52 de excavatoare Doosan, într-unul dintre cele mai mari proiecte europene de alimentare cu gaz

MEq
By MEq iulie 26, 2017 15:04

52 de excavatoare Doosan, într-unul dintre cele mai mari proiecte europene de alimentare cu gaz

Job Report

52 de excavatoare noi Doosan lucrează la o secțiune a magistralei de gaz Trans-Adriatic (TAP), ce presupune construirea a aproximativ 360 km de conductă, în Grecia. În martie 2016, noua companie formată din Bonatti S.p.A. și J&P-Avax Group a primit contractul EPC (Engineering, Procurement, Construction) pentru această secțiune a proiectului TAP. În urma unei analize competitive a opt producători de excavatoare, Bonatti-J&P Avax s.r.l. au ales sa lucreze cu utilaje Doosan in acest contract, achiziționând 52 de excavatoare noi pe șenile Doosan pentru lucrările de excavare și lansare a conductelor cu diametrul de 1,2 m.

Trans-Adriatic este secțiunea europeană a Coridorului de Sud al magistralei de gaz, care are ca scop conectarea piețelor europene la noile surse de gaz din bazinul Mării Caspice. TAP este o societate mixtă ce reunește mai multe companii energetice și este unul dintre cele mai strategice proiecte de infrastructură energetică din Europa. Implicând o investiție de 4,5 mld de euro și având peste 5500 de angajați, proiectul TAP va traversa Grecia și Albania de la granița greco-turcă până în provincia Lecce din Italia. TAP facilitează transportul gazului natural din zona Mării Caspice (Azerbaidjan) către unele dintre cele mai mari piețe europene, precum Germania, Franța, Marea Britanie, Elveția și Austria.

Lucrările de construcție necesare în proiectul TAP prezintă multe provocări și pentru a ajuta la realizarea acestuia, societatea mixtă a achiziționat 52 de excavatoare Doosan cu capacități între 30 și 55 de tone (cuprinzând 10 modele DX300LC-5, 20 modele DX340LC-5, 10 modele DX380LC-5, precum și 12 modele DX530LC-5), bazate în primul rând pe productivitatea, ușurința utilizării și fiabilitatea ce caracterizează gama de utilaje de construcții Doosan.
„Această comandă importantă este confirmarea calității produselor Doosan și a suportului oferit de rețeaua noastră de distribuitori, precum cea disponibilă de la Ergon Tzanidakis Ltd, distribuitorul nostru grec, care răspunde de întreținerea tuturor utilajelor Doosan pe acest proiect”, a declarat Franck Adam, Key Accounts Director la Doosan Bobcat EMEA.

Puncte forte ale excavatoarelor Doosan
Doosan este în prezent unul dintre cei mai importanți producători de excavatoare din lume, cu o gamă ce oferă productivitate, performanță și confort. „Decizia care a stat în spatele alegerii mărcii de excavatoare a început cu analiza a opt producători de top. Am ales Doosan după o evaluare atentă a caracteristicilor tehnice și a pachetului aftersales”, a declarat John Joannou, Manager Achiziții Corporative la Bonatti-J&P Avax s.r.l. „Utilajele Doosan oferă o mare valoare, mai ales atunci când analizăm performanțele și consumul de combustibil, ceea ce, după câteva luni de utilizare a excavatoarelor, putem confirma că sunt în conformitate cu valorile impresionante din fișele tehnice. De exemplu, pentru manipularea conductelor cu echipament de ridicare cu vid, excavatoarele Doosan au fost singurele utilaje de 53 de tone care îndeplineau cerințele necesare, comparativ cu modelele de 60-70 de tone ale concurenților, permițându-ne astfel să economisim mai întâi la nivelul prețului de achiziție, iar acum și la nivel de consum de combustibil.”

Modelul Doosan DX530LC-5 de 53 t are cel mai mare tren de rulare pentru această dimensiune de utilaj de pe piață. Datorită lățimii de 3.9 m a trenului de rulare în poziție extinsă, DX530LC-5 are cea mai bună capacitate de ridicare din clasa sa. Cele mai mari excavatoare achiziționate de compania Bonatti-J&P Avax srl (cele 12 excavatoare DX530LC-5) au fost echipate cu balansier scurt de 2,4 m și braț de 6,3 m, care oferă o performanță hidraulică îmbunătățită pentru manipularea (cu echipamente de ridicare cu vacuum) secțiunilor de conductă de oțel de 14 t și 18 m lungime, la 360° și la înălțimile și distanțele necesare.

Excavatoarele Doosan lucrează din greu într-o gamă largă de aplicații, în lucrări pregătitoare precum nivelarea, înlăturarea arborilor și curățarea terenului, ridicarea și așezarea secțiunilor de conductă, spargerea rocii și săparea șanțurilor cu ajutorul ciocanelor hidraulice și a cupelor, încărcarea utilajelor de concasare și cortare pentru obținerea materialului de umplutură pentru șanțuri care să nu deterioreze conductele.

După șase luni de muncă în acest proiect, operatorii de excavatoare au confirmat faptul că principalele avantaje ale utilajelor Doosan sunt forțele mari de săpare, forțele ridicate de tracțiune și randamentul hidraulic crescut, ce oferă un răspuns fin, rapid și precis al mașinii. Operatorii au apreciat, de asemenea, cabina confortabilă și ușor de utilizat; excavatoarele Doosan dispun de o cabină spațioasă și de unul dintre cele mai mari panouri de comandă de pe piață.

DoosanConnect și pachetul de service
Contractul pentru cele 52 de excavatoare noi Doosan include un pachet de service care oferă o garanție de doi ani, cu posibilitatea extinderii pe încă un an, și o echipă dedicată de service disponibilă non-stop. Service-ul este gestionat direct de dealerul Doosan din Grecia. O altă caracteristică foarte apreciată de compania contractoare, în afara utilajelor și a pachetului de service, este sistemul DoosanConnect – un sistem de management al flotelor ce monitorizează performanțele și securitatea utilajelor Doosan și promovează întreținerea preventivă.

Disponibil ca funcție standard – pe toate excavatoarele Doosan de generație nouă conforme cu standardul Stage IV (de la 14 tone în sus), pe încărcătoarele frontale cu roți și pe camioanele articulate – sistemul telematic DoosanConnect permite managerilor de flote să comunice cu mașinile și să adune o serie de rapoarte (statusul flotei, detalii ale utilajelor, orele de funcționare, consumul de combustibil, durata de funcționare a motorului în raport cu timpul de lucru, codurile de eroare ale utilajului, sistemul de avertizare al motorului, istoricul de întreținere și rapoartele de utilizare). Clienții pot monitoriza localizarea fizică a mașinilor lor Doosan, asigurându-se că sunt acolo unde trebuie, ceea ce ajută la prevenirea furtului de echipamente.

„Datele operaționale îmi oferă o perspectivă asupra monitorizării eficienței consumului de combustibil al mașinilor și al modurilor de lucru selectate în diferite aplicații. Acestea sunt utile pentru a determina dacă operatorii pot face ajustări pentru a realiza aceeași operațiune cu mai puțin combustibil”, a declarat Yannis Panayiotopolos, manager de șantier al companiei contractoare. „Rapoartele precise privind utilizarea mașinii, precum numărul de ore pe care le-a petrecut un utilaj pentru o anumită lucrare, mă ajută să estimez termenul de finalizare și să planific lucrările. Sistemul permite, de asemenea, accesul la istoricul de întreținere al mașinii și ajută la planificarea întreținerii de rutină, eliminând totodată necesitatea verificării fizice a nivelului de combustibil al utilajului, deoarece informațiile pot fi vizualizate de la distanță.”

MEq
By MEq iulie 26, 2017 15:04