Perkins aniversează inovația și privește cu încredere spre viitor
Related Articles
Fondată în Peterborough, Marea Britanie, în 1932, compania Perkins este unul dintre principalii furnizori mondiali de motoare diesel și pe benzină. Deși compania este parte a marii familii Caterpillar de aproape două decenii, Perkins are o istorie bogată și diversă, care se întinde pe 85 de ani. Caterpillar și Perkins și-au unit forțele în 1997, creând o companie globală și unul dintre cei mai mari producători de motoare diesel din lume – lider actual în tehnologia de producție.
La cea de-a 85-a aniversare Perkins, echipa Seguin, Texas, a găzduit recent un eveniment axat pe inovare și servicii digitale. Acolo, a fost prezentat noul dispozitiv ce furnizează date la distanță prin Bluetooth: un capac „inteligent” pentru ulei – Perkins SmartCap – destinat utilizării pe noile motoare mecanice și electronice, precum și pe cele existente deja. Conceput pentru a înlocui capacul de umplere a uleiului, Perkins SmartCap este o soluție ieftină, care le permite clienților să-și conecteze motorul de la un dispozitiv mobil, care să le ofere în timp real date despre motor.
Capacul funcționează împreună cu aplicația Perkins My Engine, permițând clienților să urmărească cu ușurință cerințele de utilizare și de service ale motorului, să găsească ușor un distribuitor local Perkins, să acceseze informațiile despre componente și să primească actualizări de service, toate pe un dispozitiv mobil smart.
„Capacul low-cost și aplicația gratuită sunt foarte ușor de utilizat”, a spus Michael Wright, general manager – Aftermarket. „Faptul că acest capac poate fi montat pe orice motor Perkins în câteva minute și că oferă instantaneu date la distanță despre motoare va fi apreciat de milioane de utilizatori finali ai companiei Perkins, atât în SUA, cât și în întreaga lume”, a adăugat Wright.