi autobetoniera Tatra Phoenix Euro 6 6×6 cu tracțiune integrală și suprastructură (mixer) Liebherr HTM 604. Este un vehicul cu trăsături excelente pentru transportul amestecurilor de beton în cadrul tuturor lucrărilor de construcții, ce poate face față în mod eficient traficului de pe drumurile publice și rezistă fără complicații condițiilor de pe şantierele de construcții. Combinând tehnologia mobilă de mixare de înaltă calitate Liebherr cu un șasiu Tatra Phoenix cu tracţiune integrală rezultă o soluție fiabilă pentru transportul betonului și pentru o calitate finală ridicată.
De asemenea, vizitatorii târgului vor putea testa vehiculele Tatra – pentru toţi cei interesaţi, producătorul de camioane va amenaja un show off-road, unde, în afara camioanelor pentru construcţii, va putea fi condus şi un vehicul special preparat pentru cursa Dakar: Tatra 815. Circuitul de testare se va regăsi la circa 20 km de centrul de expoziţii din Munchen, unde se va putea ajunge fie cu maşina, fie cu o cursă specială direct de la târg.