Excavatorul compact Cat 325F L îmbină perfect forţele de săpare cu eficienţa

MEq
By MEq octombrie 14, 2015 12:13

Excavatorul compact Cat 325F L îmbină perfect forţele de săpare cu eficienţa

Story Highlights

  • Noul excavator hidraulic compact-radius Cat 325F de 25 t are forțe mari de săpare și ridicare în spații restrânse
  • Motorul C4.4 ACERT este B20 biodiesel capabil (B20 este un amestec de 20% biodiesel)
  • 325F oferă aceeași productivitate, dar are capacități sporite de ridicare (cu până la 7% frontal și cu până la 9% lateral)

Related Articles

Designul compact, motorul puternic Cat ACERT C4.4 și sistemul hidraulic se îmbină perfect pentru a oferi noului excavator hidraulic Caterpillar 325F de 25 t forțe mari de săpare și ridicare în spații restrânse. Cabina ROPS (structură de protecție la rostogolire) oferă operatorului un confort optim și siguranță, fiind dotată cu opțiuni tehnologice precum Cat Grade Control și AccuGrade. Structurile rezistente ale maşinii asigură durabilitate pe termen lung și eficiența producției, iar posibilitatea selecției dintr-o gamă largă de cuple rapide şi instrumente de lucru extinde versatilitatea lui 325F.

Motorul C4.4 ACERT de 120 kW îndeplinește standardele de emisii EU Stage IV și dispune de sistem de post-tratare. Un sistem de control al turaţiei motorului reduce automat turația atunci când mașina nu are nevoie de putere, diminuând consumul. De asemenea, utilajul dispune de trei moduri de putere – mare, standard și Eco – care ajustează performanțele mașinii în funcţie de aplicaţie. Motorul C4.4 ACERT este B20 biodiesel capabil (B indică procentul de biodiesel. Asta înseamnă că B20 este un amestec de 20% biodiesel și 80% motorină din petrol). Sistemul de răcire eficient îi permite lui 325F să lucreze în condiţii extreme de căldură şi chiar la altitudini mari de 3000 m.

Sistemul hidraulic şi amplasarea componentelor au fost proiectate pentru a se afla aproape unele de altele, permiţând folosirea de furtunuri şi conducte mai scurte, ceea ce reduce pierderile prin frecare şi căderile de presiune. Circuitul de regenerare al braţului şi balansierului controlat electric reciclează uleiul în cilindri în loc să-l evacueze în rezervor, rezultând sarcini reduse în pompele principale; deci economie de combustibil şi timpi rapizi de răspuns.

Braţul Variable Adjustable (VA) şi balansierul permit lucrul foarte aproape de şenile, în spaţii limitate şi oferă o capacitate mai mare de ridicare. Cat 325F foloseşte un design modificat al șasiului de rulare cu secţiune în X, rezistent la forţele de îndoire şi torsiune, iar ansamblurile rolelor şenilelor, sudate robotizat, asigură durată mare de funcţionare. Cabina operatorului este confortabilă şi duspune de spaţii suplimentare de depozitare, port-uri de alimentare şi mufă pentru MP3 player, precum şi de un monitor LCD uşor de utilizat şi programabil în 42 de limbi.

Comparativ cu predecesorul său 321D L CR, modelul 325F oferă aceeași productivitate, dar are capacități sporite de ridicare (cu până la 7% frontal și cu până la 9% lateral), precum și un consum îmbunătăţit cu 12%. Grade Control oferă asistenţă 2D la elevaţia vârfului cupei pentru nivelare şi pante precise, iar sistemul 3D AccuGrade ajută la realizarea de contururi și lucrări complexe de finisaj.

MEq
By MEq octombrie 14, 2015 12:13