Noua macara mobilă pentru construcții MK 73-3.1 cu 3 axe este mezina gamei Liebherr

MEq
By MEq aprilie 1, 2021 18:36

Noua macara mobilă pentru construcții MK 73-3.1 cu 3 axe este mezina gamei Liebherr

Noua macara mobilă pentru construcții MK 73-3.1 este cea mai mică din familia de automacarale Liebherr și completează seria care mai cuprinde modelele MK 88-4.1 și MK 140. Macaraua compactă cu 3 axe este răspunsul la cerințele pieței pentru un utilaj mic, compact și mobil, rapid și flexibil în operare.

Macaralele mobile pentru construcții sunt oarecum predestinate pentru a fi utilizate ca „taxi cranes” (macarale taxi). Având în vedere acest lucru, modelul MK 73 3.1 este conceput pentru operarea de către o singură persoană. Macaraua se configurează rapid și este gata de utilizare în aproximativ 10 minute. În plus, nu necesită vehicule de transport suplimentare. Macaraua operată electric poate fi alimentată de la o sursă electrică de pe șantier sau de la generatorul său integrat. Conceptul cu un singur motor, cunoscut deja de pe macaralele mobile Liebherr, și funcția sa ECOmode asigură o deplasare sigură și operarea economică pe șantier.

Pentru MK 73-3.1, Liebherr a ales să folosească tehnologia deja dovedită, „ambalată” într-o formă extrem de compactă. Macaraua mobilă combină toate funcțiile modelului mai mare, MK 88-4.1. Cu o lungime totală de 13,80 m, o lățime de 2,75 m și o înălțime de 4,0 m, este impresionant de compactă și, ca urmare, extrem de ușor de manevrat. Si are o capacitate maximă de sarcină de 6 tone.

Pentru a răspunde cerințelor tipice ale șantierelor de construcții din orașe, această nouă macara mobilă a fost concepută pentru o rază de acoperire extinsă. Cu o lungime a brațului de 38,5 m, are o capacitate de sarcină la vârf de 2.000 kg (cu balast suplimentar corespunzător). Într-o poziție înclinată a brațului la 45 de grade, macaraua atinge o înălțime de ridicare de 51 m și are o capacitate maximă de ridicare de 2.800 kg; și de până la 1850 kg la vârful brațului. Pentru o operare flexibilă, exista trei poziții posibile ale brațului înclinat.

Operare electrică
La fel ca modelele mai mari, MK 73-3.1 poate funcționa electric pe șantier, fie alimentată de la rețeaua electrică a șantierului, fie de la generatorul său electric integrat. Acest lucru îi asigură o prezență extrem de silențioasă și fără emisii, care la rândul său este ideală pentru lucrul pe timp de noapte și în zonele cu restricții de zgomot. De asemenea, este proiectată pentru operarea la 63 sau 32 A; viteza de lucru nu este în niciun fel restricționată atunci când se utilizează opțiunea de 32 A.

Asemenea celorlalte macarale mobile din serie, operatorul este ajutat de diverse sisteme de asistență. Printre principalele elemente se află: cabină liftabilă (cu niveluri de reglare nelimitată și sisteme moderne de camere – atât sarcina, cât și trenul de rulare sunt permanent vizibile), sisteme de asistență precum modul de poziționare fină Micromove (ce asigură o manipulare precisă a sarcinii), cinci programe de direcție cu direcție activă pe puntea spate (îi permit macaralei să fie manevrată pe șantierele deosebit de înguste).

Opțiunile suplimentare, precum curba de sarcina Load Plus și mecanismul consolidat de deplasare a căruciorului sporesc și mai mult performanța macaralei. Acest lucru permite ridicarea unor sarcini cu până la 50% mai mari într-o poziție înclinata a brațului de 45°.

Concept „single-engine”
Conceptul „monomotor” utilizat deja de macaralele mobile ale companiei-surori Liebherr-Werk Ehingen GmbH a fost adoptat și pentru modelul MK 73-3.1. Acest concept face operarea și mai economică: generatorul electric de pe MK 73-3.1 este acționat doar de motorul de deplasare al autoșasiului. Modul ECO intră și el în joc aici. Liebherr a împachetat toate caracteristicile tehnologice ale modelelor mai mari în această macara mobilă de mici dimensiuni.

MEq
By MEq aprilie 1, 2021 18:36