Cofraje și eșafodaje PERI pentru cea mai înaltă clădire din Europa

MEq
By MEq noiembrie 6, 2017 20:05

Cofraje și eșafodaje PERI pentru cea mai înaltă clădire din Europa

Impresionanta arhitectură a Lakhta Center este centrul atenției în Sankt Petersburg. Cu o înălțime totală de 462 m, clădirea multietajată din centrul complexului va depăși în înălțime toate celelalte clădiri din Rusia. Mai mult, la finalizare, va fi cea mai înaltă din Europa. Pusă in fața a numeroase provocări în ceea ce privește cofrajele și eșafodajele necesare, PERI a furnizat contractorului suport tehnic – de la soluții de cofrare pentru fundațiile de dimensiuni ce depășesc recordurile în domeniu, până la dispunerea complexă a eșafodajelor.

Odată cu începutul lui 2018, Lakhta Center (circa 400.000 m² suprafață utilă) va fi cea mai mare clădire de birouri din Sankt Petersburg. Principala structură cuprinde clădirea de birouri și o impresionantă clădire multifuncțională. In plus, complexul mai include un hotel, o clădire destinată științei pentru copii, zone destinate activităților sportive și recreative și multe alte zone cu facilități de ordin public.

Clădirea de birouri multietajată – sediu central al companiei Gazprom – va fi cea mai înaltă din Europa, având un total de 87 de etaje și nu mai puțin de 462 m. Execuția fundațiilor s-a dovedit extrem de complicată, din cauza înălțimii structurii și a condițiilor grele de fundare, ca urmare a poziționării structurii chiar pe zona de coastă. Mai mult de-atât, au trebuit luate în considerare și solicitările mari ale vântului.

Din punct de vedere arhitectural, principala provocare pentru realizarea clădirii extrem de înalte a fost continua rotație a structurii în formă de spirală și schimbarea continuă a suprafeței planșeelor. Nu în ultimul rând, constructorul s-a confruntat cu necesitatea dispunerii temporare a unor eșafodaje și a unor schele de lucru pentru montarea sau modificarea unor construcții metalice.

Fundațiile: de Cartea Recordurilor
Cerințele speciale pentru fundații nu au putut fi întrunite prin turnarea unui radier masiv, astfel că a fost necesar un proiect cu o soluție specială. Ca rezultat, structura a fost executată pe un număr de 264 de piloți forați până la o adâncime de 82 m. Suplimentar, fundațiile au fost executate în formă de pentagon – având o amprentă de 5,600 m² și o înălțime de 16.50 m. Zece pereți de forfecare ce se nasc radial din inelul central se încastrează în cinci pereți exteriori; acești pereți de forfecare în formă de grinzi T duble unesc cele două planșee pentru a forma o enormă casetă portantă.

La turnarea fundațiilor, echipa din șantier a înregistrat un nou record mondial (operațiune înregistrată în Cartea Recordurilor Guinness ca cea mai mare etapă continuă de betonare executată vreodată). În acest proces s-a turnat o cantitate de 19.624 m³ de beton – cu circa 3.000 m³ mai mult decât recordul anterior (Wilhire Grand Tower, Los Angeles).

Execuția fundațiilor a fost extrem de complexă, astfel că PERI Rusia a proiectat o soluție de cofrare a pereților de fundare. Folosind un concept cuprinzător bazat pe sistemul de cofrare DOMINO, specialiștii PERI au putut îndeplini cele mai importante cerințe ale constructorului: panouri de cofraj relativ ușoare, ce pot fi manevrate manual, astfel încât sa reducă la minim necesitatea macaralei. În același timp, presiunea ridicată a betonului proaspăt a putut fi transferată către cofraj.

Turnul: cea mai înaltă clădire din Europa
Nucleul central al complexului Lakhta este reprezentat de o structură în formă de spirală. Inginerii PERI – in colaborare cu compania de construcții – au dezvoltat o soluție completă pentru realizarea nucleului clădirii și a planșeelor în consolă. Sistemul autocățărător ACS a fost îmbinat cu sistemul de cofraj cu grinzi pentru pereți VARIO GT 24 pentru execuția nucleului; acest lucru a permis înălțarea rapidă a cofrajului pentru betonarea următorului tronson, fără a fi necesară utilizarea unei macarale.

Datorită flexibilității sistemului de cofraj cu grinzi pentru pereți, echipa responsabilă cu execuția a putut ajusta în mod continuu cofrajul, astfel încât acesta să respecte geometria structurii în continuă schimbare. PERI a pus la dispoziție soluții detaliate, precum elemenetele de colț prevăzute cu sistem integrat de decofrare, acest lucru permițând realizarea rapidă și eficienta a operațiunilor.

Pe exteriorul nucleului s-a utilizat sistemul standard ACS cu cărucior pentru cofraj. În zonele cu diametru variabil al nucleului, trecerea peste cavitățile rezultate la betonarea pereților s-a realizat prin utilizarea pieselor “tip papuc” specifice sistemului – fără a fi necesară utilizarea macaralei. Pompa distribuitor de beton a fost poziționată direct pe una dintre platformele ACS și ridicată împreună cu cofrajul. Turnurile de acces PERI UP, cu înălțime de până la 65 m, au fost integrate în sistemul cățărător, folosind atât pentru accesul securitar, cat și pentru evacuarea în caz de urgență.

Inginerii de la PERI au proiectat o soluție pentru panourile cățărătoare de protecție perimetrală având la bază sistemul cățărător pe șine RCS. Pentru dimensionarea panourilor perimetrale de protecție, a fost necesar să se ia în considerare o încărcare foarte mare din vânt, urmare a poziționării la malul mării. Panourile individuale de protecție au fost proiectate pe o înălțime egală cu trei niveluri, urmărind geometria în spirală a structurii. Datorită faptului că elementele de protecție perimetrală au putut fi supralărgite telescopic, a fost posibilă protecția perimetrală în mod continuu și fără goluri, în ciuda schimbării permanente a geometriei. Ancorarea panourilor de protecție perimetrală cățărătoare s-a realizat cu ancoraje de tip “papuc” fixate în planșee, fapt ce a permis realizarea de console de 15-40 cm, facilitând astfel realizarea micilor ajustări.

Clădire multifuncțională: arhitectură remarcabilă
Suplimentar structurii foarte înalte, complexul Lakhta include o serie de clădiri cu destinație multifuncțională, facilități de agrement etc. Pentru a realiza forma complexă a structurii au fost necesare, printre altele, diverse tipuri de schele și eșafodaje, precum și acces sigur în toate zonele de lucru. O provocare particulară a fost realizarea unui eșafodaj pentru transferul temporar al sarcinilor de la trei grinzi de oțel cu deschideri de 36 m, fiecare cântărind 110 t. Pentru diferite alte construcții și consolidări de oțel, a fost necesar să se planifice și să se livreze eșafodaj pentru susținere temporară.

PERI a proiectat și furnizat o gamă largă de soluții, bazate în principal pe schelele modulare PERI UP Flex Modular. Eșafodajele au fost montate pe înălțimi de până la 33 m, având o capacitate portantă de până la 45 kN pe un picior. În plus, platformele mobile de acces au fost poziționate pe structurile suport pentru a permite asamblarea simplă și rapidă a grinzilor de oțel. Modul de dispunere a riglelor metalice SRU a permis distribuirea uniformă a încărcărilor atât longitudinal, cât și transversal. Pentru a fi posibil transferul în siguranță al încărcărilor foarte mari prin eșafodajul de mare portanță în planșeele de beton anterior executate, s-au montat popi de siguranță pe mai multe niveluri, utilizându-se popi de tip MULTIPROP și PEP. Nu în ultimul rând, schelele modulare, completate cu un număr de turnuri PERI UP Stair de-a lungul marginii exterioare a clădirii, au asigurat accesul sigur în toate zonele de lucru.

MEq
By MEq noiembrie 6, 2017 20:05