AIC Trucks devine importator și distribuitor exclusiv al mărcii Otokar în România
Story Highlights
- AIC Trucks
- Ford Trucks
- Otokar
Related Articles
AIC Trucks devine importator și distribuitor exclusiv al mărcii Otokar în România, atât pentru segmentul de autobuze, cât și pentru cel de camioane ușoare. AIC Trucks este este importatorul și distribuitorul exclusiv în România al brandului Ford Trucks.
După lansarea cu succes a brandului Ford Trucks în România, cu peste 3.500 de unități livrate până în prezent, lider de piață în segmentul vehiculelor de construcții și specializate, AIC Trucks își extinde acum portofoliul de produse cu gama de produse Otokar.
„Suntem onorați să începem parteneriatul cu Otokar și să continuăm tradiția pe care acest brand o are în România. Credem cu tărie în sinergiile dintre rețeaua noastră de vânzări și post-vânzare și acest brand valoros în beneficiul clienților noștri”, a declarat Stefano Albarosa, CEO AIC Trucks.
„Suntem încântați de această cooperare, care deschide calea pentru oportunități de creștere în România”, a declarat domnul Kerem Erman, Head of Commercial Vehicles, Otokar. „Datorită acestei cooperări ne vom putea crește prezența pe piață. Experiența AIC Trucks, împreună cu portofoliul larg de produse Otokar și modelele pregătite pentru viitor îi asigură pe clienții noștri din România că vor continua să primească soluții și servicii unice de transport.”
România este a treia cea mai mare piață de export pentru Otokar – marcă aflată în topul preferințelor mărcilor de autobuze, timp de 14 ani consecutiv în Turcia – peste 1000 de autobuze Otokar funcționând acum în România. Din 2018, autobuzele Otokar aflate în transportul public din București au parcurs 113 milioane de km.
Investind în vehicule cu combustibil alternativ, Otokar este unul dintre producătorii de autobuze cu cea mai mare gamă de vehicule electrice în portofoliu. Compania a primit comenzi pentru autobuzele sale CNG și electrice din România. Deținând unul dintre cele mai mari centre de cercetare și dezvoltare automotive din Turcia, cheltuielile pentru acest domeniu ale Otokar reprezintă 7% din veniturile sale. În ultimul deceniu, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare ale companiei au ajuns la 307 milioane de euro în total.
„Zeci de mii de autobuze pe care le-am proiectat pentru diverse scopuri, cum ar fi transportul public, turism și transportul de persoane, operează în prezent în aproape 60 de țări din întreaga lume. Iar acum suntem gata să scriem o nouă poveste de succes cu camioanele noastre ușoare, în care avem o cotă de piață de aproape 25% în segmentul lor din Turcia. România va fi una dintre cele mai puternice piețe pentru camioanele noastre ușoare Atlas. Credem că Atlas va deveni în curând brandul preferat în segmentul 9-12 t, prin cooperarea noastră cu AIC Trucks”, a mai spus Kerem Erman.