Vectra Eurolift Service aniversează 30 de ani de activitate

MEq
By MEq februarie 13, 2024 17:17

Vectra Eurolift Service aniversează 30 de ani de activitate

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la fondarea companiei Vectra Eurolift Service. În cele trei decenii, Vectra a devenit unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de stivuitoare din România, fiind într-o continuă dezvoltare. Vectra Eurolift Service are astăzi peste 80 de angajați, iar în 2023 a înregistrat o cifră de afaceri de peste 20 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 10% față de anul anterior.

Povestea Vectra Eurolift Service a început în 1994, când inițial compania comercializa doar baterii de tracțiune și piese de schimb pentru stivuitoare. Firma și-a îmbunătățit portofoliul de produse și servicii, iar în prezent oferă o gamă extinsă de soluții în domeniul echipamentelor de ridicat și manipulat mărfuri precum:
• Consultanță în vederea identificării soluției logistice optime, în funcție de specificul industriei (deviza companiei este aceea de a nu vinde echipamente, ci soluții).
• Vânzări echipamente noi și second-hand (din stoc sau la comandă).
• Închiriere echipamente pe termen scurt, cu sau fără operator.
• Închiriere echipamente pe termen mediu și lung, în sistem rental cu full service sau leasing operațional.
• Vânzări baterii de tracțiune, redresoare, stații de încărcare, piese de schimb multibrand, anvelope pentru stivuitoare, furci și atașamente speciale pentru manipularea mărfurilor.
• Reparații, revizii și mentenanță stivuitoare cu o echipă formată din: 24 de tehnicieni pe teren, 12 tehnicieni în atelierul de reparații din București, service multi-brand și puncte de lucru în București, Craiova, Constanta, Buzău, Cluj, Târgu Mures, Timișoara, Roman.
• Servicii de RSVTI.
• 3 platforme auto pentru transportul echipamentelor de ridicat.
• Servicii de buy-back ale echipamentelor uzate.

Cu o gamă foarte largă de stivuitoare electrice, Diesel și GPL, precum și cu echipamente de depozit (transpalete cu și fără catarg, reachtruck, order picker, VNA) marca Yale, Vectra Eurolift Service poate oferi numeroase soluții pentru cele mai diverse solicitări din partea clienților și cele mai complexe aplicații. În portofoliul companiei se regăsesc, de asemenea, utilaje tip VNA de depozit și pentru exterior Aisle Master (Combilift și Flexi), stivuitoare de tip Side Loader (Combilift și Bulmor), stivuitoare cu deplasare în 4 direcții (Combilift).

Echipamentele Yale sunt fabricate în UE, în trei dintre fabricile Yale Material Handling localizate în Craigavon (Irlanda de Nord), Masate (Italia) și Nijmegen (Olanda).

Seriozitatea și dedicarea echipei Vectra pentru fiecare proiect au dus la dezvoltarea unui portofoliu remarcabil de clienți, precum: Auchan, Metro Cash & Carry, Kober, Philips, Cargus, Romstal, Orbico Interbrands, Autoklass, Arabesque, Vrancart, Valrom, Valplast.

„Adevărata valoare a companiei Vectra Eurolift Service este dată de echipa formată de angajații săi și de implicarea totală a acestora în munca pe care o depun. Nivelul actual și dezvoltarea firmei de-a lungul acestor 3 decenii se datorează lor. Încă de la înființarea companiei ne-am propus să devenim un partener solid pentru clienții noștri, prin furnizarea unor produse de calitate și prin respectarea principiilor de etică profesională”, a declarat George Badescu, General Manager, Vectra Eurolift Service.

MEq
By MEq februarie 13, 2024 17:17