Noua foreză Toro DD4050 cu sistem de operare TDOS1
Story Highlights
- Toro Company a lansat TDOS 1, un sistem software de operare pentru noua foreză orizontală dirijată Toro DD4050 (HDD)
Related Articles
Toro Company a lansat TDOS 1, un sistem software de operare pentru noua foreză orizontală dirijată Toro DD4050 (HDD). Noul software va oferi o serie de caracteristici operatorilor HDD, inclusiv controale simplificate de foraj, navigare intuitivă și un display pentru toate informațiile-cheie (viteza de rotație a prăjinii, turația motorului, tracțiunea, cuplul, debitul fluidului de foraj și presiunea).
DD4050 este succesoarea forezei DD4045 și are un cuplu maxim de 6779 Nm. Cuplul suplimentar poate ajuta în procesul de foraj în teren dur, inclusiv în pământ pietros, iar operatorul poate controla și monitoriza toate funcțiile capului de foraj de pe un ecran LCD integrat.
TDOS 1 va permite antreprenorilor să monitorizeze timpul inactiv al forezei, în plus față de totalul orelor de funcționare a motorului, pentru a evalua mai bine parametrii de utilizare a mașinii. De asemenea, sunt furnizate notificări atunci când operațiunile de întreținere recomandate trebuie finalizate, pentru a asigura forezei performanțe ridicate. Noul software dispune de mai multe setări și limite configurabile, inclusiv cuplu și limite de tracțiune, care permit operatorului să optimizeze performanțele de foraj pe baza cerințelor fiecărei aplicații în parte.
“Integrarea acestui nou software robust oferă o unitate de foraj orizontal dirijat mai productivă”, a explicat directorul de marketing al Toro Company, Joshua Beddow. “Antreprenorii pentru utilități pot avea încredere că obțin maximum de la echipamentele HDD. Atât operatorii începători, cât și cei experimentați vor fi capabili să înțeleagă rapid comenzile intuitive, care ajută la creșterea productivității pe șantier.”