Raimondi Cranes va ridica trei macarale în zona outdoor a expoziției Bauma 2019
Related Articles
Raimondi Cranes SpA, producător de echipamente pentru ridicare cu o istorie de peste 150 de ani, va prezenta la Bauma 2019 trei macarale turn, două dintre acestea fiind expuse în premieră, și anume o macara turn cu braț înclinat și una flattop. Macaralele vor fi ridicate în zona exterioară a târgului.
Între cele trei macarale care vor fi ridicate la Bauma, se va distinge primul model de macara turn cu braț înclinat hidraulic LRH174 produs de Raimondi și lansat în 2018. Acesta va fi amplasat alături de cele două noi modele ale companiei, în cadrul gamei de produse “luffing” și “flattop”. LRH174, un model de 10 t capacitate cu braț înclinat hidraulic, are o sarcină la vârf de 2.225 kg în modul Ultra-lift cu cablu în doua ramuri portante. Macaraua poate fi, de asemenea, utilizată într-un palan cu o singură ramură portantă, ceea ce permite o capacitate maximă de 5 t și o sarcină maximă de 2,476 kg.
„Suntem încântați să prezentăm modelul LRH174 la Bauma, anul acesta. Deși există mai multe macarale LRH174 care în prezent lucrează pe șantiere în Anglia și în Australia, nu am avut încă ocazia să le facem cunoștintă cliențiilor noștri la nivel mondial cu primul model de macara turn Raimndi cu braț înclinat hidraulic”, a spus ing. Mauro Masetti, Chief Commercial Officer, Raimondi Cranes.
„Am simțit că prezentarea acestui produs, cu raza sa redusă “out of service” de doar 10 m, este completarea ideală pentru cele două macarale noi din gamă care încă nu au fost prezentate publicului”. Masetti a mai detaliat faptul că o macara tradițională cu braț înclinat presupune o rază minimă dublă față de raza “out of service” de 10 m a lui LRH174 – una dintre cele mai atractive caracteristici ale sale.
Ing. Domenico Ciano, Chief Operations Officer, Raimondi, a adăugat că LRH174 are o instalare mult mai ușoară – similară cu cea a macaralelor turn flattop – datorită lipsei cadrelor tip A și barelor de legătură utilizate pe modelele tradiționale cu braț înclinat. „Brațul se asamblează la nivelul solului dintr-o singura ridicare, astfel încât acesta și troliul să poată fi ridicate împreună. Pregătirea macaralei, a troliului de ridicare și a cablului sunt realizate la nivelul solului, reducând munca la înălțime, în timp ce sistemul hidraulic oferă utilizatorilor finali o mișcare lină și rapidă de înclinare a brațului” – a subliniat el unele dintre avantajele cheie ale produsului.
„Avem un număr impresionant de caracteristici pentru LRH174: ridicarea brațului la 85 de grade durează doar 1,8 minute, datorită unității hidraulice puternice instalate pe macara. În plus, această macara înglobează noua generație de sisteme de control al siguranței Raimondi”, a continuat Ciano. Sistemul de control al siguranței Raimondi, complet electronic, cu senzori care îi permit macaralei să opereze în cele mai sigure intervale posibile, depășeste standardele existente în industria actuală.
„Sunt încântat să confirm că, la Bauma 2019, Raimondi va dezveli alte două produse noi, o macara cu braț înclinat și o macara turn flattop. Suntem foarte entuziasmați să vorbim despre cele două noi modele care vor fi ridicate la standul nostru de la Bauma. În curând vom oferi mai multe informații despre ceea ce vizitatorii noștri vor putea vedea la aceste macarale, inclusiv progresele tehnice și ingineria de proiectare aplicate pe modelele Raimondi din 2019”, a conchis Masetti.