JCB și Leica vor oferi din fabrică soluții de control semi-automate 2D și 3D-ready pentru excavatoarele din Seria X

MEq
By MEq martie 22, 2024 16:00

JCB și Leica vor oferi din fabrică soluții de control semi-automate 2D și 3D-ready pentru excavatoarele din Seria X

JCB și Leica Geosystems, membră a Hexagon, vor colabora pentru a oferi soluții de control semi-automatizate 2D și 3D-ready pentru excavatoare, montate din fabrică. Începând din martie 2024, soluțiile – cunoscute sub denumirea INTELLIGRADE – vor fi disponibile inițial pe excavatorul pe șenile JCB 220X (în UK), înainte de a fi oferite nivelul întregii Serii X pe diferite alte piețe de pe glob.

Soluțiile de control al utilajului Leica Geosystems 2D și 3D-ready sunt disponibile cu o configurație semi-automată pentru a crește productivitatea, acuratețea și siguranța prin automatizarea funcțiilor brațului, cupei și controlul tiltrotator-ului și pentru a reduce erorile umane în lucrările de construcții.

JCB și Leica vor oferi din fabrică soluții de control semi-automate 2D și 3D-ready pentru excavatoarele din Seria XLucrând pe baza planurilor de șantier, sistemul de control al mașinii 2D oferă îndrumări și precizie în timp real pentru sarcini precum panta și nivelarea, asigurându-se că fie cupa, fie lama excavatorului realizează panta sau cota dorită. Această soluție este ideală pentru proiectele care implică terenuri simple sau necesită nivelare de bază.

Clienții care doresc o acuratețe și mai mare, mai multă precizie și funcționalitate suplimentară semi-automată în aplicațiile terasiere pot alege opțiunea 3D-ready, păstrând flexibilitatea trecerii la 3D, în viitor. Pentru a upgrada soluția din fabrică la o versiune 3D, clienții pot contacta dealer-ul local Leica Geosystems, care va asigura suport pentru calibrare și instalare la reprezentanța JCB sau la sediul clientului.

„Suntem pentru inovație în ceea ce priveste Seria X, iar această lansare va însemna noi niveluri de eficiență și costuri de operare reduse. În plus, oferă operatorilor un nivel mai mare de precizie atunci când folosesc utilaje din Seria X, asigurând standarde înalte în mod constant pe șantierele de construcții. De asemenea, reduce nevoia de personal suplimentar pe șantier, ceea ce duce la niveluri sporite de siguranță. Leica Geosystems este lider în domeniul controlului 2D și 3D al utilajelor și, prin integrarea din fabrică a acestor produse, se asigură că sunt perfect configurate și disponibile pentru utilizare încă de la început. Clienții pot obține toate beneficiile controlului semi-automat al mașinii, fără întreruperi sau upgradarea ulterioară pe șantier”, a declarat Paul Swallow, JCB Business Head – Excavatoare.

MEq
By MEq martie 22, 2024 16:00