Alianţă Hyundai Heavy Industries – CNH Industrial în segmentul excavatoarelor compacte

MEq
By MEq septembrie 13, 2016 15:34

Alianţă Hyundai Heavy Industries – CNH Industrial în segmentul excavatoarelor compacte

Hyundai Heavy Industries (HHI), cel mai mare constructor de nave din lume și unul dintre producătorii top de echipamente pentru construcţii, a anunţat încheierea unui acord exclusiv de alianță strategică cu CNH Industrial ce priveşte segmentul excavatoarelor compacte.

Astfel, pe durata de 10 ani a desfăşurării acordului, cu opțiunea de reînnoire a lui pe încă 3 ani, CNH Industrial va comercializa sub licenţă 4 modele de miniexcavatoare, care vor fi furnizate ca produse complete de către HHI, precum și alte 10 modele de miniexcavatoare sub formă de kit-uri gata de asamblare.

În urma acordului, HHI se așteaptă să-şi dubleze creșterea vânzărilor de excavatoare compacte, în următorii 10 ani. Noile miniexcavatoare supuse acordului vor ieşi pe piața mondială la începutul lui 2017. Mai mult, cele două companii au convenit să dezvolte împreună noi modele şi să le modernizeze pe cele existente.

“Am observat că cererea globală pe piața miniexcavatoarelor a fost mai stabilă decât cea a utilajelor de construcții de dimensiuni mai mari și ne așteptăm să continue să crească în următori anii. Având în vedere tendința, am ajuns la concluzia că o alianța cu CNH Industrial (ce deţine mai multe mărci, inclusiv Case Construction Equipment şi New Holland Construction) va duce într-o situaţie de tipul win-win pentru ambele companii. Mai mult, credem că parteneriatul va constitui o bază solidă pentru businessul utilajelor pentru construcţii HHI de dimensiuni compacte și mini-“, a afirmat S. G. Rhee, COO al diviziei Construction Equipment a Hyundai HI.

De asemenea, J.C. Jung, CEO al HHI Europe, a adăugat: “Această alianţă strategică va duce la extinderea gamei noastre de excavatoare compacte; vor fi dezvoltate noi modele, iar celor existente le vor fi adăugate opţiuni suplimentare.”

Acordul se aplică la nivel global, excluzând piața sud-coreeană. Odată realizat, oferta de miniexcavatoare va include 14 modele, de la 1 la 6 tone.

MEq
By MEq septembrie 13, 2016 15:34