Effer, la a 50-a aniversare
Related Articles
Effer a ţinut să serbeze 50 de ani de la înființare printr-un eveniment desfăşurat pe durata a 3 zile, la fabrica sa din Minerbio, în aproapiere de Bologna, în care au fost implicaţi cei 311 de angajați, dar și parteneri și clienți din toată lumea.
Pe 5 octombrie, peste 200 de invitaţi (dealeri şi clienţi din lumea întreagă) au participat la prezentarea istoriei companiei Effer, una construită pe produse revoluţionare, soluții creative și grijă faţă de piețe și clienți. Invitaţii au putut descoperi procesul de fabricaţie al macaralelor Effer, linia de producţie şi efortul depus de fiecare angajat pentru obţinerea unor produse performante şi de calitate.
Demonstraţiile practice desfăşurate a doua zi la Effer World Meeting au fost o oprotunitate bună de a vedea la lucru produsele companiei italiene, printre care: revoluţionara macara ICON 215, dotată cu graifer, care a făcut dovada preciziei mişcărilor sale şi a versatilităţii ridicate; modelul 525 6s + 6s HD, o macara pe şenile, controlabilă de la distanţă prin radiocaomndă, capabilă să lucreze în spaţii rastranse (acolo unde o macara pe camion nu poate ajunge) sau pe teren accidentat; macaraua 1355 8s+6s XV, dar şi 955 8s+6s (dotată cu sistem de stabilizare V-STAB – o soluţie inovatoare pentru stabilitate maximă pe camion şi în orice poziţie, pe o rază de 360°.

OPINION
Nori negri peste Atlas GmbH: sub fațada insolvenței, vizează restructurareaIn Local news, News, OpinionVestea că producătorul german de utilaje de […]
BM România: despre cifrele anului 2025, un optimism rezervat, conectivitate și AIIn Local news, News, OpinionBergerat Monnoyeur (BM), dealer Cat de 97 de ani și […]
Cum tehnologia a transformat industria construcțiilorIn Local news, News, OpinionAutomatizarea remodelează industria construcțiilor de […]
Rokbak continuă transformarea camioanelor sale articulateIn Local news, News, Opinion, Trucks, Vans & TrailersÎn urmă cu 10 ani, Volvo CE achiziționa divizia de […]
Cât de diferită e întreținerea utilajelor electrice cu baterii de cea a echivalentelor dieselIn Local news, News, OpinionPe măsură ce normele privind obiectivele de reducere a […]
Utilaje electrice și drumul spre net zeroIn Construction Equipment, OpinionTranziția de la motoare cu combustie internă la […]
Bauma 2022 si nevoia de evenimente „in-person”In Construction Equipment, Local news, News, Opinion, Worldwide newsDupă un Bauma 2019 de proporții nemaiîntâlnite, după […]
Buldoexcavator sau Excavator pe Roți? Ce alegi?In Construction Equipment, Earthmoving, Local news, News, OpinionSă vorbim despre două dintre cele mai cunoscute și […]
ELECTRIFICATION
Böcker introduces a new top-of-the-range trailer crane
Hitachi expands electric range with ZX135-7EB excavator
Konecranes expands its electric portfolio with the new reach stacker
Develon launches new DX23E-7 electric mini-excavator
Faymonville Group acquires Italian electric transport vehicle manufacturer Morello
New Magni AC+ scissor lifts
DAF expands its range of electric trucks
Kalmar introduces next-generation lithium-ion battery technology for its electric straddle carrier
ADVERTISING
Popular Posts
- Terex Trucks gears up for bauma 2019 14.Feb
- Randament mare la săpare sau versatilitate: excavator pe șenile sau pe pneuri? 22.Dec
- Micii demolatori 10.May
- Hidraulica de acționare a stivuitoarelor cu furci 2.May
- Unelte de lucru și cuple rapide pentru excavatoare și încărcătoare 25.May
- Încărcătoare / manipulatoare pentru bușteni 31.May
- Liebherr isi extinde Generatia 6 de buldozere pe senile cu noul model PR 726 10.Sep
- ATF 600G-8, ultima noutate de 600 t de la TADANO 18.Jun
- Terex to sell Demag mobile cranes business to Tadano 24.Feb
- Caterpillar: „New Range. New Rules” în România, prin Bergerat Monnoyeur 15.May
- Bergerat Monnoyeur anunță lansarea noii game de buldoexcavatoare Cat 22.Jul
- Keestrack welcomes CTE as a new dealer for Romania 25.Mar
- Noile excavatoare Caterpillar Next Generation, în România prin Bergerat Monnoyeur 12.Jun
- Miniexcavatoarele – utilaje mici cu impact mare în industria construcțiilor (Partea I) 23.Oct
- Doosan aims for top spot with new ‘DL-7’ wheel loader range 5.Jan
- Kuhn Holding takes over Marcom in Romania 19.Mar
- Sistemul Trimble 3D Grade Control pentru atașamente Bobcat de tip greder 5.Sep
- Sunt uneltele de lucru Cat Smart cu adevărat smart? 25.Nov
- Un nou mare încărcător frontal pe pneuri Weycor, în clasa de 2.5 m³ 1.Feb
- Fiabilitatea întâlnește simplitatea pe skidderele John Deere Seria L-II 2.Feb






