Vimek 470 – noul harvester ușor pentru rărituri
Story Highlights
- Vimek
- harvester Vimek 470
- harvester pentru rarituri
Related Articles
Vimek 470 este cel mai recent model de harvester lansat anul trecut de producătorul suedez de utilaje forestiere ușoare. Acest nou harvester este mai puternic, mai mare și mai eficient ca niciodată, dar păstrează toate trăsăturile unui utilaj forestier de mici dimensiuni marca Vimek. Vimek 470 este, de asemenea, construit pe aceeași platformă NextGen ca și forwarderul Vimek 870 și, prin urmare, are multe caracteristici tehnice comune.
Vimek crede în rărituri primare de calitate superioară. Răriturile necesită un harvester agil și ușor, cu vizibilitate bună în toate direcțiile și capacitate mare, toate aceste caracteristici regăsindu-se la noul model Vimek 470.
Folosit împreună cu forwarderul Vimek 870, avantajele înseamnă un impact minim al roților la nivelul solului și un utilaj care le oferă operatorilor cea mai bună oportunitate de a lua decizii active cu privire la arborii care trebuie recoltați sau păstrați, crescând astfel randamentul viitor și îmbunătățind calitatea lemnului. „Acest lucru oferă condițiile pentru o creștere ridicată a sortimentelor profitabile și reduce riscul de deteriorare a arboretului”, spune Johannes Nilsson, CEO al Vimek.
Mai puternic, mai mare, dar delicat
Harvesterul Vimek 470 Next Generation (în tandem cu forwarderul Vimek 870), este mai mare și mai puternic decât modelul anterior, dar mai delicat cu mediul. Ambele utilaje (și harvesterul, și forwarderul) sunt concepute special pentru a lucra în arborete de rărituri și pentru a avea un impact minim asupra solului și asupra arborilor rămași.
Motoarele sunt certificate Stage V, pot funcționa pe bază de combustibil HVO și au un consum redus; prin urmare, emisii reduse de CO2. Masa utilajului este redusă și este bine distribuită pe toate roțile.
Cabina spațioasă oferă o vizibilitate excelentă, ventilație bună și un nivel redus de zgomot. Poziția joasă a scaunului operatorului oferă o vizibilitate bună în arboretele tânăr (aflat în stadiul de codrișor și codru mijlociu).
Harvesterul Vimek 470 are o interfață modernă pentru operator, care îl face ușor de condus. Utilajul se deplasează ușor în teren accidentat și este extrem de flexibil pentru a obține un rezultat de rărire de înaltă calitate. De asemenea, utilajul are un sistem de control modern și este conectat, dându-i operatorului posibilitatea de a folosi funcții inteligente și convenabile. Dacă nu există conexiune la internet, informațiile sunt trimise atunci când sunt disponibile. Designul compact al harvesterului și comenzile unice îl fac ușor de manevrat în teren.
Vimek 470 poate fi echipat cu un cap de recoltare Keto 42 sau Logmax 2000T, în funcție de preferințe. Sistemul de macara este bine integrat cu sistemul de control al utilajului, ceea ce permite o manevrabilitate ușoară.
Utilajul este bine optimizat pentru sarcinile sale și are pierderi reduse de energie, ceea ce este benefic atât pentru economie, cât și pentru mediu. Programele inteligente de control îi permit să fie atât puternic, cât și rapid, în ciuda unui motor relativ mic de 55 kW.
Specificații
Masa operațională aprox.: 6100 kg
Ampatament: 2670 mm
Gardă la sol: 480 mm
Lățime: 2160/2300 mm (500/600)
Lungime (minimă): 7850 mm
Motor: Cat C2.2 DITAAC EU Stage V
Putere motor: 55,4 kW
Cuplu: 270 Nm la 1600 rpm
Macara: FTG Mowi P50
Rază de deschidere: 6,3 m
Cuplu de ridicare: 43 kN
Înclinare macara: +/- 15°
Sistem hidraulic: Pompă cu senzor de sarcină și control al puterii
Cap de recoltare: Keto 42, diametru max. de tăiere 42 cm, lamă de 18”, sau Logmax 2000T, diametru de tăiere 41 cm
Transmisie: hidrostatică