Doosan Bobcat lansează noi excavatoare High Track

MEq
By MEq iunie 20, 2017 16:14

Doosan Bobcat lansează noi excavatoare High Track

Doosan Bobcat EMEA a lansat noile excavatoare pe șenile DX160LC-5 HT și DX180LC-5 HT cu motoare Stage IV, ce completează cea mai bine vândută configurație standard de excavatoare de clasa medie, DX140LC-5 de 14 t și DX180LC-5 de 18 t.

Noile modele High Track sunt concepute pentru a satisface nevoile clienților care presupun o combinație de gardă mai mare la sol, un cadru ranforsat și un sistem puternic de tracțiune cu role superioare consolidate pentru a lucra în medii dure și în proiecte care implică distanțe mari de deplasare. Noile modele High Track sunt potrivite în mod deosebit industriei forestiere, unde garda mai mare la sol, sistemul de deplasare durabil și forța de tracțiune le permit să se miște cu ușurință în teren accidentat, să depășească obstacole, cum ar fi trunchiuri de copaci căzuți, și să tragă remorci încărcate cu lemn.

Gardă mare la sol
Noul excavator DX160LC-5 HT combină structura superioară cu modelului DX140LC-5 de 14 tone cu sistemul de șenile de clasă înaltă de 18 tone, crescând garda la sol de la 410 mm (la modelul DX140LC-5) la 615 mm. DX180LC-5 HT este o versiune îmbunătățită a excavatorului DX180LC-5, încorporând o structură ranforsată și un sistem de frânare reproiectat, de înaltă performanță.

Făcând parte din noua generație de utilaje Doosan „LC-5”, ce îndeplinesc standardul de emisii Stage IV, DX160LC-5 HT și DX180LC-5 HT sunt propulsate de un motor Perkins 1204F, care combină consumul redus de combustibil cu puterea și cuplul unor motoare mai mari, cu o cilindree mai mică. Motorul Perkins 1204F dezvoltă o putere de 81,6 kW (109 CP) și 94,9 kW (127 CP) la 2000 rpm. Acesta utilizează un sistem common-rail de mare presiune (2000 bari) controlat electronic și un turbocompresor cu supapă de refulare (wastegate). De asemenea, Motorul Perkins 1204F garantează funcționarea fără probleme prin respectarea normelor de emisii Stage IV, fără a necesita un filtru de particule diesel (DPF), prin utilizarea sistemului EGR răcit și a tehnologiilor de post-tratare SCR .

Au fost încorporate noi sisteme și funcții care reduc consumul de combustibil. De exemplu, consumul curent de combustibil poate fi citit direct pe display-ul LCD, iar motorul se poate opri automat după un timp presetat de ralnati. În plus, pentru a economisi combustibil, Doosan a dezvoltat un sistem de proprietate – numit SPC (Smart Power Control) – pentru a optimiza echilibrul între puterea pompei și motorul diesel.

Confort și manevrabilitate
Funcțiile oferite ca standard în cabina operatorului, la modelele DX160LC-5 HT și DX180LC-5 HT, sunt printre cele mai bune de pe piață. Excelentă ca spațiu și ergonomie, aceasta a fost îmbunătățită pentru un confort remarcabil al operatorului și ușurința de operare. Cabina oferă o super-controlabilitate, având un nou sistem ce permite operarea atașamentelor fie prin intermediul joystick-ului, fie al unei pedale two-way.

Pentru un confort suplimentar, comenzile pentru liniile auxiliare de pe joystick-uri au fost repoziționate. De asemenea, joystick-urile au fost scurtate pentru a reduce efortul de a le acționa, iar în partea stângă a pedalelor principale de deplasare a fost instalată o pedală suplimentară pentru deplasarea utilajului în linie dreaptă, o caracteristică foarte utilă atunci când se străbat distanțe mai mari.

Pe panoul de control au fost adăugate și noi indicatoare, funcții și meniuri, inclusiv un nou indicator de AdBlue. Noua bară de meniu instalată permite funcțiilor cheie să fie accesate rapid, fără a mai parcurge toate meniurile și validările. Totodată, este disponibilă ca opțiune o cameră video laterală, iar imaginile de la camera retrovizoare și de la cea laterală pot fi combinate pe același ecran prin simpla apăsare a unui buton de pe panoul de control.
Valorile automate de ralanti ale modelelor DX160LC-5 HT și DX180LC-5 HT cresc automat de la 800 rpm la 1100 rpm când temperatura scade sub 10°C. Acest lucru crește eficiența încălzirii în interiorul cabinei.

TCO scăzut
Pentru a maximiza durabilitatea și a reduce zgomotul, noile modele sunt echipate cu bucșe EM (Enhanced Macro-surface), care sunt mult mai eficiente decât bucșele obișnuite atunci când sunt unse. Prefiltrele de aer sunt în dotarea standard pe noile excavatoare, pentru a ține departe praful, murdăria, insectele, ploaia și zăpada, asigurând un aer curat trimis către filtrul de aer al motorului. Acest lucru prelungește intervalele de întreținere, sporind durata de funcționare și productivitatea. Doosan a adăugat, de asemenea, o protecție la filtrul de aer interior al cabinei și a reproiectat filtrele de climatizare ale cabinei pentru a fi mai ușor de înlocuit.

Pentru a evita avarierea motorului, a fost adăugată o alarmă acustică menită să atragă atenția operatorului la avertizarea „apă în combustibil”. Dacă operatorul ignoră semnalul după mai multe alerte, motorul și pompa își reduc în mod automat puterea nomială. În plus, pentru a-i face pe operatori să înțeleagă importanța avertismentelor și pentru a comunica codurile de avertizare corespunzătoare, pe display apar (pop-up-uri) informații detaliate cu alerte mai ușor de identificat.

Comutatorul de oprire de urgență al motorului (Engine Emergency Stop Switch) a fost relocat pe partea laterală a scaunului, astfel încât să fie accesibil direct de la nivelul solului, oferind un acces mai rapid în caz de urgență. De asemenea, noul mâner ușurează deschiderea și închiderea ușii. Pentru a respecta noile reglementări UE, balustradele de siguranță sunt standard pe ambele modele.

MEq
By MEq iunie 20, 2017 16:14