Upgrade pentru van-ul Mercedes-Benz Sprinter

MEq
By MEq iulie 27, 2021 17:02

Upgrade pentru van-ul Mercedes-Benz Sprinter

Utilitara de succes de la Mercedes-Benz Vans primește un nou motor: de la finele anului trecut, Sprinter Panel Van și varianta Chassis Cab cu tracțiune spate sunt disponibile cu puternicul și eficientul motor diesel OM654 cu patru cilindri din portofoliul Mercedes-Benz Cars. Iar din această toamnă, trecerea se va face si pentru celelalte versiuni. Acest lucru îmbunătățește semnificativ confortul la volan în modelele Sprinter 2021.

Mai mult confort cu un consum mai redus de combustibil: OM654
Fie pe șantier, fie pentru operațiuni de transport sau ca vehicul de bază, cu motorul OM654, Sprinter promite și mai mult confort în toate versiunile sale, atât pe drum, cât și în afara lui – de la variantele Chassis Cab și Traction Head până la cele Panel Van și Tourer, cu tracțiune spate, față sau integrală. Toate se vor bucura de un consum mai mic de combustibil.

Generația de motoare OM 654, care este conformă cu normele de emisii Euro VI-E și Euro 6d, oferă în continuare caracteristici îmbunătățite de zgomot și vibrații. Aceasta înseamnă că este interiorul unui Sprinter e silențios, iar vibrațiile au fost reduse. Combinația dintre carcasa din aluminiu și pistoanele din oțel, procesul de ardere în trepte și acoperirea cu NANOSLIDE a peretelui cilindrului, pentru o frecare redusă în motor, împreună cu recircularea dinamică multi-way a gazelor de evacuare și post-tratarea gazelor de evacuare, facilitează reducerea consumului și emisiile reduse. Datorită poziției sale în proximitatea motorului, sistemul de post-tratare a gazelor de evacuare funcționează cu pierderi de căldură reduse și în condiții optime.

Motorul OM654 este disponibil în patru categorii de putere pentru Sprinter, în funcție de varianta de tracțiune și caroserie selectată: 84 kW (114 hp), 110 kW (150 hp), 125 kW (170 hp) și 140 kW (190 hp) .
Ca o inovație suplimentară, Mercedes-Benz a combinat motorul modern de 2,0 litri cu transmisia automată 9G-TRONIC și pentru varianta de Sprinter cu tracțiune spate. Transmisia manuală cu 6 trepte rămâne neschimbată în gamă.

Fără emisii: eSprinter
Din 2020, Sprinter e disponibil alternativ si în versiunea electrică cu baterie. Cu eSprinter, întreaga gamă de utilizare în logistica urbană poate fi acoperită la nivel local, fără emisii. Instrumentul de consiliere eCharging Planner, de exemplu, face parte din ecosistemul eVan de la Mercedes-Benz Vans și oferă răspunsuri la întrebări cu privire la aspectele ce trebuie luate în considerare pentru trecerea flotelor la variantele electrice.

Următoarea generație a eSprinter este deja în curs de dezvoltare: acest concept modular constă dintr-un modul frontal pentru componentele de înaltă tensiune, un modul la nivelul sașiului, pentru bateria de înaltă tensiune, și un modul în spate, ce presupune o punte spate acționată electric. Cu aceasta, următoarea generație eSprinter – care va intra în producție din a doua jumătate a lui 2023 – va oferi o libertate considerabil mai mare în dezvoltarea și proiectarea diferitelor șasiuri. De asemenea, procesul de producție al următoarei generații eSprinter va fi CO2 neutru – ceea ce înseamnă pas în plus spre implementarea strategiei corporative durabile „Ambition2039” a Mercedes-Benz.

MEq
By MEq iulie 27, 2021 17:02