Toyota Material Handling va achiziţiona compania italiană SIMAI
Related Articles
Toyota Material Handling Europe va achiziţiona o parte importantă din acţiunile companiei italiene SIMAI. Expertiza şi abordarea inovatoare în proiectarea și producerea de tractoare de remorcare coincid cu strategia Toyota de a oferi o gamă completă de soluții de manipulare a materialelor pentru operațiuni indoor și outdoor.
Pentru început, Toyota MH va achiziţiona 66% din acţiunile SIMAI, cu intenţia de a merge până la 100%, într-o perioadă scurtă de timp. Această nouă cooperare va creşte portofoliul de produsele Toyota MH și va veni în întâmpinarea cerințelor clienților din industria de manipulare a materialelor, în special cu tractoare de remorcare pentru aplicații la interior și exterior. Toyota MH oferă o gamă competitivă de echipamente de remorcare, cu accent pe operațiunile de interior.
Specializate în operaţiuni din industria aeroportuară, produsele din portofoliul SIMAI conțin în principal soluții pentru aplicaţii outdoor. Prin urmare, oferta de produse SIMAI se încadrează perfect în portofoliul de produse Toyota MH.
SIMAI produce o gamă largă de tractoare electrice de remorcare și minicamioane cu platformă, cu o capacitate de remorcare de până la 30 t. Cu peste 60 de ani de experiență, SIMAI continuă să dezvolte produse a căror tehnologie reflectă o filozofie flexibilă și orientată spre client. Acest lucru a dus la producerea a numeroase soluții specializate – tractoare de remorcare, minicamioane cu platformă și echipamente de încărcare – pentru mai multe aplicații industriale.
„Produsele SIMAI vor fi integrate în rețeaua noastră de aprovizionare europeană (…). SIMAI are un spirit întreprinzător ce împărtășește valorile noastre în ceea ce priveşte calitatea și siguranța. Deci, sunt încrezător că vom face o echipă bună”, spune Ambrogio Bollini, Senior Vice President Supply, Toyota MH Europa.
La rândul său, Luigino Garegnani, fondatorul SIMAI, a spus: „Faptul că vom fi parte a Toyota MH va fi o provocare pentru o companie relativ mică precum SIMAI. Vom face tot posibilul pentru a contribui la succesul unei organizații mari aşa cum e Toyota MH