Concasorul cu fălci Terex Finlay J-1160 de a doua generație
Related Articles
Concasorul cu fălci Terex Finlay J-1160, aflat acum la a doua generație, a fost conceput în funcție de ultimele cerințe ale operatorilor. Comparativ cu predecesorul său, stația de concasare are o serie de îmbunătățiri, precum un spațiu mai mare sub fălci și un acces mai ușor pentru întreținerea preventivă.
Inima utilajului o constituie renumitul și agresivul concasor cu fălci Terex 1000×600 mm (40”x 24”) cu un pedigree demonstrat în aplicații de reciclare, demolare și producție de agregate. Transmisia hidrostatică îi permite operatorului flexibilitatea unei viteze variabile de concasare, precum și capacitatea de a acționa camera în sens invers, în aplicațiile de reciclare.
Utilajul este proiectat pentru o eficiență maximă a consumului de combustibil, oferind unul dintre cele mai mici costuri per tonă de pe piață; de asemenea, dispune de bare grizzly modernizate și mai mari la alimentatorul vibrant cu viteză variabilă, cu ciur de presortare integrat. Această zonă îmbunătățită de sortare, foarte agresivă, oferă o metodă mai eficientă de separare și îndepărtare a materialului mărunțit înainte de a intra în camera de concasare.
Alimentatorul vibrant cu bare grizzly (VGF – vibrating grizzly feeder) cu viteză variabilă asigură alimentarea fără întrerupere a camerei de concasare. Materialul de la ciurul de presortare poate fi redirecționat către stocarea în grămadă prin intermediul benzii de evacuare (by-pass) încorporate sau se poate alătura produsului concasat de pe banda principală. Buncărul mare de 5 m³ are margini fixe în dotarea standard, dar este disponibil și cu extensii cu sistem hidraulic de autoblocare, pentru o instalare eficientă și mai rapidă a utilajului și reducerea timpilor de inactivitate cauzați de uzură.
O nouă caracteristică principală de design a utilajului este banda de evacuare principală lată de 900 mm (36”) care poate fi ridicată și coborâtă pentru a-i permite operatorului să îndeplinească funcțiile de întreținere de la nivelul solului și pentru a ușura îndepărtarea materialelor ca provoacă blocaje. Utilajul este echipat și cu inovatorul sistem telematic Terex Finlay T-Link.