D8T cu tehnologie integrată Grade Control şi emisii reduse de noxe
Related Articles
Buldozerul Cat D8T are o lungă istorie sinonimă cu productivitatea ridicată și versatilitatea. Cu o putere maximă netă de 233 kW, livrată de motorul Cat C15 ACERT, și o greutate de 39.420 kg, noul D8T excelează într-o gamă largă de aplicaţii.
D8T oferă o serie de sisteme ce cresc confortul şi eficiența operatorului. Noul display color touch-screen este uşor de utilizat şi permite operatorului să selecteze caracteristicile de control potrivite și să optimizeze mașina pentru o aplicaţie anume. Funcţia îmbunătăţită AutoShift permite operatorului selectarea vitezei optime la sol, după care sistemul alege automat cea mai eficientă treaptă de viteze în funcţie de sarcină. Sistemul economiseşte astfel combustibil și creşte productivitatea.
Noul D8T oferă, de asemenea, o cabină confortabilă, cotiere reglabile și o opțiune de încălzire/ventilare a scaunului. Pentru a respecta standardele de emisii EU Stage IV, D8T foloseşte un sistem de reducere catalitică selectivă (SCR). Tehnologia de emisii nu necesită nicio acțiune din partea operatorului și nici oprirea pentru regenerarea sistemului. Sistemul utilizează lichid de evacuare diesel (DEF).
Tehnologii avansate cu Cat Connect
D8T dispune de sistemul Cat Grade Control 3D, o tehnologie integrată Cat Connect din fabrică ce-i permite operatorului îmbunătăţirea eficienţei de nivelare, oferă acurateţe acţiunilor şi productivitate. Sistemul automatizează mişcările lamei, reducând controlul manual cu până la 80%. Designul intagrat presupune amplasarea antenelor pe cabină, eliminând astfel tradiţionalii stâlpi din extremităţile lamei şi firele ataşate. Caracteristicile integrate de Cat Grade Control – AutoCarry, Auto Blade Assist şi Automatic Ripper Control – transformă D8T într-un buldozer de mare productivitate.
Tehnologiile Cat Connect LINK sunt integrate în mașină, oferind managerilor de operațiuni și întreţinere informaţii utile despre cum funcționează echipamentele. Product Link oferă acces wireless la datele mașinii, cum ar fi locul, orele de funcţionare, consumul de combustibil, timpul de inactivitate și codurile de eveniment prin intermediul interfeţei on-line VisionLink.