Camion Fest – ediția Toamnă 2019

MEq
By MEq October 28, 2019 14:52

Camion Fest – ediția Toamnă 2019

Vineri, 25 octombrie a avut loc Camion Fest, a 11-a ediție a acestui eveniment devenit deja tradițional, organizat de Cefin Trucks în fiecare toamnă și primăvară.

“Noutatea acestei ediții este că lansăm un nou concept pentru camioanele rulate Ford Trucks. Atunci când clientul dorește să-și regândească afacerea, revine la noi, unde toate camioanele sunt revitalizate din bară în bară. Reverificăm sistemele esențiale și schimbăm toate consumabilele. În plus, clientul reprimește garanție și are variate posibilități de refinanțare. Astfel, clientul repornește la drum cu toată încrederea într-un camion Ford Trucks reinventat, adică mereu Ready to Go. ReFord!

A doua noutate este că avem o nouă interfață a site-ului www.cefintrucks.com, mult mai intuitivă, cu stock-ul de vehicule actualizat în timp real. Cefin Trucks ca brand de vehicule rulate este online de mai bine de 15 ani, însă în ultimii 3-4 ani am observat un trend care este încă ascendent în această direcție. Lumea e tot mai conectată la tehnologie, și astfel noi putem fi tot mai aproape de clienții noștri, la doar un click distanță”, a declarat Alexandra Siminiuc, Director de Marketing, Cefin Trucks.

Ca de fiecare dată Cefin Trucks a pregătit și o gamă variată de oferte speciale pentru clienții săi, de care aceștia pot beneficia doar în cadrul Camion Fest. “De fiecare dată când organizăm acest eveniment suntem cu gândul la nevoile clienților noștri și tot timpul ne străduim să venim în sprijinul lor cu o gamă de vehicule comerciale grele rulate, completă: cap-tractoare pentru transportul intern și internațional, autobetoniere și autobasculante cu 4 axe, camioane cu 2 și 3 axe, semiremorci cu prelată, frigo, cisterne pentru alimentare sau destinate transportului agabaritic.”

”Din lunga experiență pe care o am în domeniul vânzarilor de vehicule rulate am înțeles că majoritatea clienților își doresc un camion rulat pe care să îl bage la treabă imediat. Grație vehiculelor rulate Ford Trucks lansăm azi conceptul “Ready to Go”. În prima etapă vor intra doar vehiculele Ford Trucks urmând ca acest concept să se extindă în viitor și pentru celelalte branduri.

În 2019 piața de vehicule rulate și-a păstrat ritmul din 2018, iar noi ne bucurăm de un trend ascendent ca număr de vehicule livrate. Avem încrederea că suntem printre cei mai buni în activitatea pe care o desfașurăm, iar eforturile noastre sunt răsplătite de către clienții noștri, cărora le mulțumesc personal și în numele echipei”, a declarat Paul Draniceanu, Director divizie vehicule rulate, Cefin Trucks.

Ediția din acest an a avut și un invitat surpriză, care a ridicat adrenalina la maxim printre camioane, cu o mașină de competiție modificată full 360. Claudiu Adam este cel mai tânăr pilot licențiat din Europa (15 ani), deținând în prezent Locul 1 în Campionatul Național de Drift al României la clasa Semi Pro. Alături de celelalte surprize, atmosfera festivă și dinamică a evenimentului a fost una garantată.

Cefin Trucks activează de aproape 25 de ani în domeniul auto ca furnizor de servicii și produse pentru profesioniștii din lumea transporturilor. În prezent Cefin Trucks își derulează activitatea prin trei divizii: Ford Trucks, Divizia de Camioane Rulate și Service.
Activitatea Diviziei Camioane Rulate Cefin Trucks integrează servicii de achiziții și vânzarea de camioane și semiremorci rulate aparținând tuturor mărcilor. De asemenea, oferă consultanță în finanțarea achiziției beneficiind de parteneriate de tradiție cu societățile de leasing din România.

MEq
By MEq October 28, 2019 14:52