Menzi Muck @ Bauma 2016

MEq
By MEq mai 30, 2016 21:24

Menzi Muck @ Bauma 2016

La ediţia de anul acesta a târgului Bauma, Menzi Muck a celebrat a 50-a aniversare a invenției excavatorului omonim Menzi Muck. Într-un spectacol frumos, Menzi Muck a ţinut să demonstreze capacitățile actuale ale modelului M545.

Ca o noutate a expoziţiei de anul acesta, Menzi Muck a prezentat recent dezvoltatul M220. Cel mai tânăr și mai ușor membru din familia Menzi Muck are o greutate de doar 7 tone. Acesta poate fi demontat în opt părți, transportat cu elicopterul la punctul de lucru și reasamblat.
În cadrul showului, la stand au fost prezentate diverse aplicații ale excavatoarelor Menzi Muck, pe diferite modele. Pe un M525 a fost instalată o unitate mare de foraj, iar un M545 a fost echipat ca utilaj pentru lucrări rutiere/feroviare (road-rail); acesta se poate deplasa și lucra pe şine, apoi poate coborî între stații şi urca din nou pe şine. De asemenea, un model M515 Master a fost echipat cu un braț special, cu o rază de 12 metri și cap procesor pentru aplicaţii forestiere. Un alt M515 Master a fost echipat cu un mulcher forestier. Un M545 a fost amplasat într-un container de transport, arătând modul în care utilajul poate fi transportat pe distanțe mai lungi, iar pentru a încheia gama de produse, a fost expus chiar şi dumperul RD45.

Menzi Muck M220

Menzi Muck M220

MEq
By MEq mai 30, 2016 21:24