Mait a prezentat la GIS Expo două noi macarale pe șenile
Related Articles
Producătorul italian de macarale și instalații de foraj Mait a adăugat în gama sa două noi macarale pe șenile. Modelele – unul cu braț zăbrelit și unul cu braț telescopic – au fost prezentate la expoziția de macarale, transport și echipamente de acces GIS Expo din Piacenza, desfășurată între 1 și 3 octombrie.
Dintre cele două macarale, modelul M90 HD este mai mare, având o capacitate de 90 t și un braț zăbrelit destinat aplicațiilor grele: cu graifer sau draglină, pentru compactare sau săpare. Înălțimea maximă la cârlig este de 57,9 m, iar capacitatea cu braț principal de 30 m, la o rază de 20 m, este de 11,5 t. Macaraua este echipată cu un motor diesel Caterpillar C15 de 403 kW.
Cel de-al doilea nou model, T28, este o macara pe șenile cu braț telescopic de 23,4 m lungime și 28 t capacitate. Înălțimea maximă la scripete este de 25,64 m, utilajul fiind proiectat cu dimensiuni minimale, pentru a lucra cu ușurință în spații limitate. T28 dispune de un motor diesel Cummins QSB 6,7 Tier 4 i, de 129 kW. Troliul principal de 93 kN este echipat cu cablu de 20 mm, iar cel secundar, de 40 kN, are cablu de 16 mm. Macaraua cântărește 39,5 t.