MHS Truck & Bus Group, dealer MAN în România, a inaugurat al 6-lea partener de service autorizat MAN la nivel național

MEq
By MEq September 8, 2026 09:46

MHS Truck & Bus Group, dealer MAN în România, a inaugurat al 6-lea partener de service autorizat MAN la nivel național

Al șaselea partener de service autorizat MAN din cadrul rețelei MHS Truck Service a fost inaugurat pe data de 4 septembrie în comuna Șcheia, județul Suceava. Rețeaua MHS Truck Service deține ateliere de service proprii în București, Otopeni, Brașov, Sibiu, Cluj, Timișoara, Constanța, Oradea și Bacău. De asemenea, în cadrul rețelei funcționează alți cinci parteneri de service autorizați în Iași, Slatina, Oradea, Piatra-Neamț și Baia Mare, asigurându-se astfel o acoperire națională completă.

La evenimentul de inaugurare din 4 septembrie au participat, alături de Victor Vîlcu, CEO MHS Truck & Bus Group, și Vasile Camilar, proprietarul Angeltrans, Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, Ion-Cristinel Burac, primarul Comunei Șcheia, precum și alte oficialități locale.

„Extinderea rețelei MAN reprezintă o investiție strategică în viitorul business-ului și reconfirmă angajamentul nostru de a investi continuu pe piața din România. Un parteneriat solid și o prezență locală puternică sunt pilonii esențiali pentru dezvoltarea sustenabilă a brandului și pentru consolidarea încrederii clienților noștri“, a declarat Michael Schmidt, președintele MHS Holding.

Sediul noului partener de service autorizat MAN este situat în apropierea drumului de centură ce ocolește municipiul Suceava. Unitatea se întinde pe o suprafață de 10.000 mp, dintre care aproximativ 2.000 mp sunt destinați clădirii de birouri și atelierului, iar restul sunt alocați pentru parcarea securizată a camioanelor care vor veni la service, a camioanelor noi destinate livrării și a showroom-ului.

MHS Truck & Bus Group, dealer MAN în România, a inaugurat al 6-lea partener de service autorizat MAN la nivel naționalÎn cadrul atelierului Angeltrans din Șcheia, cei 50 de angajați vor realiza diagnoze și intervenții (electrice, de mecanică etc.), servicii de tinichigerie și vopsitorie, precum și verificări ITP. Clădirea a fost amenajată și organizată conform standardelor actuale MAN, atelierul fiind autorizat pentru lucrări de service pentru mărcile MAN – atât vehicule comerciale grele, cât și ușoare, acestea din urmă sub marca MAN TGE, precum și Neoplan.

„Noul partener din județul Suceava ne aduce mai aproape de transportatorii din nord-estul țării. Pentru noi, această proximitate înseamnă un răspuns mai rapid la nevoile clienților și posibilitatea de a le oferi suportul de care au nevoie, atunci când au nevoie”, a declarat Victor Vîlcu, CEO MHS Truck & Bus Group.

Angeltrans le va oferi clienților service (diagnosticare electronică, verificări și reparații mecanice), servicii de Service24, contracte de service, vânzare piese de schimb și accesorii originale MAN, campanii permanente pentru piesele de schimb originale MAN, program de garanție extinsă a pieselor de schimb, precum și oferte speciale de soluții complete de reparații (pachete pentru piese de schimb și manoperă adecvate produselor și sezonului).

„Parteneriatul cu MHS Truck & Bus Group pentru vehiculele MAN reprezintă pentru Angeltrans un pas important în dezvoltarea companiei și o confirmare a direcției în care ne dorim să evoluăm. Suntem onorați să facem parte din rețeaua MAN și ne propunem să le oferim clienților din Suceava și din întreaga regiune servicii la standardele unui brand de referință în domeniul vehiculelor comerciale”, a declarat Vasile Camilar, proprietarul Angeltrans.

În vederea asigurării calității serviciilor oferite, personalul Angeltrans va participa în mod constant la cursurile pentru tehnicienii MAN organizate prin intermediul celor două centre de perfecționare din București și Sibiu. Cursurile sunt organizate conform conceptelor MAN Academy și standardelor MAN, cele două centre de perfecționare oferind atât cursuri teoretice, cât și cursuri orientate către activitatea practică.

Despre MHS Truck & Bus Group
MHS Truck & Bus Group este unicul distribuitor al vehiculelor comerciale MAN și Neoplan în România, fiind una dintre cele mai importante organizații de pe piața românească de vehicule comerciale, cu o experiență de 19 ani și peste 300 de angajați.
MHS Truck & Bus Group face parte din MHS Holding, grup care operează în România, Austria, Germania și Spania și are afaceri în principal în industria auto și industria vehiculelor comerciale.

Despre Angeltrans
Angeltrans a fost înființată în 2006, în Șcheia, județul Suceava. Anul acesta aniversează 20 de ani de la deschidere. Compania dispune de un service dedicat vehiculelor comerciale grele în județul Suceava, precum și de un punct de lucru în Olanda și deține o flotă de 50 vehicule, majoritatea MAN, cu care efectuează transport (containere, agabaritic, transport special) în spațiul comunității europene.

MEq
By MEq September 8, 2026 09:46