Tehnologia robotizată autonomă schimbă industria construcțiilor

MEq
By MEq July 23, 2022 22:40

Tehnologia robotizată autonomă schimbă industria construcțiilor

Story Highlights

  • tehnologia robotizată autonomă
  • Built Robotics
  • vehicule autonome
  • robots
  • excavatoare autonome
  • Exosystem

Related Articles

Autonomia revoluționează sectorul utilajelor de construcții, robotii fiind doar o piesă a acestui puzzle. Start-up-ul american Built Robotics caută să folosească tehnologia pentru a transforma industria construcțiilor cu totul, de la vehicule autonome sau drone până la software-uri de ultimă generație. | Marius IANCU

Pe măsură ce companiile continuă să testeze vehicule autonome pentru drumurile publice, alte industrii profită deja de vehiculele specializate, cu conducere autonomă. Astfel, pentru utilajele de construcții, Built a dezvoltat standarde simple de siguranță și cele mai bune practici pentru a integra fără probleme un robot în operațiunile de excavare.


Industria minieră a fost una dintre primele care au introdus utilizarea tehnologiei de conducere autonomă. De pildă, Caterpillar și-a început primul program de autonomie în urmă cu mai bine de 30 de ani, iar acum, compania are în exploatare o flotă de peste 275 de camioane rigide autonome. În 2020, Caterpillar anunța că a transportat deja 2 miliarde de tone de material folosind tehnologia Cat MineStar Command for Hauling.

Fără să-și construiască propriile vehicule, Built se concentrează pe transformarea popularelor utilaje de construcții existente. Ei propun un kit care se instalează pe suprastructura unor utilaje, precum excavatoare, buldozere și încărcătoare compacte pe șenile, folosind tehnologii precum lidar, GPS și Wi-Fi și integrându-le pentru a le oferi inteligență autonomă.

Inițial au început cu echiparea încărcătoarelor compacte pe șenile, în 2017, apoi au trecut la buldozere, pentru ca recent să se oprească la excavatoare – acestea fiind ideale datorită naturii repetitive a sarcinilor pe care le fac. Este motivul pentru care, în proiecte de excavare de șanțuri pentru conducte, excavatoarele cu tehnologie Built se transformă în veritabili roboți autonomi.

Tehnologia robotizată autonomă schimbă industria construcțiilor
Kit-ul creat de Built pentru a oferi autonomie excavatoarelor este denumit Exosystem si, odată instalat, transformă aproape orice excavator acţionat manual într-un robot autonom. Sistemul include o carcasă pentru orice tip de vreme, radar de proximitate, camere 360º și GPS, putând fi instalat și calibrat în mai puțin de o zi.

Exosystem-ul Built Robotics este proiectat pentru a se potrivi pe excavatoare de dimensiuni medii – mari (de 15 până la 50 t). Pe utilajele noi, tehnologizate, sistemul se folosește de electronica mașinii, iar pe modelele mai vechi, compania își va instala propriul distribuitor pentru a controla hidraulica.

Exosystem-ul este în prezent o unitate neagră de dimensiuni semnificative, răcită cu lichid, ticsită de electronică, instalată în spate, pe contragreutate. Camerele și alți senzori sunt montați cu magneți și cleme U. Pe măsură ce tehnologia va evolua, iar unele componente vor fi miniaturizate, Built speră să aplice o tehnologie similară și pe utilajele mai mici, precum excavatoarele compacte.

Anul acesta, în primăvară, Built Robotics a anunțat că a reușit să strângă 64 mil. de dolari în finanțare, pentru a-și continua cercetarea si dezvoltarea în domeniul operării autonome a utilajelor. Iar față de ultima rundă de finanțare din 2019, compania și-a crescut baza de clienți și și-a dezvoltat produsul.

Iar pentru a nu limita folosirea tehnologiei Exosystem la un singur brand de utilaje, Built și-a marketat compatibilitatea kit-ului său autonom pe excavatoare de la producători de top, precum Cat, Deere, Hitachi, Komatsu, Liebherr, Sany sau Volvo.

Autonomia este o oportunitate de a pune noi tool-uri la îndemâna operatorilor de utilaje și de a adopta tehnologia digitală pe șantiere.
Tehnologia robotizată autonomă schimbă industria construcțiilor

MEq
By MEq July 23, 2022 22:40