Maeda va lansa la ConExpo 2017 noua minimacara pe şenile CC 1485

MEq
By MEq februarie 4, 2017 00:11

Maeda va lansa la ConExpo 2017 noua minimacara pe şenile CC 1485

Maeda va prezenta la ConExpo 2017 cea mai nouă minimacara pe şenile, model CC1485-1 – singura macara pe şenile cu braţ telescopic mic comercializată pe piaţa nord-americană. CC1485-1 va înlocui modelul LC785 şi va fi disponibilă pe piaţă începând de anul acesta.

Noua macara cu tren de rulare heavy duty are o capacitate de 6 tone (6.6 tone scurte). Cu un design aproape zero tail swing şi fără calaje, macaraua are înălţime maximă la cârlig este de 22 m şi o rază de lucru de 16.1 m. Modelul CC este similar ca dimensiuni şi design cu popularele miniexcavatoare, diferenţa făcând-o braţul telescopic.

De asemenea, Maeda va expune trei modele actuale MC, cu diferite ataşamente. Toate modelele sunt dotate cu stabilizatori şi au un design îngust pentru a avea acces uşor în spaţii strâmte şi şantiere cu dimensiuni limitate.
MC285-2 are o capacitate de 2.8 tone, o înălţime maximă la vârf de 9.7 m şi o lăţime a șasiului de doar 750 mm. Este cel mai folosit model în spaţiile foarte strâmte. Versiunile expuse ale macaralei MC285-2 vor include un model Dual Powered Diesel & Electric (cu alimentare diesel & electrică), precum şi un model Dual Powered Gasoline & LPG (benzină & GPL).
MC305-2 are o capacitate de 2.9 tone, o înălţime la vârf de 14 m şi un braţ din 5 segmente. Modelul Dual Powered Diesel & Electric va fi expus împreună cu nacela Maeda pentru o singură persoană.
Nu în ultimul rând MC405, cu braţ complet automat din 5 segmente, are o capacitate de 4.2 tone şi, opţional, poate fi echipat cu ataşament de tip braţ oscilant (fly jib). Modelul expus va fi unul diesel & electric.

Toate modelele Maeda MC dispun de Wireless Radio Remote Control, sisteme de limitare a momentului de sarcină cu indicator de sarcină, stabilizatori blocabili, şenile heavy duty sau din cauciuc şi diferite alte ataşamente. De asemenea, toate modelele MC şi CC oferă caracteristici foarte bune de siguranţă, inclusiv sistemele de ultimă generaţie Programmable Moment Limiter Safety şi Anti-Two Block, precum şi numeroase sisteme de avertizare şi oprire de siguranţă. Macaralele Maeda sunt echipate cu motoare conforme normelor de emisii EPA.

MEq
By MEq februarie 4, 2017 00:11