Verde şi la exterior, şi sub capotă
Story Highlights
- Sennebogen 821 E cu Powerpack - un excavator manipulator electric flexibil
Related Articles
Sennebogen 821 E, cu pachet integrat Powerpack, îmbină perfect avantajele unui excavator manipulator electric cu flexibilitatea unui utilaj mobil.
Marius IANCU
La prima vedere, noul Sennebogen 821 E pare un excavator manipulator obişnuit, însă în momentul în care răsuceşti cheia în contact şi porneşti utilajul de 90 kW putere, se face… linişte! Motorul electric silenţios porneşte uşor. Doar dacă priveşti cu atenţie împrejurimile maşinii observi cu cablu gros de alimentare, cuplat la trenul de rulare al excavatorului.
De vreme ce noul excavator Sennebogen pentru manipularea deşeurilor este utilizat cu precădere în spaţii de lucru închise (indoor), producătorul bavarez a ales să îl propulseze electric. Astfel, pe lângă costurile scăzute de operare şi servisare, acest utilaj are avantajul că nu produce emisii de noxe, eliminând problemele de tratare a gazelor evacuare şi necesitatea unui filtru de particule. Este un utilaj “environmentally friendly”.
On-board Powerpack: decuplează-l şi pleacă!
Atunci când utilajul este condus rapid în afara halei sau când lucrează, la nevoie, în alte locaţii, concepţia maşinii a presupus îmbinarea avantajelor pe care le oferă un motor electric cu cele ale unuia diesel. Operatorul trebuie doar să decupleze cablul de alimentare, să-l ruleze pe tambur, iar apoi să pornească unitatea diesel încorporată în contragreutatea lui 821 E. Nu trebuie decât să comute motorul în modul diesel şi maşina e gata de plecare.
Acest concept unic ce combină mobilitatea cu avantajele unui motor electric a fost dezvoltat de SENNEBOGEN în colaborare cu partenerii săi (MEAB și Swecon). În loc de contragreutate, partea din spate a manipulatorului conține o unitate puternică de propulsie diesel. Aceasta oferă motorului putere, toate funcțiile de lucru putând fi operate individual prin intermediul pachetului de economisire a combustibilului Powerpack. În doar câțiva pași, maşina electrică poate fi condusă oriunde, fără a ține seama de lungimea limitată a cablului de alimentare. Datorită integrării pachetului de alimentare în contragreutate, 821 E rămâne extrem de manevrabil și compact, folosindu-şi pe deplin punctele forte în operaţiuni de reciclare a deşeurilor.
Avantajelor oferite de alimentarea electrică, Sennebogen 821 E le adaugă beneficiile dotărilor de care dispune: o rază maximă a braţului de 12 m; cabină liftabilă până la 2,7 m înălțime, echipată cu control al climatizării şi ventilaţie de protecție; un sistem video comprehensiv şi un pachet de lumini pe bază de LED ce asigură o vedere optimă a împrejurimilor maşinii, în timpul lucrului; numeroase scări şi platforme de acces pentru uşurarea proceselor de service şi întreţinere.