Volvo CE și Trimble au dezvoltat o îmbunătățire 3D a sistemului de control al excavatorului Dig Assist

MEq
By MEq august 7, 2019 12:25

Volvo CE și Trimble au dezvoltat o îmbunătățire 3D a sistemului de control al excavatorului Dig Assist

Volvo Construction Equipment a anunțat că în urma colaborării sale cu Trimble Inc. din ultimii trei ani a dezvoltat platforma integrată de control al pantei Trimble Earthworks destinată sistemului Volvo Dig Assist 2D de control al utilajului. Concepută pentru utilizarea pe excavatoarele pe roți și pe șenile Volvo CE, integrarea platformei Trimble Earthworks pe aceste utilaje suplimentează capacitatea sistemului Volvo Dig Assist pentru a permite utilizarea modelelor construibile 3D, a datelor conforme cu execuția, a asistenței de la distanță, a serviciilor de gestionare a activelor, precum și a altor tehnologii Trimble Connected Site.

Controlul utilajelor: esențial pentru viitorul automatizării
Utilizând tehnologia Volvo Co-Pilot ca principală interfață de utilizator, nu mai e necesară instalarea de monitoare și senzori suplimentari. Trebuie doar descarcată aplicația Trimble Earthworks și instalat un procesor CPU suplimentar. La comandarea interfeței Co-Pilot cu opțiunea Dig Assist, toate echipamentele hardware necesare vor fi instalate la bordul utilajului din fabrică. Pentru opțiunea 3D, clientul poate comanda, de asemenea, platforma Volvo Trimble Earthworks Grade Control instalată tot din fabrică. Ca urmare, excavatorul Volvo va conlucra perfect cu ecosistemul Trimble Connected Site.

Integrarea soluției de control al pantei Trimble Earthworks 3D la bordul excavatoarelor Volvo suplimentează capacitatea sistemului Volvo Dig Assist. Adăugarea unei funcții 3D permite importarea wireless a modelelor construibile 3D pe display-ul din cabina utilajului. Modelele 3D sunt ideale pentru utilizarea în cadrul proiectelor de infrastructură complexe și de anvergură, putând fi importate pe mai multe excavatoare, pentru ca toți cei implicați în proiect să poată utiliza același model. De asemenea, utilizatorii soluțiilor Trimble vor fi deja familiarizați cu interfața de utilizator.

Alegerea clienților – interfață integrată din fabrică
„Interfața Volvo Co-Pilot reprezintă interfața perfectă pentru controlul utilajelor”, a afirmat Jeroen Snoeck, Director of Connected Site and Machine Services la Volvo CE. „Mulți clienți au deja o preferință pentru furnizorii de servicii de proiectare 3D și topografice. Deoarece nu intenționăm să desfășurăm activități în domeniul proiectării 3D și topografiei, suntem încântați să colaborăm cu parteneri din domeniul tehnologiilor de vârf, precum Trimble. Această colaborare ne permite să le oferim clienților noștri tot ce este mai bun din ambele domenii: bine cunoscuta soluție Trimble integrată cu platforma Co-Pilot și sistemul Volvo Dig Assist, instalate din fabrică.

„Colaborarea cu Volvo pentru dezvoltarea unei soluții 3D integrate de control al pantei evidențiază avantajele pe care ambele companii le oferă clienților noștri comuni”, a afirmat Jean Francois Sourdoire, Manager de Dezvoltare a Afacerilor pentru regiunea EMEA în cadrul companiei Trimble. „Integrarea strânsă a platformei Trimble Earthworks cu sistemul Volvo Dig Assist le oferă contractorilor o modalitate mai ușoară de adoptare a tehnologiilor de construcții, pentru o rentabilizare mai rapidă a investiției.”

Trimble și Volvo desfășoară, la nivel global, teste de validare de către clienți, în vederea pregătirii lansării internaționale în a doua jumătate a anului 2019.

MEq
By MEq august 7, 2019 12:25