Case CE celebrează 60 de ani de producție a încărcătoarelor frontale
Related Articles
Case Construction Equipment sărbătorește 60 de ani de producție a încărcătoarelor frontale pe roți. Totul a început cu modelul W9, primul încărcător Case cu tracțiune integrală, introdus în 1958. Au urmat la scurt timp modelele W10 și W12 cu tracțiune integrală și încărcătorul frontal W5 cu tracțiune față. În anii 1960 și 1970, Seria W a crescut, incluzând modelul mare W26 de 15 tone, introdus în 1968. Acesta a fost primul încărcător frontal articulat Case și cel mai mare încărcător pe roți oferit de producătorul american la acel moment. Întreaga serie W de încarcătoare avea cabina amplasată în jumătatea din față a utilajului.
Odată cu introducerea modelului 621, în 1987, întreaga linie de încărcătoare Case a trecut la Seria 21, cu un design mai robust, care includea cabine moderne montate în spate. Modelele din Seria 21 au fost dezvoltate în cadrul unui proces concomitent de eficientizare, la toate nivelurile, care apoi a devenit un ghid pentru întreaga companie odată cu trecerea în secolul XXI. Au urmat inovații majore la nivel de productivitate, mentenanță și confortul operatorului, iar această linie de produse, odată cu Seria F, a reprezentat prima gamă de echipamente terasiere grele care a implementat o soluție Tier 4 Interim fără filtru de particule, utilizând tehnologia de reducere catalitică selectivă (SCR). Mai multe modele noi au fost adăugate Seriei 21, inclusiv o nouă linie de încărcătoare frontale compacte.
„W9 a marcat începutul unei lungi istorii de inovare, care a deschis drumul mai multor generații de încărcătoare frontale pe roți și a culminat cu gama actuală de încărcătoare din seria G, ce a introdus un design revoluționar al parbrizului și a ridicat ștacheta în ce privește confortul operatorului. Aceste utilaje au parcurs un drum lung de la modelele inițiale și reflectă inovația practică pe care Case își construiește echipamentele pentru maximizarea performanței și a fiabilitatii”, a afirmat Jose Cuadrado, vicepreședinte CNH Industrial Construction Equipment pentru Europa, Africa și Orientul Mijlociu.
Cea mai recentă gamă de încărcătoare frontale de la Case – Seria G – se întinde într-un interval de puteri de la 141 până la 347 hp, având cupe cu sarcini utile cuprinse între 3,9 și 10,2 tone și volume de la 1,9 până la 5,5 m3. În scurta perioadă de la lansarea ei, Seria G a câștigat mai multe premii, printre care prestigiosul Good Design Award la categoria industrială, precum și recunoașterea ca produs de top din partea mai multor publicații din industrie. Acum, Case sărbătorește calitatea ridicată a ultimei generații de încărcătoare frontale prin lansarea planului de protecție ProTech, ce acoperă grupul motopropulsor și sistemul hidraulic timp de 1 + 3 ani și 6000 de ore de funcționare pentru toate încărcătoarele frontale ale Seriei G.
La Intermat 2018, Case a sărbătorit 60 de ani de producție a încărcătoarelor sale frontale pe roți cu un stand special amenajat în acest sens. Acesta a avut în centru un model din Seria G, special pregătit pentru expoziția de anul acesta, care avea logo-ul „60 Years” brodat pe tetiera scaunului operatorului, aplicat pe cupă, dar și un vultur desenat pe capota motorului.