O nouă generaţie de transmisie şi funcţii extinse de confort pentru TGX D38
Related Articles
Începând cu 2016, MAN oferă pentru modelul TGX D38 o dotare îmbunătăţită. Producatorul german se concentrează în mod consecvent asupra costurilor totale de operare (TCO), astfel ca grupul de transmisie al lui TGX D38 a fost îmbunătăţit şi dispune, prin MAN TipMatic TX, de o nouă generaţie de transmisie, completată cu funcţii extinse de confort. Asistentul EfficientCruise de pe noile generaţii de modele utilizează şi mai multe funcţii pentru a economisi combustibil.
EfficientCruise şi EfficientRoll
De la introducerea pe piaţă a tempomatului GPS EfficientCruise, sistemul convinge prin funcţiile sale adaptate la nevoile şoferului, previzualizarea rutelor şi circa 6% economie de combustibil. MAN a optimizat suplimentar la EfficientCruise adaptarea prevăzătoare a vitezei. La modelele din generaţia 2016, sistemul controlează şi modul de croazieră EfficientRoll, combinând astfel avantajele celor două sisteme. În combinaţie cu EfficientRoll, noul EfficientCruise activează întotdeauna funcţia de rulare, atunci când prin aceasta se poate realiza o reală economie de combustibil. Pentru aceasta, sistemul utilizează materialul 3D al traseelor din hărţile salvate.
Pe de altă parte, noul EfficientCruise intervine activ şi anticipativ în selectarea treptelor de viteză, cuplând treapta de viteză potrivită înaintea sectoarelor de drum in urcare, pentru a trece panta fără întreruperi ale forţei de tracţiune. La urcuşuri scurte, autovehiculul evită pe cat posibil, chiar total, trecerile în trepte inferioare de viteză. Iar pentru a economisi carburant în plus, la sfârşitul unei rampe, autovehiculul cuplează din timp într-o treaptă superioară de viteză.
Principiul sistemului este reprezentat de previzualizarea rutei în baza datelor geo 3D, stocate în calculatorul de bord, precum şi de localizarea autovehiculului prin GPS. Astfel, autocamionul ruleaza anticipativ, deci cu acumularea de avânt înainte de rampă şi, la finalul urcuşului, cu viteză redusă peste culme. Implementarea sistemului EfficientCruise în circulaţia de cursă lungă şi în cea de distribuţie dispune de capacitatea de a reduce consumul unui autocamion cu până la 6%. Acest asistent îl susţine pe şofer în cursele lungi, preluând sarcina solicitantă de a accelera întotdeauna deosebit de prevăzător.
În cadrul unei viteze alese de către şofer, precum şi al unei toleranţe de viteză (ce poate fi selectată în patru trepte), EfficientCruise calculează viteza adecvată în vederea urcării şi coborârii unui deal, adaptând viteza de circulaţie. Intervalul de abatere de la viteza preselectată poate fi adaptată permanent de către şofer, în funcţie de situaţia de trafic existentă. Patru trepte, cu eficienţă dovedită, îi facilitează şoferului alegerea reglajelor potrivite. La activare este întotdeauna preselectată treapta 3, care corespunde unor intervale de +/- 7 km/h. La o aglomeraţie redusă în circulaţie, treapta 4 permite limite şi mai mari în sus şi în jos. Treptele 1 şi 2 pot fi foarte bine selectate atunci când circulaţia se desfăşoară în trafic mai aglomerat.
Grup de transmisie optimizat, cu noi funcţii de confort
Modelul de vârf MAN îmbină fără compromisuri dinamica de mers cu eficienţa consumului de carburant. Datorită supraalimentării turbo a motorului, cu două trepte, cuplul maxim este pus la dispoziţie deja la o turaţie de 930 rpm. Cuplurile maxime de 2500 Nm (520 CP), 2700 Nm (560 CP) şi 3000 Nm (640 CP autovehicule pentru sarcini grele) sunt disponibile în toate treptele de viteză.
MAN a îmbunătăţit în mod consecvent grupul de transmisie al lui TGX D38, integrând în autovehicul generaţiile de transmisie MAN TipMatic TX, ce dispun de noi funcţii de confort. Varianta cu priză directă a transmisiei TipMAtic TX este adaptată la cuplul puternic de la 2500 până la 2700 Nm al motoarelor D38. Prin aceasta, MAN oferă pentru toate treptele de putere din cursele lungi şi pentru autovehiculele de tracţiune, cu o greutate maximă totală de tracţiune de până la 70 t, configuraţii ale grupului de transmisie deosebit de economice din punct de vedere al consumului.
MAN TipMatic TX prezintă o deschidere deosebit de mare a celor 12 trepte de viteză (16,69 – 1).
Modelul de vârf ofera o serie de funcţii de confort integrate în grupul de transmisie. Acestea contribuie la eficienţa lui TGX D38, concomitent cu o putere crescută:
– Senzor de înclinare şi Active Damping: La selectarea treptelor de viteză, prin intermediul unui senzor de înclinare, TGX D38 ia în considerare topografia actuală. Grupul de transmisie găseşte întotdeauna la plecarea de pe loc treapta de viteză potrivită – fie că este vorba de urcări, curse fără încărcătură sau la încărcare maximă. Noua funcţie „Active Driveline Damping” permite şi facilitează o plecare lină de pe loc chiar şi în condiţii dificile de pornire. Pentru aceasta, o poziţionare pulsatorie anti-ciclică a ambreiajului combate apariţia vibraţiilor.
– Modul de manevrare şi eliberare prin balansare: La noua generaţie, MAN a optimizat modul de manevrare. Conlucrarea poziţiei acceleraţiei cu controlul ambreiajului este configurată şi mai sensibilă, pentru ca şoferul sa poata efectua operaţiunile de manevră cu mai mare exactitate. MAN TGX D38 oferă suplimentar o funcţie de eliberare prin balansare. De exemplu, pe drumuri înzăpezite sau pe şantiere, această funcţie facilitează plecarea de pe loc a unui autovehicul rămas împotmolit. Atunci când funcţia este activată, ambreiajul se deschide foarte rapid, dacă şoferul ia piciorul de pe acceleraţie. Dacă pedala este acţionată din nou, ambreiajul se închide. Astfel, şoferul va putea elibera autovehiculul său prin balansare. Selectarea treptei adecvate de viteză se realizează în mod automat, pentru a reduce cuplul de la roţile motrice şi pentru a evita patinarea roţilor.
– Speed Shifting: Printr-o configurare specială între sistemele de control ale motorului, ambreiajului şi a transmisiei, MAN TipMatic TX cuplează şi mai rapid între treptele cele mai înalte 10, 11 şi 12. Astfel, la urcare, transmisia poate cupla de exemplu mai rapid într-o treaptă inferioară şi momentul de întrerupere a tracţiunii devine mai scurt. Prin aceasta se păstrează mai mult avânt, iar autovehiculul economiseşte combustibil.
– EfficientRoll: Funcţia transmisiei EfficientRoll este special concepută pentru sectoare de autostradă şi de şosele interurbane, în uşoară pantă. Economisirea de combustibil se poate realiza chiar şi în etape de rulare aproape plane, atunci când autovehiculul cuplează automat în punctul mort, rulând fără ca efectul frânei de motor să reducă viteza autovehiculului. Noua generaţie a asistentului EfficientCruise activează întotdeauna EfficientRoll, automat şi anticipativ, atunci când există posibilitatea de a economisi combustibil.
– Idle Speed Driving: Funcţia Idle Speed Driving se foloseşte de cuplul puternic al motorului de 15,2 litri la cele mai reduse turaţii, permiţând ca rularea la viteze mici să fie mai confortabilă şi cu economie de combustibil. Această funcție este deosebit de practică în circulaţia Stop-and-Go, sau la rularea înspre un sens giratoriu. În asemenea situaţii de traseu, atât timp cât şoferul nu frânează, autovehiculul rulează la turaţii de ralanti şi cu ambreiaj cuplat.
Credit:man.ro