Aebi Schmidt Group a achiziționat Monroe Truck Equipment

MEq
By MEq decembrie 8, 2021 14:44

Aebi Schmidt Group a achiziționat Monroe Truck Equipment

Aebi Schmidt Group, lider global în soluții inteligente pentru îngrijirea si întreținerea infrastructurii, a anunțat achiziționarea companiei Monroe Truck Equipment (de la Industrial Opportunity Partners). Cu sediul în Wisconsin, SUA, Monroe este un producător de echipamente pentru camioane și remorci. Adăugarea Monroe va consolida poziția Aebi Schmidt pe piața din SUA, dar și la nivel global, sporind perspectivele de creștere viitoare ale Grupului.

Fondată în 1958, compania Monroe Truck Equipment este un producător, montator și distribuitor de echipamente pentru camioane și remorci destinate piețelor municipale și comerciale. Cu o experiență de 60 de ani în domeniu, Monroe oferă o tehnologie personalizată a produselor și asistență completă pentru fiecare nevoie de echipament de camion.

„Achiziția Monroe creează o poziție de start complet nouă pentru creșterea viitoare a Aebi Schmidt. Ne așteptăm ca Monroe să sporească profitabilitatea Grupului începând cu 2022. Prin adăugarea acestui jucător puternic din SUA, îmbunătățim în mod semnificativ diversificarea geografică a câștigurilor noastre”, a declarat președintele Aebi Schmidt, Peter Spuhler.

Barend Fruithof, CEO Aebi Schmidt, a adăugat: „Monroe deține un brand extrem de puternic și profesioniști remarcabili, astfel ca așteptăm cu nerăbdare echipa Monroe în familia Aebi Schmidt. Această achiziție ne deschide noi domenii interesante de business și, de asemenea, ne va consolida în special divizia importantă de echipamente pentru sezonul rece.”

Pe lângă activitățile de business complementare, Aebi Schmidt va beneficia de centrele de echipare/personalizare de ultimă generație ale Monroe și de rețeaua de distribuție la nivel național, care oferă acces la servicii, soluții și oportunități de vânzare încrucișată cu clienții noi și cu cei existenți din SUA. La rândul său, Monroe va putea beneficia de capacitățile globale ale Aebi Schmidt și va putea integra în operațiunile sale resurse precum echipamentele pentru întreținerea de iarnă a drumurilor sau tehnologia de măturare.

Andy Weller, președintele Monroe Truck Equipment, a declarat: „La Monroe, suntem o echipă dedicată, axată pe găsirea de soluții care să ajute sectorul nostru industrial să avanseze. De aceea, Aebi Schmidt este cel mai bun proprietar pentru a duce Monroe și mai departe: nu numai că vor exista o mulțime de noi oportunități de afaceri, dar împărtășim valori comune și punem clienții pe primul loc. Sunt convins că Monroe va fi foarte bine reprezentat pentru a-și continua creșterea puternică.”
Tranzacția este așteptată să fie încheiată până la finele lui 2021.

MEq
By MEq decembrie 8, 2021 14:44